La cea de-a 82-a ediție a Globurilor de Aur, starurile au etalat ținute de excepție pe covorul roșu, de la outfituri custom-made la rochii scoase din arhivele celor mai mari case de modă. Iată cele mai impresionante outfituri ale vedetelor la Globurile de Aur 2025:
Demi Moore
Demi Moore, care a fost premiată pentru rolul său din filmul „The Substance”, a purtat o rochie Armani Privé creată special pentru ea.
Nicole Kidman
Nicole Kidman a purtat o rochie Balenciaga, actrița fiind, de altfel, ambasadoare a brandului, astfel că alegerea sa nu a fost una neașteptată.
Ariana Grande
Rochia Arianei Grande a fost scoasă din arhivele casei Givenchy special pentru acest eveniment. Artista, împreună cu stilista sa, Mimi Cuttrell, au ales această rochie din colecția Givenchy 1966, pentru a simboliza drumul de cărămidă galbenă din „Vrăjitorul din Oz”, în ton cu faptul că Ariana a fost nominalizată pentru rolul său din „Wicked”, muzicalul care ne introduce mai adânc în povestea universului Oz.
Cynthia Erivo
Cynthia Erivo, nominalizată pentru rolul său în muzicalul „Wicked”, a purtat o rochie structurată, semnată de brandul Louis Vuitton. Ca omagiu adus personajului său, Elphaba, Erivo a asortat ținuta cu o manichiură în nuanțe de verde.
Naomi Watts
Naomi Watts a optat pentru o ținută Schiaparelli Couture, creată special pentru ea.
Zendaya
Zendaya a făcut valuri pe covorul roșu nu numai datorită rochiei Louis Vuitton (custom made pentru ea pentru acest eveniment), ci și grație faptului că printre bijuteriile sale a apărut un inel pe degetul inelar al mâinii stângi, lansând speculații despre o logodnă cu actorul Tom Holland.
Angelina Jolie
Nominalizată pentru rolul său în „Maria”, un film biografic despre cântăreața de operă Maria Callas, Angelina Jolie a purtat la Globurile de Aur 2025 o rochie Alexander McQueen.
Michelle Yeoh
Michelle Yeoh a optat pentru o rochie stil sirenă, din colecția Balenciaga haute couture toamnă 2021, accesorizată cu bijuterii Cartier.
Zoe Saldana
Zoe Saldana a purtat o ținută Saint Laurent, formată dintr-o rochie acoperită în paiete și o capă din tafta, totul accesorizat cu bijuterii Cartier.
Adrien Brody
Adrien Brody, care a fost premiat pentru rolul său în filmul „The Brutalist”, a purtat un costum Thom Browne, completat de o broșă supradimensionată prinsă pe reverul sacoului.
Colman Domingo
Colman Dimongo a purtat o ținută Valentino creată custom made pentru el de către designerul Alessandro Michele, completată de o eșarfă stilizată asemenea unui jabou, și de bijuterii Boucheron.
Miley Cyrus
Miley Cyrus a purtat o rochie Celine cu decupaje strategice, accesorizată cu bijuterii cu diamante de la brandul DeBeers.
Timothée Chalamet
Nominalizat pentru rolul său în filmul „A Complete Unknown”, Timothée Chalamet a purtat un costum Tom Ford, iar în locul clasicei cravate, a optat pentru o eșarfă skinny, drapată peste umăr.
Margaret Qualley
Margaret Qualley, ambasadoare și muză a casei de modă Chanel, a purtat, desigur, o ținută Chanel. Rochia sa, realizată din mătase și tulle, a fost decorată cu peste 7.000 de elemente brodate, și a fost creată pe parcursul a 400 de ore.
Cate Blanchett
Cate Blanchett a purtat o rochie Louis Vuitton creată de directorul creativ al brandului, Nicolas Ghesquière.
Andrew Garfield
Andrew Garfield a optat pentru un costum Gucci într-o nuanță elegantă de verde, cu care au fost asortați până și ochelarii săi de soare.
Viola Davis
Viola Davis a purtat o rochie Gucci, completată de o capă impresionantă din fâșii de paiete.
Sarah Paulson
Sarah Paulson a purtat o rochie Elie Saab couture cu aplicații de pene marabou, accesorizată cu bijuterii DeBeers.
Cara Delevingne
Supermodelul Cara Delevingne a ales tot o ținută Gucci – o rochie din paiete într-o nuanță elegantă de albastru acvamarin.
Dakota Fanning
Dakota Fanning a purtat o rochie Dolce & Gabbana couture din mătase semitransparentă, alături de bijuterii de la brandul Neil Lane.
Elle Fanning
Elle Fanning a ales o siluetă total opusă față de sora sa mai mare, anume o rochie stil ballgown, semnată de brandul Balmain, și accesorizată cu bijuterii Cartier.
Anya Taylor-Joy
Anya Taylor-Joy a optat pentru old Hollywood glamour, mai exact o ținută Dior vintage, din arhivele casei de modă franceze. La gât a purtat un colier Tiffany care totalizează peste 64 de karate de diamante și opale.
Adam Brody
Nominalizat pentru rolul său din serialul „Nobody Wants This”, Adam Brody a purtat un costum Prada în ceea ce putem considera că este nuanța-vedetă a serii în materie de menswear – verdele – având în vedere că mai mulți bărbați au optat pentru această culoare în locul clasicului negru.
Fran Drescher
Fran Drescher a purtat o ținută Dolce & Gabbana formată dintr-o rochie cu bustieră și un șal din tafta.