Platina, alegerea supremă pentru bijuteriile de lux

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 12-11-2024

în: Jewels & Watches

Platina

Există cărți de credit din platină, discuri de platină pentru albume care se vând în peste un milion de exemplare și aniversarea nunții de platină, rar întâlnită, care marchează împlinirea a 70 de ani de căsnicie. Atunci când spunem „platină”, ne referim la pragul cel mai înalt de prețiozitate a metalului.

Asocierea platinei cu lucrurile cele mai fine din viață nu este întâmplătoare. Vorbim despre cel mai rar dintre toate metalele prețioase și unul dintre cele mai rare elemente din lume. Este extrasă doar în câteva locații din lume – în principal în Africa de Sud – și producția anuală de platină în 2022 a fost de doar 7% din cea de aur. Dacă mai adăugăm faptul că peste 50% din toată platina extrasă este destinată uzului industrial, este ușor de înțeles de ce bijuteriile din platină sunt atât de apreciate.

Platina

Patina timpului este un efect dorit de mulți

Strălucirea albă și rece a platinei este perfectă pentru a accentua sclipirea diamantelor, deoarece nu provoacă reflectarea vreunei culori în piatră. 

Platina este extrem de durabilă și puternică, ceea ce o face ideală pentru bijuteriile care sunt purtate zilnic. Este foarte rezistentă la uzură și rezistă atât la căldură extremă, cât și la frig extrem, ceea ce înseamnă că bijuteriile din platină își vor păstra aspectul mai bine decât orice alt metal. Spre deosebire de alte metale folosite în bijuterii, se consideră că platina arată mai bine odată cu trecerea timpului sau eventuala uzură. Zgârieturile de suprafață formează o patină care este considerată extrem de dorită, cu toate că metalul poate fi readus cu ușurință la starea lustruită inițială de către un bijutier, dacă asta este ceea ce preferați. Nu în ultimul rând, platina este ideală pentru cei care suferă de alergii, deoarece nu conține nichel.

Platina

Un inel de platină se simte, practic, ca fiind de o calitate superioară

Acest lucru ar putea suna ca un argument pur de vânzare, dar este adevărat! Realitatea este că puteți simți diferența atunci când purtați platină. Este unul dintre cele mai dense metale prețioase – de fapt, este cu 60% mai greu decât aurul de 14 carate și cu 40% mai greu decât aurul de 18 carate, iar un cub de platină cu latura de 15 centimetri cântărește nu mai puțin de 74 de kilograme. Un inel de platină va face clar diferența atunci când îl țineți în mână. Se simte pur și simplu mai dens, de calitate superioară și mai durabil.

Raritatea și exclusivitatea au însă un preț. În circumstanțe normale, așteptați-vă să plătiți cu 25-30% mai mult decât pentru aceeași montură în aur, cu toate că, în prezent, prețul este mult mai apropiat, din cauza situației economice mondiale actuale.

Toate metalele prețioase prezintă în cele din urmă uzură, inclusiv platina. Cu toate acestea, platina rămâne unul dintre cele mai durabile metale prețioase pe care le puteți alege pentru un inel datorită naturii sale trainice, depășind orice alt metal prețios.

Când platina este zgâriată, metalul este doar deplasat și se pierde foarte puțin metal. Când aurul este zgâriat, în schimb, așchiile de metal se pierd, rezultând o pierdere mai rapidă a metalului. Platina își va menține volumul de-a lungul timpului, dezvoltând un finisaj patinat cald care adaugă personalitate inelului. Deplasarea metalului funcționează de fapt pentru a întări inelul. Acesta ajunge să capteze pe suprafața sa o viață întreagă de purtare și de amintiri, care îl face perfect pentru a fi transmis mai departe celor dragi. Cu o curățare și/sau lustruire corespunzătoare, platina va arăta frumos pe măsură ce se învechește.

Bijuteriile din platină sunt, de asemenea, grozave ca moștenire de familie, deoarece platina este mult mai rară decât aurul. De fapt, este un metal de 30 de ori mai rar decât aurul! Aproximativ 88 de tone de platină sunt folosite la fabricarea bijuteriilor în fiecare an, comparativ cu 2.700 de tone de aur. Datorită rarității sale, platina este valoroasă și își va păstra valoarea pe măsură ce trec anii.

Acum știm că platina este un metal alb în mod natural. Datorită albului său pur, care nu se va schimba în timp, nu trebuie să vă faceți griji că vreo culoare nedorită s-ar putea reflecta în diamant. Aurul alb care se îngălbenește cu timpul și aurul galben în general vor reflecta anumite tonuri gălbui într-un diamant. Culoarea naturală albă a platinei sporește, în schimb, strălucirea diamantului.

Datorită rezistenței și durabilității platinei, alegerea sa garantează că orice diamant de pe inel va fi în siguranță. Monturile, care țin diamantele fixate, în cazul unui inel de platină sunt mult mai puternice comparativ cu un inel din aur alb sau galben. După cum se știe, platina mai degrabă se deformează decât să se rupă. Aurul este mult mai fragil decât platina, așa că șansele ca monturile din aur să se rupă după o forțare repetată sunt mai mari.

Pentru cei care vor să stea numai în lumină

Ați putea lua în considerare platina dacă sunteți în căutarea unui metal care are un luciu natural alb și luminos, ce îl deosebește de alte metale utilizate în mod obișnuit în bijuterii. Platina este foarte reflectorizantă, ceea ce sporește, de asemenea, strălucirea oricărui diamant sau a oricărei pietre prețioase încrustate în ea. Combinația dintre strălucirea naturală și proprietățile reflectorizante face din platină un material excelent pentru bijuterii de mireasă sau de ocazie. Frumusețea naturală a acestui metal fără aliaje adăugate îl face accesibil oricărei persoane, indiferent dacă are pielea sensibilă sau nu.

Acest metal uimitor și sofisticat are, totodată, o lungă istorie în termeni de lux și prestigiu. Platina este adesea mai valoroasă decât alte metale prețioase precum aurul sau argintul, ceea ce-i adaugă exclusivitate și dezirabilitate. Asocierea platinei cu calitatea și eleganța a făcut din aceasta un simbol al luxului în lumea bijuteriilor și nu numai. În medie, este de o puritate mult mai mare decât alte metale folosite în bijuterii, asigurându-și statutul de material preferat de elită și căutat de toată lumea. Pe scurt, o alegere prestigioasă, care ne duce imediat cu gândul la luxul absolut.