A cunoscut faima, dar și-a dorit mai mult decât o perdea iluzorie de strălucire și parfum. Din lumina reflectoarelor a coborât de bunăvoie și a pășit pe scara înaltă a autocunoașterii și transformării de sine. Părea să aibă totul, dar a vrut mai mult. Sau poate doar altceva. Oare ce gol a căutat Andreea Raicu să umple atunci când a decis să schimbe dieta pentru un trup de manechin într-una pentru înălțarea spiritului? Ce provocare a văzut ea în descoperirea unei lumi de dincolo de realitatea materială confortabilă și seducătoare care, pentru majoritatea oamenilor, pare atât de ofertantă? Acum are statutul și recunoașterea unui veritabil personal developer – un melanj de armonie, feminitate și putere într-o femeie modernă, stilată, rafinată, care sfidează norme și concepții comune pe drumul întoarcerii acasă, cel al cunoașterii de sine. Un trendsetter care manifestă forță și sensibilitate, care vânează experiențe semnificative și caută să dea vieții sens…
Mă bucur să te revăd după mulți ani în care am auzit atâtea lucruri uluitoare despre tine. Ca orice om, cu preconcepții, mi-am imaginat că nu ai niciun motiv să renunți la viața de huzur cu care se deprind de obicei vedetele, mai cu seamă atunci când sunt „pe val”. M-au surprins alegerile tale și azi te admir pentru curaj și autenticitate, pentru că te respecți mai mult decât oricând. Spune-mi, te rog, dacă mă înșel.
Nu, nu te înșeli și îți mulțumesc! Am ales să exprim ceea ce sunt, dar nu neapărat prin ceea ce fac. Când am decis să nu mai lucrez în televiziune, foarte multă lume era nedumerită, dar mai ales șocată. Mulți mă întrebau curioși ce voi face pentru că eu sunt om de televiziune. Puțini înțelegeau atunci că noi nu suntem meseria pe care o avem, nu suntem ceea ce deținem – diplome, averi, statut, casă, mașină, prieteni etc. – și nici rolurile pe care le jucăm grație măștilor pe care ne obișnuim să le purtăm. Călătoria în India m-a ajutat foarte mult să mă descopăr ca ființă, astfel încât, atunci când sunt întrebată cine sunt, să nu mai răspund: „o vedetă de televiziune, am casa x, conduc mașina y, am prietenii aceștia, port hainele acestea…”, ci să recunosc că sunt un om în căutarea adevărului, care dorește să trăiască autentic, conform propriului adevăr.
De unde a venit această nevoie a ta de adevăr și de a trăi autentic?
În ultimii ani, înainte de a începe călătoria către mine, introspecția profundă, am trăit într-un foarte mare neadevăr. Adică ceea ce se întâmpla în exterior nu reprezenta ceea ce conțineam, ceea ce era în interiorul meu. Era un gap foarte mare între cele două lumi, pentru că, fiind crescută cu această dorință de perfecțiune și de a fi pe placul celorlalți, de a mă raporta constant la cei din jurul meu, de a fi acceptată și iubită, din cauza nevoii de apartenență, am făcut ce am crezut că vor ceilalți de la mine și asta m-a făcut să mă îndepărtez de mine. În dorința mea de a nu-i pierde pe ceilalți, m-am pierdut pe mine.
