
Aceste volume au venit din nevoia autorului de a ”regla conturile” dintre cei buni și cei răi. Un alt aspect ce oferă lecturii o prospețime și o notă suplimentară de dinamică este acela în care personajele absente în prima parte, se regăsesc în prim plan în cea de-a doua parte și viceversa. Ne luăm rămas bun de la anumite personaje îndrăgite, sau nu, dar le urăm bun-venit unor personaje noi. Acțiunea devine tot mai intensă, iar luptele dintre cele două tabere se intensifică.
”Inițial, doar partea ”Suflete celor Damnați” era în planul meu, dar simțeam nevoia să vin cu explicații asupra unor episoade trecute care au lăsat cititorii cu multe semne de întrebare. Evident, am lăsat și puncte descoperite, pentru a lăsa la latitudinea celui care citește cum să interpreteze. Ce pot să vă spun este că s-a lucrat intens la aceste două părți, fiind scrise în mai puțin de un an”, a declarat autorul cărții, Clăbuc.