Belmond Grand Hibernian

Scris de Luxury
Publicat la data de: 16-03-2017

în: Travel

Belmond Grand Hibernian

Explorând Irlanda cu primul tren de lux
Faimoasă pentru peisajele de poveste, Irlanda se bucură de lungi întinderi de câmpii de smarald, stânci dramatice, plaje încântătoare și toate cadrele naturale idilice la care ne-am putea gândi. Pentru a putea profita de toate acestea, singura modalitate a fost, până acum, călătoria cu mașina personală sau, în anumite cazuri, cu elicopterul. Însă pentru că industria luxului nu stă pe loc, o nouă opțiune este de acum disponibilă, dedicată în special celor ce apreciază un stil de viață exclusivist.

Belmond Grand Hibernian

Irlanda, cunoscută și ca Insula de Smarald, poate fi acum vizitată la bordul primului tren de lux al țării, care promite o experiență unică și memorabilă. Belmond Grand Hibernian aduce noua aventură de lux a Irlandei, oferind diferite circuite de explorare, fiecare construit în jurul unei anumite teme. Turiștii sunt invitați să călătorească cu stil – într-o ambianță rafinată și un cadru cu adevărat deosebit, compus din vagoane elegante, bucătărie fină și servicii personalizate –, bucurându-se de schimbătoarele peisaje sălbatice, presărate cu vestigii ale trecutului.

Cu o capacitate de a găzdui 40 de pasageri în 20 de cabine, fiecare denumită după un comitat al Irlandei, Belmond Grand Hibernian oferă, astfel, oaspeților posibilitatea de a descoperi acest ținut de poveste, de a explora cetăți și castele impunătoare, de a observa fauna sălbatică în mediul său natural și, totodată, de a se bucura de divertisment și oportunități excelente de a lega prietenii. Proiectat cu o puternică tentă irlandeză, interiorul trenului este modern, luminos și atrăgător, îmbinând romantismul cu nuanțe vintage și un aer tipic irlandez. Compus din cinci vagoane ce includ 16 cabine twin și patru cabine duble, trenul dispune, de asemenea, de două vagoane-restaurant: Sligo, un local elegant cu o atmosferă georgiană contemporană și Wexford, un spațiu invadat de lumină, decorat cu țesături și motive irlandeze.

Belmond Grand Hibernian

Evocând ambianța caldă și rafinată a saloanelor din Dublin, Kildare – vagonul de observare – reprezintă locul ideal pentru a întreține conversații și chiar a dezvolta prietenii, în timpul admirării peisajelor pasagere, pe fundalul unei coloane sonore plăcute. Cu siguranță, acesta este și cadrul perfect pentru a degusta cele mai apreciate producții de whiskey ale țării sau pentru a savura o halbă de Guinness.

Călătoria de șase nopți, intitulată Grand Tour of Ireland, străbate unele dintre cele mai impresionante părți ale insulei, precum Cork, Killarney, Galway, Belfast și Waterford, înainte de a reveni în Dublin, de unde, practic, și începe. Traseul parcurge obiective turistice cunoscute, printre care Titanic Belfast, Castelul Blarney, Parcul Național Killarney, Castelul Ashford și House of Waterford Crystal. În ceea ce privește tarifele, acestea variază în funcție de durata voiajului, de la 3.500 euro de persoană pentru două nopți, la 8.660 euro de persoană pentru șase nopți.

Belmond Grand Hibernian Belmond Grand Hibernian Belmond Grand Hibernian Belmond Grand Hibernian Belmond Grand Hibernian Belmond Grand Hibernian