De la această conștientizare a pornit lungul și anevoiosul drum al cunoașterii de sine și al dezvoltării personale…
Da, de la faptul că trăiam o viață în contradicție cu cine eram. De cele mai multe ori, să spui cu voce tare ceea ce vrei, ce nevoi ai, te poate face inadecvat, diferit de ceilalți, iar asta poate duce la excluderea ta din anumite zone, grupuri din care tu-ți dorești să faci parte. Nu e ușor să te arăți așa cum ești, pentru că oamenii au tendința să te judece ca pe cineva răzgâiat, răsfățat, răzvrătit, arogant sau dificil. Tot în India am descoperit că unul dintre lucrurile pe care mi le făceam era să mă mint foarte mult. Și am vrut să știu adevărul despre mine, acel adevăr de care fugisem mereu fără să știu. Adevărul era că nu eram ceea ce făceam mânată de diverse convingeri, nu eram nici statutul de atunci – un om de televiziune, care prezentase emisiunile „Big Brother”, „Megastar” etc. –, nici Andreea care are prietenii x, familie, care pleacă în vacanțe de un anumit fel. Acestea erau doar elemente identificatoare, lucruri pe care le am și care spun ceva despre mine în contextul alegerilor pe care le făcusem. Se spune că, dacă vrei să te cunoști cu adevărat, trebuie să mergi printre străini. Acolo unde nu te știe nimeni și nu trebuie să porți o mască anume în funcție de context. Printre străini poți fi tu însăți, iar în ashram eram toți la fel, îmbrăcați la fel, mâncam aceleași lucruri, făceam aceleași lucruri și nu știam ce statut social au ceilalți, dacă situația lor financiară e bună sau nu ș.a.m.d. Când am ieșit de acolo, am ieșit cu o dorință fantastică de a trăi în acord cu adevărul și de a-i inspira și pe ceilalți să facă la fel.
Chiar dacă ai renunțat la televiziune, ești o persoană publică, inspirațională – ții prelegeri/conferințe, scrii, participi la podcast-uri, conduci un site popular care-ți poartă numele, ești foarte activă profesional. Te consideri influencer?
Înainte de toate, sunt un antreprenor care a creat o comunitate de femei care-și doresc să se descopere. Expunând povestea mea, vorbind deschis despre vulnerabilități, slăbiciuni, depresie, despre emoții pe care învățăm de mici să le ascundem, vreau să le insuflu curajul de a fi autentice, de a trăi în acord cu propriul suflet. Caut să transmit informații prețioase într-un limbaj simplu, inteligibil, nu științific, pentru că mesajul trebuie să ajungă și să fie înțeles de toată lumea. Atât eu, cât și echipa mea formată din oameni cu aceleași valori ca și mine avem acest deziderat și știm că facem bine ceea ce facem, atât din feedback-ul pe care-l primim, cât și prin ceea ce ne spun specialiștii, psihologii care ne felicită pentru felul în care propagăm informațiile. Simt că ceea ce fac este util, că nu mi-am expus degeaba povestea. Povestea mea nu e una specială, aparte, în ea se regăsesc multe dintre femei, pentru că avem mai mult sau mai puțin probleme similare, facem parte din aceeași societate care are pattern-uri specifice, părinții noștri ne-au crescut relativ asemănător. Femeile au căpătat încredere văzând că nu sunt o nebună care folosește mantre și stă în poziția lotus de dimineața până seara spunând că viața e frumoasă, și nici vreun hipiot prin copaci sedus de ezoterism. Ele văd că mi-am continuat cariera într-o direcție care poate aduce valoare vieții oamenilor. Un lucru extraordinar pe care-l constat la oameni este că se deschid și înțeleg că nu sunt singurii care au o problemă de o anumită factură. În general, atunci când ai o problemă, tinzi să o ascunzi, să te rușinezi și să porți tot felul de măști pentru a plăcea în continuare celorlalți. Fugind de problemă, ea nu se rezolvă de la sine. Dimpotrivă, sapă și mai mult, se adâncește. Așa ajungem să ne rătăcim, să pierdem conexiunea cu noi înșine, cu sinele nostru, cu sufletul nostru, să ne pierdem direcția, claritatea și să trăim în conformitate cu ceea ce vor alții.
Da, e nevoie de mult curaj să recunoști că ai o problemă, într-o lume bazată pe aparențe. Ce alte subiecte sensibile, delicate abordezi în cursurile tale, în produsele marca Andreea Raicu?
