România are tot mai mulți milionari!

Scris de Ruxandra Tudor
Publicat la data de: 28-10-2019

în: News

Potrivit unui raport al băncii elvețiene Credit Suisse, în România sunt aproximativ 32.000 de milionari în dolari, aproape dublu comparativ cu anul trecut. În același timp, numărul românilor cu o avere cuprinsă între 100.000 de dolari și 1 milion de dolari aproape s-a triplat. Datele sunt raportate la numarul estimat al adultilor din tara, de 15,5 milioane persoane. 

Din cei 32.000 de români cu averi mai mari de 1 milion de dolari, 29.116 dețin între 1 și 5 milioane de dolari, 1.708 între 5 și 10 milioane de dolari, 808 au între 10 și 50 de milioane de dolari, 47 între 50 și 100 de milioane de dolari, 22 au între 100 și 500 de milioane de dolari iar doi români au mai mult de 500 de milioane de dolari. PIB pe cap de locuitor a crescut de la 4.932 dolari în 2000 la 15.596 dolari în 2019. Documentul mai remarcă, în cazul României, creșterea capitalizării pieței bursiere în perioadă 2018-2019, cu 36,2%, a doua în lume după Iran (103%) și înaintea Braziliei (35%) și Kuweitului (24%), precum și creșterea prețurilor caselor, cu 4,6%. Pe plan internațional, studiul remarcă faptul că numărul chinezilor bogați a depășit, pentru prima dată, numărul americanilor înstăriți. Studiul anual asupra averilor arată că 100 de milioane de chinezi se situează, la jumătatea acestui an, în topul milionarilor lumii (ce reprezintă 10% din populația globului), față de 99 de milioane de americani. Raportul estimează că 55.920 de adulți au averi de cel puțin 100 de milioane de dolari, iar 4.830 au active nete de peste 500 de milioane de dolari.