
Anastasia Soare, fondatoarea imperiului global Anastasia Beverly Hills și singura româncă aflată în topul Forbes al celor mai bogate femei din Statele Unite, își dezvăluie pentru prima dată povestea de viață într-un volum autobiografic. Cartea, intitulată Conturul unui vis și publicată de Bookzone, urmărește parcursul impresionant al unei femei care a plecat dintr-un apartament modest din Constanța și a ajuns să transforme industria frumuseții la nivel mondial.
Conturul unui vis este o poveste despre curaj, viziune și perseverență în care este povestit drumul anevoios al unei românce care a crezut în potențialul ei atunci când nimeni altcineva nu o făcea. Anastasia Soare a aplicat principiile artei pentru a redefini frumusețea și a devenit un reper internațional, având printre clientele sale nume precum Michelle Obama, Jennifer Lopez, Kim Kardashian sau Hailey Bieber.
„Îți spun povestea mea ca să te inspir și să te încurajez să-ți asculți visurile, instinctul și vocea interioară. Să-ți creezi o viață plină de sens, de uimire și de împlinire – oricum ai defini tu aceste lucruri. Eu cred cu tărie că fiecare om are o contribuție unică de adus în lume. Poate că știi deja care este darul tău și ai un vis clar, dar nu ai avut încă curajul să-l urmezi. Sau poate încă îl cauți. În orice punct te-ai afla, îmi doresc să te ajut să-l descoperi și să-l eliberezi”, spune Anastasia Soare.
„Într-o lume în care totul pare deja spus, făcut sau câștigat, povestea Anastasiei Soare îți amintește că este loc și pentru tine. Că poți pleca dintr-un apartament modest și să ajungi să schimbi lumea pas cu pas, decizie cu decizie. Anastasia nu a avut un drum deschis. L-a construit. Cu fiecare refuz, a găsit o cale. Cu fiecare zid, a inventat o ușă. Astăzi, este dovada vie că nicio idee nu e prea mică și niciun vis nu e prea îndrăzneț. Pentru noi, la Bookzone, Conturul unui vis nu este doar o autobiografie. Este o scrisoare deschisă către fiecare persoană care simte că nu mai poate. Este dovada că, dacă nu renunți la tine, nici viața nu va renunța la tine.”, a spus Ioana Mogoșanu, Director Editorial Bookzone.
Autoarea vorbește despre forța credinței și despre felul în care cele două lumi care i-au marcat existența – România și America – i-au conturat destinul:
„Am trăit două vieți: una în România, cealaltă în America. Primii ani din viața mea în România m-au format ca persoană, modelându-mi valorile în jurul muncii asidue, hotărârii și tenacității. Aceste calități mi-au revelat importanța perseverenței și m-au inspirat să am mereu curajul de a aspira la mai mult. A doua mea viață, cea din America, a pus la încercare tot ceea ce învățasem în România și chiar mai mult. În America mi-am câștigat încrederea în mine, mi-am perfecționat abilitățile, mi-am ascultat vocea mai presus de orice și am cunoscut un succes pe care nu mi l-aș fi imaginat vreodată. Ceea ce unește cele două vieți ale mele este credința – credința în destin, credința în mine însămi.”
Conturul unui vis este mai mult decât o autobiografie. Prin această poveste, Anastasia Soare te invită să ai curaj, perseverență și încredere în propriile abilități. Volumul este disponibil pe Bookzone.ro.