Depresia, dialogurile despre emoții… teme extrem de importante pentru care nu suntem pregătiți, educați. Nu ne învață nimeni cum să identificăm corect o emoție, cum să o gestionăm și să o eliberăm. Acum mi-e ușor să vorbesc despre acestea pentru că am trecut prin faza respectivă. Știam puține emoții, habar nu aveam că emoțiile sunt atât de multe. Chiar Brené Brown vorbește în cea mai recent lansată carte a sa, „Atlas of the Heart”, despre 82 de emoții, despre experiențe pe care le trăim. Dacă nu reușim să identificăm corect o emoție, nu putem să o neutralizăm și ne comportăm nepotrivit și cu noi înșine, și cu ceilalți. De aceea am scos un produs – „Jurnalul emoțiilor”, de care suntem foarte mândri pentru că are mare succes, fiind foarte util. Este un jurnal făcut în colaborare cu doi psihoterapeuți, Sorana Kapusta și Mirela Pop. Jurnalul este despre relația noastră cu emoțiile, despre roata emoțiilor care ne ajută să identificăm, să acceptăm și apoi să consumăm emoția. Când am descoperit că puterea e în noi și că putem identifica ce ne blochează, am dorit să spun tuturor, să împart ceea ce pe mine mă ajută.
Ce răspuns ți-a lipsit sau ce întrebare te-a măcinat atunci când ai decis că trebuie să cauți dincolo de confortul și strălucirea faimei de care mulți ani te-ai bucurat?
Mă întrebam constant de ce sunt nefericită când am tot ce-mi spune societatea că ar trebui să mă împlinească.
Cum e lumea ta în realitatea care ne desenează/descrie războiul, pandemia, frica, lupta ego-urilor pentru putere și control, superficialitatea dusă la rang de normă?
Trăim încă în șabloane, alergăm după himere, după imagini de genul „familia perfectă cu doi copii și doi câini în casa ideală”. Ajungem să ne identificăm cu imaginea de om fericit, să ne mințim că suntem bine atât de des, încât ajungem să credem un neadevăr. Astfel avem relații fără sevă, de formă, nu ne conectăm de la suflet la suflet, nu ne ajutăm la modul real. Măștile pe care le purtăm de dimineața până seara ne hrănesc ego-urile și ne țin deconectați, totul într-un mimetism care nu ne ajută la nimic, ba din contră. Hrănim iluzii și nu mai comunicăm real, lăsând măștile să vorbească în locul nostru. Ne plângem că nu mai avem relații autentice, dar nu vrem să ne privim și să ne expunem așa cum suntem cu adevărat. Noi nu suntem comportamentele noastre, putem fi și buni și blânzi, dar și răi și isterici, spre exemplu. Uităm că suntem și lumină, și întuneric și ne mințim că suntem cine vrem noi să fim. Asta e total neproductiv. Întorcându-mă la întrebare, lumea mea astăzi… a trecut peste pandemie deja, pentru că altceva a fost pus în loc. Recunosc că inițial am privit totul cu detașare, acea tipică negare în fața unei realități care nu place. De la negare m-am dus în glumă, refuzam să mă aplec cu atenție asupra unui aspect care-mi părea imposibil de întâmplat în secolul modern în care trăim. Până la un moment dat, când am privit știrile și am cuplat cu informațiile care curgeau înspre mine. Am înțeles gravitatea, dar știam că nu pot ajuta pe cei deja extrem de afectați dacă și eu pic și intru în panică. Odată cu amenințările lui Putin, a venit și momentul când am început să citesc și să mă interesez de ceea ce se petrece. Am studiat chiar și despre bombele nucleare, despre istoria și particularitățile lor. Mi-a luat ceva timp să pot digera noua realitate și să pot integra toată această incertitudine în care ne aflăm.
Cum găsești avântul tehnologiei? Ce crezi despre realitatea virtuală și inteligența artificială?
