Cea mai amplă expoziție a lui Tracey Emin va avea loc la Tate Modern în 2026

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 13-10-2025

în: Art & Design

Tracey Emin

În primăvara anului viitor, Tate Modern va găzdui cea mai ambițioasă expoziție retrospectivă din cariera artistei britanice Dame Tracey Emin. Intitulată A Second Life, expoziția va urmări evoluția ei artistică de-a lungul a patru decenii, reunind instalații formative, lucrări rareori expuse și creații noi într-un amplu parcurs curatorial.

În cadrul expoziției vor fi prezentate peste nouăzeci de lucrări, iar structura acesteia urmărește transformările lui Emin, ilustrând modul său confesiv caracteristic, în care vulnerabilitatea personală, memoria, trauma și vindecarea se întâlnesc.

Printre piesele centrale se numără două instalații emblematice din anii 1990: Exorcism of the Last Painting I Ever Made (1996) și My Bed (1998), lucrarea nominalizată la Premiul Turner care are un statut de cult și care a fost expusă ultima dată la Tate în 1999. Expoziția va debuta, de asemenea, cu lucrări timpurii din prima expoziție personală a lui Emin la White Cube, inclusiv fotografii ale picturilor distruse de artistă într-o perioadă de criză.

Secțiunile finale ale A Second Life sunt dedicate practicii recente a artistei, în special perioadei de după supraviețuirea cancerului de vezică, în anii 2020. Vor fi expuse picturi de mari dimensiuni, bronzuri precum Ascension (2024), precum și cadre din filme care surprind adaptarea ei la viața cu stomă.

„Simt că această expoziție va fi un reper pentru mine. Un moment din viața mea în care privesc înapoi și merg înainte. O adevărată celebrare a vieții.”, a declarat Emin despre această expoziție.  

Retrospectiva va aborda și teme esențiale pentru Emin, precum locul nașterii și amintirile ei. Artista a crescut în Margate, orașul de la malul mării care rămâne o prezență constantă în opera sa. Lucrări precum Mad Tracey From Margate: Everybody’s Been There (1997) și It’s Not the Way I Want to Die (2005) leagă istoria personală de geografia coastei engleze. În video-ul Why I Never Became a Dancer (1995), Emin revine la adolescența sa din Margate, evocând dificultăți și decizii definitorii.

Din perspectivă istorică, A Second Life vine într-un moment de recunoaștere majoră pentru artistă. Tracey Emin a fost distinsă cu titlul de Dame în 2024, în cadrul King’s Birthday Honours, pentru contribuția sa remarcabilă la artă, fapt care reprezintă o confirmare a impactului său cultural și a longevității carierei.

Expoziția promite să consolideze statutul lui Emin nu doar ca figură centrală a anilor ’90, ci și ca artistă în continuă transformare, care împinge limitele autobiografiei în artă.

Expoziția se deschide pe 26 februarie și va fi deschisă până pe 30 august 2026.