Supermodelul Alice Dellal, actriţa de origine americană Kristen Stewart şi actriţa franceză Vanessa Paradis şi-au unit forţele pentru a inpira cea mai recentă campanie Chanel. „3 girls, 3 bags” este sloganul campaniei şi prezintă fotografii în care celebrele ambasadoare poartă câte una dintre iconicele genţi Chanel.
Deja intrată în familia Chanel încă din 1991 când a pozat pentru parfumurile Coco, Vanessa Paradis continuă parteneriatul chiar şi aproape după un sfert de secol pozând nud, acoperită doar de un colier şi de geanta Chanel Girl.
Nici pentru modelul britanic colaborarea nu este nouă întrucât aceasta a fost mereu prezenta în campaniile de promovare a genţii Chanel Boy, potrivită stilului sãu androgin. Rămânând fidelă acestui stil, Alice Dellal poartă o cămaşă largă din piele şi o versiune din denim-mozaic a genţii Boy.
În cele din urmă, Kristen Stewart este cea care poartă un costum crep de mătase şi faimoasa geantă din piele matlasată 11.12 într-o fotografie alb-negru.