Soprana Angela Gheorghiu este un superstar al operei internaţionale, singurul cântăreț de operă român din istorie inclus în Enciclopedia Larousse. Opera Regală din Londra, una dintre cele mai prestigioase scene lirice ale lumii, a sărbătorit de curând 30 de ani de la debutul celei mai faimoase soprane românce, Angela Gheorghiu, cu o serie de cinci spectacole cu „Tosca”, într-o producție creată special pentru ea, în 2006.
S-au împlinit 30 de ani de la debutul dumneavoastră pe scena ROH Covent Garden. Care au fost momentele cele mai importante pe care le-ați trăit pe această scenă?
Da, sunt 30 de ani de la debutul internațional și, în același timp, de la debutul de pe scena Royal Opera House, de care mă leagă printre cele mai multe și frumoase amintiri. Aici nu doar că mi-am făcut debutul internațional, dar acest teatru și-a arătat dragostea și dăruirea pentru mine, s-a pus în slujba mea, aducând pe scenă multe noi producții ale unor opere/titluri foarte importante, create special pentru mine. După „La traviata”, au urmat noi producții cu „La rondine”, care fusese prezentată pentru prima oară în istorie la Royal Opera House, „Pagliacci”, „Faust”, „Tosca” sau „Adriana Lecouvreur”. Sunt o răsfățată și o privilegiată că aceste producții, prezente și acum în repertoriul operei, au debutat cu mine, au fost realizate pentru mine, că pentru ele mi s-au oferit costumele mele, personale. Royal Opera House și-a pus încrederea în mine și cred că în 30 de ani de când pășesc pe această scenă nu i-am dezamăgit niciodată. În afara acestor noi producții, sunt atâtea alte opere și concerte pe care le-am susținut aici, încât mi-ar fi greu să aleg doar câteva. Fiecare rol, fiecare spectacol este important pentru mine.
Vă mai aduceți aminte ziua debutului? Cum ați descrie emoțiile de atunci?
Sigur că îmi aduc aminte. După audiția pe care am susținut-o în 1990, când eram încă studentă în ultimul an, mi s-a oferit imediat Mimi în „La bohème”, în 1992. Pentru că am vrut să mă acomodez cu scena, le-am cerut să îmi ofere un rol mai mic, așa că mai întâi am cântat Zerlina în „Don Giovanni”, iar peste câteva săptămâni, „La bohème”. Desigur că am fost emoționată, dar în același timp și foarte conștientă că aici, la Royal Opera House, este locul meu. Am observat că mulți au impresia că mă laud, că sunt orgolioasă, când de fapt am fost doar conștientă de efectul vocii mele asupra celorlalți încă de foarte mică și nu am niciun motiv să mă prefac că a fost altfel. Mi-am cunoscut și îmi cunosc valoarea și îmi știu și responsabilitățile și îmi asum acest lucru.
Ați avut emoții și acum, după 30 de ani? Care a fost diferența dintre sentimentele de atunci și cele de acum?
Întotdeauna am emoții enorme! Nu cred că aș putea fi altfel. Un artist fără emoții nu cred că poate oferi oamenilor un act artistic sincer. Am emoții întotdeauna înaintea unui spectacol sau concert, și asta indiferent unde sau pentru cine sau pentru câtă lume cânt. Emoțiile sunt mereu aceleași.
Spuneați că ați avut multe producții create la ROH special pentru dumneavoastră. Cum se iau asemenea decizii și cum v-ați implicat în crearea acestor producții?
Am fost și sunt privilegiată, așa cum am spus-o deja, dar acest lucru s-a întâmplat datorită talentului meu. Asemenea decizii majore se iau de către toată echipa teatrului, bineînțeles, împreună cu mine. Când un artist foarte talentat, ambițios își pune harul, vocea în slujba artei, nu poate trece neobservat.
