
Pentru a celebra cea de-a douăzecea aniversare a Armani Privé, casa de modă Giorgio Armani inaugurează o expoziție specială în Milano. Armani Privé este linia de haute couture a casei de modă italiene, introdusă în portofoliul brandului acum două decenii. Aniversarea coincide, în mod poetic, cu o alta – în acest an, brandul Giorgio Armani împlinește 50 de ani de la fondarea sa de către designerul cu care împarte același nume.

Expoziția, care s-a deschis ieri, poate fi vizitată în spațiul Armani/Silos din Milano până la sfârșitul acestui an. Curatoriată de însuși Giorgio Armani, aceasta include în jur de 150 de creații couture din colecțiile ultimilor două decade. Expoziția pune în prim-plan dorința perpetuă a designerului de a descoperi și sublinia frumusețea feminină, îmbinând măiestria croitoriei cu viziunea sa artistică de excepție, ce îl face unul dintre cei mai apreciați cretori de modă ai tuturor timpurilor.
Expoziția este intitulată, simplu, „Giorgio Armani Privé 2005-2025”. Colecțiile haute couture sunt prezentate, conform calendarului oficial al Săptămânilor Modei, de două ori pe an în Paris. Astfel, este prima dată când creațiile couture ale lui Giorgio Armani vor putea fi admirate în Milano.

„În cele două decade de existență a liniei Armani Privé, Giorgio Armani a explorat ideea invenției moderne prin intermediul materialelor prețioase și a broderiilor realizate în totalitate manual”, spune comunicatul de presă ce anunță inaugurarea expoziției. Cea mai recentă colecție haute couture Armani, prezentată în ianuarie în Paris, a fost primită cu ovații puternice de către public. În cadrul acestei colecții, ca o retrospectivă a parcursului său în moda couture, Giorgio Armani a inclus o multitudine de referințe către alte culturi care l-au inspirat de-a lungul timpului, precum eleganța Japoniei, opulența Indiei, volumetria vestimentației chineze, sau relieful Polineziei.
Biletele pentru vizitarea expoziției „Giorgio Armani Privé 2005-2025” pot fi achiziționate aici.