Modul în care folosim aceste tehnologii e discutabil. Ca în orice, există și o parte bună, și reversul. Mă tem să nu se întâmple cum vedem și cu rețelele de socializare. Folosim social media în exces, fără conștientizare și conștiință, și deformăm realitatea. Legat de realitatea virtuală, mă sperie accesul tuturor oamenilor care vor să fugă de viața lor, știut fiind faptul că fuga către sau concentrarea asupra unor iluzii ne duce la depersonalizare, deconectare, la o viață trăită fără sens și însemnătate. Sunt curioasă din fire, am deschidere către nou, dar sunt atentă și mă opresc în punctul în care sesizez o deconectare de la mine însămi. Nu vreau să trăiesc virtual, pentru mine contează apropierea, conexiunea reală cu oamenii. De aceea, unul dintre task-urile mele săptămânale este să mă întâlnesc cu persoane dragi mie și să iau prânzul. Poate că sunt old-fashioned, dar nu vreau să renunț la întâlnirile face-to-face, acolo unde putem experimenta în mod real empatia, compasiunea, apropierea. Pentru mine, conexiunea umană este extrem de importantă. Și nu doar pentru mine, sunt multe studii care atestă longevitatea și calitatea vieții prin prisma relațiilor interumane veritabile. Poți avea toți banii din lume și tot ce vrei tu material, dar totul e degeaba, nimic nu-ți aduce liniștea și sentimentul de iubire și conexiune după care toți tânjim, în cele din urmă.
Scopul vieții. Tot auzim vorbindu-se despre asta. Consideri că fiecare om are propriul său scop sau toți, indiferent de rasă, de gen, de naționalitate, avem același scop?
Cred că fiecare om are propriul scop, pentru fiecare energia vine din altă parte. E important să identifici ce anume îți dă energie, bucurie, ce te face fericit. Sunt mulți oameni care nu știu ce anume îi bucură cu adevărat și tocmai de aceea nu imprimă vieții o direcție clară, ei merg cu turma și apoi se întreabă de ce nu sunt fericiți. Există și scopuri comune unor mase largi de oameni, există acele comunități minunate, așa-numitele „blue zones”, unde oamenii trăiesc cel mai bine de pe planetă, în armonie, conectați la un scop comun. Dar până la scopul comun, cred că fiecare își este dator să lucreze și să-și descopere propriul scop, propria direcție.
Mi-aduc aminte cum în cadrul unei terapii am fost pusă să răspund la trei întrebări: care este cea mai mare minciună pe care ți-ai spus-o despre tine și continui să ți-o spui?, care este cea mai mare rușine a ta? și care este cea mai mare frică a ta?… Chiar recomand tuturor să-și răspundă cu sinceritate la ele. Chiar dacă ești tentat să răspunzi rapid, e bine să te gândești încă o dată și vei descoperi adevăruri pe care, probabil, nici nu știai că le conții. Vei descoperi ceea ce este în subconștient, practic ceea ce ne ghidează, pentru că noi suntem doar 5% conștient și 95% subconștient. Chiar este un exercițiu util fiindcă alegerile pe care le facem chiar de acolo vin, din subconștient.
Drumul autocunoașterii și dezvoltării de sine nu este unul simplu. Ai avut momente când ți-a venit să renunți și să te întorci la stilul de viață care te-a consacrat și cu care erai atât de familiarizată?
Când pornești pe acest drum, nu știi unde vei ajunge. Ceea ce trebuie să știi este că îți trebuie mult curaj pentru că, orice s-ar întâmpla, nu prea mai există cale de întoarcere. Chiar dacă am avut unele momente când îmi venea să spun „stop”, realizam că nu mai vreau să mă întorc în întunericul în care orbecăiam înainte. A trăi autentic nu este ușor, pentru că înveți să pui limite și să nu mai tolerezi celor apropiați ceea ce te deranjează, adică lipsa adevărului. Nu prea mai ai disponibilitate pentru negativism, victimizare, lipsă de onestitate, de responsabilitate. Iar cercul apropiaților se restrânge serios când cauți să te înconjori și să menții relații cu cei cu care rezonezi, care au valori și nevoi similare. Se face multă curățenie în jurul tău odată ce te schimbi în interior.
Putem avea conștientizări revelatoare și putem fi creativi când suntem bine, când suntem fericiți sau doar suferința ne împinge să creăm opere de artă?
Eu am avut experiențe din ambele zone. Cred totuși că nu pot fi creativă când sunt foarte stresată, când sunt pe modul „survivor”. Pot fi creativă când simt durere pentru că din acea durere pot scoate ceva util pentru alți oameni, dar cele mai minunate lucruri ies din starea de bine, de fericire.
Ce te face fericită, ce anume te ajută să-ți menții echilibrul, tonusul și entuziasmul/bucuria de viață?