O producție nouă implică nu doar un regizor, dar și un creator de decoruri, unul de costume, o distribuție completă, un dirijor, o echipă formată din zeci, poate sute de persoane pregătite să ia o decizie cu privire la această producție. Nu trebuie să uităm că toate acestea se fac cu muzicienii din orchestră și cor, care sunt unii dintre cei mai talentați de pe planetă. Dar aceste producții au fost create pentru mine la ROH, în jurul personalității mele. Și mă bucur că în urma tuturor rămân mărturii importante, pentru că toate au fost filmate și există pe DVD.
După 30 de ani, vocea dumneavoastră este neschimbată. Cum reușiți această performanță demnă de Cartea Recordurilor?
Mulțumesc pentru compliment. Desigur, vocea mea nu este întru totul neschimbată după 30 de ani de carieră, cred că ar fi imposibil, dar sunt bucuroasă că până acum mi-am păstrat prospețimea atât de bine.
De-a lungul carierei am spus mai mult „nu” decât „da”, am fost foarte atentă, am cântat și cânt roluri, pe scenă sau în înregistrări, potrivite pentru vocea mea. Nu vreau să cânt un rol doar pentru a-l bifa pe o listă, nu sunt adepta cantității în detrimentul calității. Prefer să cânt roluri mai puține și la cel mai înalt nivel posibil, roluri care să lase o mărturie importantă, marcantă pentru viitoarele generații de artiști și de iubitori de operă. E nevoie de curaj și înțelepciune pentru a ajunge la această concluzie. Și trebuie să recunosc că timbrul vocii mele este foarte important și el.
Ați cântat cu cele mai mari nume din lumea operei, dar sunteți și o mare promotoare a artiștilor din România.
Am cântat cu toată lumea, încă de la începutul carierei mele. Toți marii artiști pe care i-am întâlnit când eram foarte tânără s-au purtat, de la început, cu mine ca de la egal la egal. În sala de repetiție și pe scenă am fost întotdeauna colegi. La rândul meu, mă port la fel cu artiștii care încep acum o carieră mai importantă, îi sprijin și i-am sprijinit întotdeauna. Cred că în menirea unui mare artist este inclusă susținerea viitoarelor generații de artiști cu adevărat talentați. Doar așa opera va supraviețui. Desigur, i-am sprijinit în special pe artiștii români pentru că sunt româncă, dar am susținut întotdeauna și artiști străini dacă am recunoscut un mare talent, o mare voce.
Cum s-a schimbat lumea operei internaționale în toți acești ani? Ce speranțe și așteptări aveți de la tinerele generații?
Lumea operei s-a schimbat, probabil, odată cu timpurile în care trăim. Cred că schimbarea cea mai mare se vede la casele de discuri, pentru că astăzi nu se mai fac discuri așa cum am făcut de-a lungul carierei mele, cu cele mai bune orchestre, cu cele mai bune distribuții, cu cele mai bune echipe tehnice. Marile magazine de discuri de muzică clasică din lume, din Paris, Viena, Londra etc., s-au închis, totul este acum digital, promoția unui nou disc nici nu mai există.
Eu mă încred în tinerele generații, cu condiția ca pe lângă vocea și talentul lor să aibă și personalitate. În operă, ca în toate celelalte arte, e nevoie de originalitate. Cine vrea să facă o carieră copiind un alt artist nu va reuși niciodată. Desigur, cu toții avem artiști preferați sau mai puțin preferați, dar nu trebuie să îi copiem, ci doar să învățăm de la ei și să aducem întotdeauna contribuția noastră proprie, interpretarea noastră. Originalitatea este cheia unui mare succes, așa cum este și instinctul artistic.
Presupun că rolurile pe care le-ați interpretat sunt ca un fel de copii pentru dumneavoastră, e greu de făcut diferențe, dar totuși, care dintre aceste roluri v-a plăcut mai mult sau ce a însemnat fiecare dintre ele?
Îmi pun tot sufletul și trupul, toată plămada mea, în fiecare rol pe care îl interpretez. Nu aș putea fi altfel. De aceea, dintotdeauna, rolul meu preferat este rolul pe care îl interpretez la acel moment.
Ne puteți istorisi câteva episoade memorabile de culise? O întâmplare care v-a marcat?
