Andrei Niculae: „Nu avem timp să pierdem timpul”

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 27-01-2023

în: The Famous

Andrei Niculae

Plin de energie, dar și extrem de carismatic, Andrei Niculae ne captivează cu vocea lui în fiecare dimineață, atunci când prezintă matinalul de la radio. DJ-ul de la Virgin Radio și-a descoperit pasiunea pentru acest domeniu încă din copilărie și a reușit să o transforme într-o meserie. Dragostea pentru muzică, dar și pentru festivaluri l-a determinat ca, pe lângă jobul de la radio, să devină și DJ. Andrei ne-a invitat în lumea lui plină de ritm și ne-a povestit despre radio, muzică și despre pasiunile lui.

Cine este Andrei Niculae, omul din spatele microfonului de la radio?

Același om care e la microfon. Nu mă ascund de ochii lumii, îmi place să fiu așa cum sunt eu, chiar dacă uneori mai și greșesc. Singurul lucru din spatele a tot ce se întâmplă on air și online ar fi că am și eu momente în care stau în liniște. Nu sunt chiar non-stop așa energic și cu good vibes pentru că ar fi imposibil. Ce-i drept, sunt foarte puține momentele în care tac, dar, din când în când, agitația în care trăiesc 24/24 mă copleșește.

Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru radio?

După ce am văzut filmul „Good Morning, Vietnam”, când aveam cam 8 ani. Robin Williams m-a făcut să mă îndrăgostesc de radio. Este singurul actor care m-a făcut să râd și m-a emoționat până la lacrimi. El semăna destul de mult cu tatăl meu – probabil și asta a avut un impact asupra mea.

Andrei Niculae

Dacă nu ai fi lucrat în radio, ce altă meserie ți-ai fi dorit să practici?

Fără radio nu aș fi eu. Chiar și atunci când sunt în vacanță, nu pot să stau mai mult de câteva zile fără radio pentru că mi se face dor. Anul acesta este pentru prima dată când am concediu și o lună lipsim de pe post. În primele trei zile am fost la Tomorrowland, cel mai frumos loc de pe Pământ, iar a patra zi am fost la radio. Dar, dacă nu aș fi lucrat în radio, probabil activam în publicitate sau într-un domeniu creativ.

Crezi că te vei despărți vreodată de radio?

Cred că nu, chiar dacă nu aș mai lucra la radio. O să îl am mereu în suflet și aș face cumva să rămân on air. Poate aș face o emisiune mai scurtă, o dată pe săptămână, sau online. Totuși, nu știm niciodată ce ne rezervă viitorul.

Pe lângă jobul de la radio, știu că ai început să profesezi și ca DJ. Ce te-a determinat să faci acest pas?

Faptul că iubesc muzica și oamenii. Îmi place să transmit energia mea altor oameni și să iau și eu din energia lor. Muzica e ca un medicament de care avem cu toții nevoie. Îți poate schimba starea radical. Dacă ești trist și asculți o piesă cu good vibes, nu ai cum să nu zâmbești, la fel și o piesă care transmite emoție și te poate face să lăcrimezi.

Andrei Niculae

Care este genul muzical preferat și ce piese sau artiști găsim în playlist-ul tău personal?

În playlist-ul meu găsim de toate. Îmi place să descopăr constant piese și artiști din toate colțurile lumii. Muzica electronică cred că este cel mai aproape de sufletul meu. Dar ascult muzică în funcție de ce stare am pe moment. De la EDM la rock, hip-hop, jazz, soul. La evenimentele unde urmează să urc la pupitrul de DJ am să pun disco cu puțin electro.

Ești mereu înconjurat de muzică, dar ce rol ocupă în viața ta? Te-a ajutat vreodată să depășești un moment mai dificil?

Mă sperie liniștea, așa că nu prea pot să stau fără muzică. Mereu mă ajută dacă am un moment mai puțin frumos. Îmi iau energia din piese și mi se schimbă complet starea.

Ai lăsat vreodată muzica să vorbească în locul tău?

Da, pentru că trebuie să mai și tac din când în când.

Ești un mare fan al festivalurilor de muzică. Care este cel mai frumos festival la care ai mers până acum?

Tomorrowland. Este cel mai frumos loc de pe Pământ.

Andrei Niculae

Ce îți place să faci în timpul liber? Ce hobby-uri și pasiuni ai?

În timpul liber îmi place să muncesc, să învăț ceva nou. Nu prea pot să stau să mă relaxez mai mult de câteva zile. Dacă nu fac nimic, simt că pierd timpul și o iau razna. Îmi place să descopăr, fie că este vorba despre ceva de mâncat, ca un snack pe care nu l-am mai văzut, sau că este vorba despre un alt fel de job sau de un gadget nou. Pe lângă asta, îmi place să mă joc pe consolă tot felul de jocuri cu povești, în care trebuie să rezolv ceva. Mă ajută să mă deconectez și mă relaxează.

Cine este modelul tău în viață, care te inspiră atât în viața profesională, cât și în cea personală?

Mă inspir din tot ce se întâmplă în jurul meu. De la oameni maturi, de la oamenii cu care lucrez, de la oameni cu vârsta mult mai mică decât a mea, chiar și copii. Am învățat ceva din toate experiențele pe care le-am avut de-a lungul timpului și continui să învăț în fiecare zi. M-au inspirat cumva să devin o versiune și mai bună a mea.

Andrei Niculae

Cum ai defini fericirea?

Diferită de fiecare dată. Am avut ocazia să trăiesc momente de fericire, dar nu au fost niciodată la fel. Mereu trăim fericirea în alte moduri.

Care este cea mai mare frică a ta?

Pe lângă frica de stat degeaba, de a nu mai evolua, îmi e frică mereu să nu pățească mama mea ceva. Nu știu ce m-aș face fără ea, nu văd viața fără ea și mă îngrozește gândul că nu ar mai fi lângă mine.

Ai vreun citat care te reprezintă?

„Nu avem timp să pierdem timpul.” Chiar eu l-am scris. Am postat de ceva timp, pe contul meu de Instagram, imagini în care țineam în mână un bilețel cu citat în diferite locuri. Ulterior am transformat asta în businessul meu și le-am transformat în odorizante de mașină.

Ce reprezintă luxul pentru tine?

Să am un loc în care să dorm, ce să mănânc și să îi am pe ai mei aproape, sănătoși. Nimic nu se compară cu momentele în care îi văd pe cei pe care îi iubesc cu zâmbetul pe buze. E singurul lucru care e de neprețuit.