Starea de echilibru mă face fericită. Din această stare pot vedea lucrurile cu claritate și pot lua cele mai bune decizii. Ca să pot fi fericită, am nevoie să fiu împăcată cu mine însămi, să fiu în acceptare cu tot ceea ce sunt și se întâmplă în viața mea. În caz contrar, putem vorbi despre o luptă care se dă în interiorul ființei, o luptă care te epuizează, te macină, te face să te simți nemulțumit și mereu în căutarea a ceva care să te bucure. O viață fericită este una care nu implică trăirea în frică, în anxietate, în furie, în depresie. Pentru a fi mereu în acest echilibru, meditez și sunt mereu atentă la ce e în interiorul meu, la nevoile mele. Meditația mă ajută să mă centrez, să mă aliniez. Recurg zilnic la meditații, aproximativ jumătate de oră, iar atunci când sunt în nevoie, sunt foarte stresată, obosită, chiar o oră. Alternez, în funcție de felul în care mă simt, meditația activă, adică cea prin care mișc energia prin corp (dans, tremurat, sărituri etc.), cu cea în liniște, acea „silent sitting”, meditație la care recurg de câte ori vreau să-mi recapăt spațiul și timpul, să-mi potolesc gândurile, să-mi liniștesc mintea. Astfel, cu ajutorul respirației conștiente, reușesc iar să fiu prezentă. Starea de prezență înseamnă echilibru. Este extrem de importantă meditația, pentru că prin ea scoatem la iveală emoțiile reprimate, stocate, emoții pe care uneori nici nu știm că le conținem. Un alt factor care-mi influențează starea de bine și bucuria de a trăi este să fac ceea ce îmi place. Și am descoperit ceea ce îmi place. Munca pe care o fac contribuie serios la motivația mea, a ajuta alți oameni mă responsabilizează și mă bucură, îmi dă sens, acel sentiment de utilitate atât de necesar pentru a mă urni în fiecare zi. Apoi somnul, am nevoie să-mi odihnesc și mintea, și corpul. Mai sunt și celelalte activități care mă încarcă, de la întâlniri cu persoane dragi, cu care rezonez și cu care mă conectez firesc, până la plimbările cu câinele meu, ieșirile în natură sau călătoriile.
Cum te raportezi la eșec, la greutăți, la piedici și neajunsuri?
Îți mărturisesc că, pentru mine, cuvântul „eșec” nu există. Mă raportez la lucrurile care nu-mi ies întotdeauna ca la un semn de la Dumnezeu că lucrurile respective nu sunt benefice mie, nu erau scrise în matricea mea. Dacă văd un zid în fața mea, nu încerc să-l străpung sau să-l escaladez, ci schimb direcția, stânga sau dreapta. Nu insist inutil, mă repliez. De fiecare dată când ceva nu merge, mă întreb de ce și merg curioasă mai departe, nerăbdătoare să aflu ce urmează, ce mi s-a pregătit bun pentru mine, pentru evoluția mea. Am învățat să nu mă mai atașez de rezultat, să mă bucur de parcurs, iar dacă, în final, rezultatul nu este cel scontat, să accept că nu era potrivit pentru mine. Greutățile, piedicile și neajunsurile sunt lecții pentru mine, sunt experiențe pentru care sunt totuși recunoscătoare întrucât din ele învățăm, nu din bucurii.
Sunt curioasă cum reacționezi atunci când cineva te rănește, când ești furioasă.
Nu o mai iau personal. Când un om se comportă într-un anume fel, acel comportament spune ceva despre el, nu despre mine. Dacă ne referim la cineva foarte apropiat mie, care mă rănește, evident că mă doare, mă întristează. Am învățat – și mi-a luat ceva timp în acest sens – să dau drumul oamenilor care îmi fac rău. Iar când cineva mă înfurie, niciodată nu reacționez instantaneu. Îmi iau timp, mă gândesc la rece și apoi vin cu un răspuns. Aleg răspunsul, nu riposta pentru că, atunci când intri în conflict cu cineva, e dificil să acționezi și să găsești soluții. Pe vremuri eram o persoană foarte impulsivă care reacționa imediat și de multe ori regretam ceea ce spuneam/făceam la furie. Acum știu să-mi gestionez emoțiile, deci și comportamentul meu s-a schimbat.