Cred că aș putea scrie o carte doar cu astfel de episoade, e foarte greu să aleg acum doar câteva.
Cel mai greu moment din carieră?
Atunci când, din cauza problemelor din viața personală sau uneori de sănătate, nu am putut să cânt. Eu sunt prima care suferă atunci când anulez un spectacol, pentru că mă privez și pe mine de bucuria unui mare succes, nu doar publicul care a venit să mă asculte suferă. Dar nu sunt cu nimic originală aici, toți artiștii au astfel de momente în cariera lor.
Cel mai fericit moment din carieră?
Toate aplauzele, ovațiile, premierele, marile spectacole, în toată lumea, absolut toate, sunt cele mai fericite momente din cariera mea. Sunt dovada constantă că am reușit, de peste 30 de ani, să devin și să rămân în vârful piramidei de artiști lirici.
Cum este viața la Londra? Care este orașul dumneavoastră preferat din lume?
Viața la Londra este minunată, ador acest oraș în care am venit de sute de ori, în care am cântat de sute de ori, nu doar la Royal Opera House, ci și în toate palatele și sălile de concert. Ador parcurile londoneze și faptul că oamenii sunt dintotdeauna așa de politicoși, de eleganți. În afară de Londra, iubesc New York-ul, un alt oraș pe care îl cunosc „pe de rost” și în care am trăit multe evenimente importante în cariera mea.
Ce vă inspiră din lumea artei? Filme, actori, regizori, soliști din alte genuri muzicale…
Toate acestea! Trebuie să recunosc că sunt o devoratoare de filme, ador filmele, actorii, marii regizori. Ador de asemenea pictori, scriitori, dar și oameni de știință sau cu o mare personalitate… De la toți te poți îmbogăți spiritual fără sfârșit. Când am puțin timp liber, îl ocup pentru a descoperi întotdeauna ceva nou.
Care ar fi sfatul dumneavoastră pentru tinerii care își doresc să aibă succes în lumea operei? Cum se construiește o carieră internațională veritabilă?
În primul rând, cariera unui mare artist nu poate fi altfel decât o carieră internațională. La fel ca mine, toți colegii mei cu cariere mari trebuie să ia avionul pentru a-și urma parcursul artistic, doar așa se face o carieră importantă. Invitațiile trebuie să vină cât mai repede și să fie importante pentru a se nota prezența ta pe orice mare scenă. Cine stă acasă sau se angajează într-un teatru local/național, nu poate face o mare carieră, este doar un artist național. Pe lângă talent, voce, ai nevoie de multă inteligență, educație, iar eu am avut întotdeauna un instinct sau, mai bine spus, inspirație artistică ce nu m-a înșelat niciodată. Originalitatea și personalitatea unui artist sunt și ele foarte importante – cheia unui succes de durată. Îi sfătuiesc pe tinerii care vor să urmeze o astfel de carieră să fie deschiși, dar să nu accepte compromisuri, să își urmeze calea lor indiferent de circumstanțe sau de greutăți. Dacă au talent, vor reuși și vor fi remarcați. Vor intra în această lume pe ușa din față, așa cum mi-a spus profesoara mea de canto, Mia Barbu.
Ce doriți să le transmiteți românilor, iubitori sau nu de operă?
Le doresc să fie sănătoși, buni și să încerce în fiecare zi, cu puterile lor, să facă un bine, să aducă o schimbare, cât de mică, în bine. Să fie curioși, să descopere întotdeauna adevărul, fie că vorbim de artă, de istorie sau de orice alt domeniu – în România trebuie totul restudiat de la zero până azi și analizat pe documente și fapte reale. Să fie optimiști și încrezători în forțele proprii, să nu le fie frică să fie ei înșiși, eu sunt alături de ei, așa cum am fost dintotdeauna! România este o țară cu mare potențial. Aici se nasc reale talente, care trebuie cultivate și încurajate în fiecare zi.
Ce vă doriți de la viitor?
Îmi doresc un viitor cu pace, cu sănătate, cu oameni mai buni, mai calmi, cu oameni inteligenți și curajoși.
