
Louis Vuitton scrie un nou capitol al propriei istorii odată cu lansarea volumului From Louis to Vuitton, o lucrare amplă realizată în colaborare cu editura Assouline. Mai mult decât o simplă cronică de brand, cartea urmărește viața extraordinară a fondatorului său, vizionarul care a transformat arta călătoriei și a pus bazele uneia dintre cele mai influente case de modă din lume.
Scrisă de Arthur Dreyfus și însoțită de un cuvânt-înainte semnat de Pietro Beccari, președinte și CEO al Louis Vuitton, cartea de 406 pagini combină biografia, istoria și designul într-o narațiune ce reflectă echilibrul inconfundabil al casei de modă între măiestria artizanală și modernitate. Cele 54 de teme abordate invită cititorul să exploreze universul Louis Vuitton în orice ordine, asemenea unei călătorii fără granițe. Au fost alese 54 de teme pentru a aduce un omagiu anului fondării casei, 1854. Totodată, cele 320 de imagini din volum redau peisajele rurale franceze ale secolului al XIX-lea până la atelierele și buticurile internaționale care definesc brandul astăzi.
Povestea lui Louis Vuitton începe în Anchay, un mic sat din apropierea graniței cu Elveția, unde s-a născut în 1821. La vârsta de 14 ani, a pornit pe jos spre Paris, iar această călătorie avea să devină spiritului casei. Câțiva ani mai târziu, și-a deschis primul atelier la Asnières, suburbie pariziană de pe malul Senei, unde a perfecționat geamantanele din pânză care aveau să revoluționeze modul de a călători. Fiul său, Georges Vuitton, a dus moștenirea familiei peste Atlantic în 1893, reprezentând brandul la World’s Fair de la Chicago, moment ce a marcat începutul expansiunii internaționale.
Cartea From Louis to Vuitton celebrează această moștenire a explorării. Capitolele dedicate călătoriilor terestre, aeriene și maritime redau spiritul pionieresc al fondatorului, iar designul volumului ce se bucură de o copertă în stil Damier și cotor galben, inspirat de cusătura-simbol a casei evocă patrimoniul vizual Louis Vuitton. Lucrarea explorează, de asemenea, viziunea creativă a directorilor artistici ai casei de modă, de la Marc Jacobs și Kim Jones la Nicolas Ghesquière și Pharrell Williams, analizând modul în care fiecare a reinterpretat moștenirea lui Vuitton pentru generațiile contemporane.
Totodată, cartea depășește granițele modei, explorând legăturile casei cu arta, arhitectura și sportul — de la parteneriatele cu America’s Cup și Formula 1, până la realizarea de carcase personalizate pentru trofee de renume mondial. În plus, volumul reflectă angajamentul Louis Vuitton față de sustenabilitate, evidențiind brandul îmbină tradiția artizanală cu responsabilitatea modernă.
„Povestea lui Louis Vuitton este una a curajului, a creativității și a reinventării permanente. De la un băiat de 14 ani care a mers pe jos spre Paris cu un vis, până la o casă globală care continuă să modeleze viitorul designului, călătoria rămâne la fel de inspirațională ca întotdeauna.”, a declarat Pietro Beccari.
From Louis to Vuitton va fi disponibilă începând cu 3 noiembrie în buticurile Louis Vuitton și Assouline, precum și online.