De ce te temi?
Mă sperie pierderea oamenilor dragi, mă sperie boala, mai cu seamă degradarea corpului prin boală, neputința, incapacitatea de a fi independent și posibilitatea de a deveni o povară pentru altcineva.
Căsătoria ce reprezintă pentru tine? Nu te-a tentat să experimentezi „familia cu patalama”?
În niciun caz nu este ceva ce trebuie să bifez pentru a fi în ton cu societatea, cu normele ei. Am ales sau mi-am luat dreptul de a nu fi în rând cu toată lumea și de a mă căsători doar atunci când voi considera că pot construi și evolua în tandem cu omul potrivit. Căsătoria nu este un scop pentru mine, este mai degrabă rezultatul unei relații frumoase, autentice. Nu cred că este destinația finală sau că actele pot face o relație mai frumoasă sau mai solidă. Dimpotrivă, dacă ne uităm în jur, vedem multe exemple care demonstrează contrariul. Să știi că nu m-am gândit niciodată când am întâlnit pe cineva: „oare cum ar fi să mă mărit?”…
Dar dragostea?
Dragostea este hrana sufletului meu. Așa cum mâncarea este pentru corp, așa este iubirea pentru suflet.
Cum te raportezi la Dumnezeu? Meditația este sau nu o formă de rugăciune?
Meditația este o formă de rugăciune. De fapt, tot ceea ce ne apropie de noi și de Dumnezeu este o formă de rugăciune. Și rugăciunea, și meditația ne ajută să trăim în prezent, să coborâm de la minte la inimă și să ne conectăm la o forță mai presus de noi toți.
Ne poți împărtăși un sfat, un truc, un exercițiu de fericire sau de gestionare a emoțiilor negative?
Eu nu împart emoțiile în pozitive și negative, în general nu le etichetez. Altfel, ceea ce pot recomanda și poate fi făcut de oricine este tot meditația. Prin meditație te descoperi, intri în contact cu ce este în interiorul tău și eliberezi emoții blocate, reprimate, care te împing să manifești anumite comportamente. Dacă nu consumăm emoțiile, atunci rămânem prinși în ele, ele ajung să ne controleze. Odată identificate, ele trebuie consumate – prin verbalizarea lor reușim să ne curățăm. Meditația e un exercițiu bun pentru igiena emoțională.
O să te rog să facem un exercițiu de imaginație și să-mi spui cum arată Paradisul tău.
Paradisul meu arată foarte curat și luminos. Cu oameni care sunt conectați la inima lor, cu oameni deschiși, empatici, autentici.
În ce proiecte ești implicată acum și la ce ar trebui să ne așteptăm din partea ta pe viitor?
De curând am lansat o carte de beauty, se numește „Secrete aflate pe pielea mea”. Este o carte despre frumusețe, acceptare și iubire, în care povestesc despre toată călătoria mea din momentul în care am devenit conștientă de felul în care arăt și până astăzi. Este realizată cu ajutorul unor specialiști, experți pe diferite domenii – skin care, make-up, beauty/fashion, un ghid care te ajută să identifici cele mai bune soluții/produse/servicii. Și această carte, și toate celelalte produse pot fi achiziționate de pe shop.andreearaicu.ro.
Urmează să relansăm cursul de feminitate, cel pe care l-am susținut cu succes și anul trecut – „14 pași pentru a fi mai feminină”. Este un curs online care durează două săptămâni și în care abordez zilnic tematici diverse, de interes pentru toate femeile din comunitatea care se formează, unde femeile întâlnesc și alte femei cu probleme similare. În prezent mai lucrez la o nouă colecție de haine, la un nou jurnal și încă un proiect spectaculos, despre care încă prefer să nu povestesc. În plus, continui seria de sesiuni online de coaching pentru femei, one-on-one.
Interviu realizat de: Maridana Arsene
Foto: Alex Gâlmeanu for Secret Nipple
shop.andreearaicu.ro
