Într-o lume în care arta întâlnește provocările, Vlad Drăgulin pășește cu încredere în lumina reflectoarelor cinematografiei cu debutul său în filmul „Căsătoria”. În acest interviu captivant, actorul explorează tranziția sa de la scena teatrului la marele ecran, revelațiile din culisele colaborării cu Mihai Bendeac și modul în care pasiunea, dublată de muncă asiduă, transformă visele în realitate. Pe măsură ce descoperim sursele sale de inspirație și lecțiile învățate, un lucru rămâne clar: pentru Vlad Drăgulin, actoria este mai mult decât o meserie, este o chemare. Filmul „Căsătoria” promite nu doar să captiveze publicul, ci să și marcheze o nouă etapă în cariera unui actor care privește viața cu ochii unui explorator.
Cum a fost să lucrezi din nou alături de Mihai Bendeac, pentru filmul „Căsătoria”, mai ales că de data aceasta a fost și în rolul de regizor?
El a fost regizor și la teatru, așa că nu a fost neapărat o noutate, numai că acum a crescut miza destul de mult. În plus, cinematografia a fost o premieră pentru amândoi, lucru care ne-a motivat. Trebuia să se întâmple la un moment dat și lucrul ăsta și mă bucur că s-a întâmplat acum, și cu Mișu (Mihai Bendeac – n.red.).
Ce diferențe ai simțit față de colaborările voastre anterioare?
L-am simțit la cadru puțin mai tensionat decât era în alte dăți. De exemplu, comparativ cu perioadele când lucram la teatru sau la producțiile noastre pentru TV, acum a fost puțin mai concentrat, pentru că miza a fost una foarte mare, direct proporțională cu așteptările oamenilor în ceea ce privește această producție.
Povestește-ne despre personajul pe care îl interpretezi în „Căsătoria”.
Numele personajului este Arsenie. El înseamnă, în greacă, cel care învinge, bărbăție, vigurozitate, însă personajul reprezintă orice, numai definiția numelui nu. Acesta este complet în antiteză cu tot ceea ce reprezintă numele lui.
Ce te-a atras la acest rol și cum te-ai pregătit să îl aduci la viață?
Pe mine m-au atras întotdeauna personajele de compoziție, în sensul că, actoricește vorbind, nu m-am mulțumit niciodată să joc rolul în situația dată. Întotdeauna mi-a plăcut să adaug ceva personajelor pe care le-am interpretat. Consider că prin astfel de personaje se desăvârșește un actor și arată de ce este capabil. În ceea ce îl privește pe Arsenie, a fost o provocare să mut acest personaj de pe scena teatrului în fața camerei, acolo unde parametrii sunt diferiți și trebuie să faci niște reglaje de energie.
Anul acesta ai avut debutul cinematografic. Cum a fost experiența de pe platourile de filmare comparativ cu scena teatrului sau cu televiziunea?
Consider că am făcut dintotdeauna lucrurile cu suflet și cu pasiune, și nu am scăzut ștacheta niciodată. Eu, de exemplu, am o tehnică pe care am dobândit-o în timp. Mai exact, cu 20 de minute înainte de a intra fie pe scenă, fie la cadru, închid ochii, mă concentrez și îmi spun doar lucrurile pe care și le-ar spune personajul și derulez în minte niște imagini din viața personajului. Iar asta mă ajută să mă încarc. Drept urmare, nu fac mare diferență între teatru și cinema. Pe toate le tratez egal.
Dintre cinematografie, teatru și televiziune, există totuși un mediu în care simți că te regăsești cel mai mult?
Da, teatrul. Întotdeauna va fi teatrul, pentru că de aici am plecat, la teatru mi s-a dat prima dată încredere și acolo mă simt bine, acolo pot fi expansiv. Îmi place mai mult jocul de teatru.
Cariera ta a fost caracterizată de versatilitate și umor. Ce sau cine te inspiră în mod constant în meseria ta, dar și în viața de zi cu zi?
Pentru mine, tot ce mă înconjoară reprezintă o sursă de inspirație. În general, îmi place să fiu atent în locurile de care lumea fuge. Îmi place să privesc cu ochii unui actor la oamenii străzii, pentru că majoritatea dintre noi ne trăim viața cu lampa stinsă și trecem pe lângă aceștia fără să îi băgăm în seamă, deși fiecare dintre ei conține un univers. Nu ne gândim la ce este în sufletul omului respectiv. Mie îmi place să mă opresc și să îi privesc. Sunt atent la cum se mișcă, la cum se privesc, la cum privesc lumea din jurul lor.
