Artmark prezintă Licitația de Mărțișor – Bijuterii

Scris de Andrei Dimulescu
Publicat la data de: 08-02-2022

în: News

Artmark organizează pe 24 februarie 2022, de la ora 19, prin licitație online și prin telefon, Licitația de Mărțișor – Bijuterii, unde puteți să licitați pentru piese unice, adevărate obiecte care înving timpul prin prețiozitatea lor.

Transformă momentele speciale din această primăvară în experiențe memorabile, dăruind piese de colecție, care vor ține locul celui mai frumos mărțișor. Din remarcabila și variata, probabil cea mai mare, colecție de bijuterii vei găsi cadoul perfect pentru persoanele dragi din viața ta: inele din aur decorate cu diamante rare, cercei ornați cu smaralde, brățări pavate cu safire, coliere din perle, lanțuri cu pandantive-simbol sau broșe vintage.