Energy Expo - Join the revolution

Balenciaga și Lay’s au lansat un clutch de 1.800 de dolari

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 14-10-2022

în: Fashion

Balenciaga

Pentru cea mai recentă colecție, Balenciaga a colaborat cu compania de chipsuri Lay’s pentru realizarea unui clutch care arată exact ca o pungă de chipsuri. Poșeta a fost lansată la începutul acestei luni la prezentarea „Mud Show” a brandului de lux pentru colecția de vară 2023

Fabricată din piele exotică, geanta este imprimată cu o reprezentare grafică a designului clasic al pungilor de Lay’s, dar în locul în care este de obicei trecută aroma chipsurilor, de data aceasta este prezent logo-ul Balenciaga. De asemenea, clutch-ul se mândrește cu o căptușeală argintie metalizată fidelă și o închidere simplă cu fermoar în partea de sus.

Balenciaga

Se pare că gențile vor fi disponibile în mai multe culori –galben, verde strălucitor, albastru și roșu și negru (pentru chipsuri picante, evident). Există într-adevăr unul pentru oricare ar fi aroma ta – aroma stilului tău, adică.

Balenciaga

Compania Lay’s a spus că poșetele vor fi disponibile de vara viitoare. Până atunci, o pungă de chipsuri reale ar putea fi următorul și cel mai ieftin pariu al tău. Pentru cei interesați, se așteaptă că „Geanta Lay’s Branded” de la Balenciaga va avea un preț de 1800 de dolar, dar încă nu există o informație oficială despre acest aspect.

Energy Expo 10-13 octombrie