De asemenea, eu nu am carnet de conducere, deci șoferii de ride-sharing sunt un izvor nesecat de inspirație. O altă sursă de inspirație este internetul, unde sunt o grămadă de personaje cărora nu le mai este rușine să se arate așa cum sunt ele. Drept urmare, inspirație țâșnește de peste tot – trebuie doar să o canalizezi într-un mod util.
Privind în urmă, care crezi că sunt cele mai importante lecții pe care le-ai învățat din această profesie?
Să nu cred niciodată că talentul este de ajuns. Asta este o primă lecție pe care am învățat-o într-un mod neplăcut, pentru că a fost o perioadă când eram preferatul profesorilor, un fel de Gică Hagi la mine în grupă, și la un moment dat m-am crezut și eu talentat, însă a fost momentul în care nu am mai fost talentat, iar de atunci am început să muncesc de zece ori mai mult ca înainte. Cred că visele nu pot deveni realitate decât dacă muncești foarte mult.
O altă lecție este să nu mă îndrăgostesc niciodată de mine sau de munca mea. Întotdeauna să consider că piatra mai trebuie șlefuită pe ici, pe colo. Consider că meseria noastră este una foarte fragilă care ține de sufletul nostru, orgoliul trebuie lăsat cât de mult se poate în spate, iar celebritatea reprezintă o haină foarte grea pe care trebuie să o lași deoparte atunci când trebuie să faci un rol în adevăratul sens al cuvântului. Pe mine tot ce mă interesează este să fiu un actor bun, nu o vedetă.
Cum simți că ți-a influențat meseria de actor viața personală?
Foarte mult, în sensul în care mi-a acaparat-o 99%. Actoria nu a fost prima mea opțiune, ci avocatura, însă nu am reușit să intru la Facultatea de Drept și, fără niciun pic de pregătire, am dat la Facultatea de Teatru. Nu am excelat niciodată la școală și, atunci când am intrat la facultate, am considerat că Dumnezeu mi-a deschis o poartă. Asta a însemnat totul pentru mine, pentru că am primit un scop. Până atunci, nu aveam unul. Drept urmare, i-am cam dat tot, pentru că mi s-a demonstrat că, în momentul în care încep să las actoria pe planul doi, lucrurile nu funcționează foarte bine.
N-am excelat nici în relații sau prietenii; am doar câțiva prieteni care mă iubesc așa cum sunt. Faptul că am pus atât de mult pe primul plan meseria m-a făcut să devin un tip destul de antisocial, ciudat, aș putea spune.
Crezi că actorul Vlad Drăgulin este diferit de omul Vlad Drăgulin?
Nu, este fix aceeași persoană, numai că o parte cere mai mult întotdeauna. Și ca să iasă așa cum a ieșit până acum, a trebuit să i se aloce timpul cuvenit. Așa e drumul meu. Alții poate reușesc să le ducă pe toate, să aibă și prieteni, și relație stabilă etc. Dar nu eu.
Ai vreun regret din punctul ăsta de vedere?
Da, sigur. Faptul că am întâlnit niște femei minunate de-a lungul timpului, câteva potențiale soții, pe care le-am pierdut.
Crezi că asumarea unui anumit rol te poate ajuta și să îți explorezi propria identitate?
Da, cu toate că majoritatea rolurilor sunt doar niște extensii ale noastre. Fiecare actor conține personajele pe care le interpretează, pentru că, în general, de la noi pleacă toată munca, din interiorul nostru.
Ai vreun motto sau un crez personal care te ghidează atât în viață, cât și în carieră?Fii bun!
Ce planuri ai pentru acest film, dar și pentru tine?
Să-l vadă foarte multă lume, asta este așteptarea mea. Atunci când am văzut prima oară acest film, gândul meu a fost că nu-mi vine să cred că va fi în cinema și că îl va vedea multă lume. În ceea ce mă privește, sper să mai joc și în alte filme și să am ocazia să fac cât mai multe roluri de compoziție.
