Amir Doboș: „Stilul vestimentar este o extensie a personalității noastre”

Scris de Alexandra Popescu
Publicat la data de: 28-06-2023

în: Fashion

Amir Doboș

Moda face inevitabil parte din viața noastră, iar arta creației ne ajută să ne exprimăm personalitatea prin intermediul ținutelor vestimentare. Amir Doboș este unul dintre cei mai talentați și creativi stiliști români, ce reușește întotdeauna să creeze ținute fabuloase prin care transmite emoție. După ce și-a descoperit talentul artistic încă din copilărie, Amir și-a urmat visul de a deveni creator de modă. Astfel, după 15 ani de experiență în industria modei, el a creat, împreună cu Raluca Gheorghe, brandul Rue Ra, prin care celebrează fiecare aspect al energiei feminine. Amir Doboș ne-a împărtășit din experiența sa, ne-a povestit despre noul său brand și ne-a oferit sfaturi legate de stilul vestimentar.

Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru modă și care a fost momentul în care ai decis să studiezi designul vestimentar?

Încă din copilărie am avut înclinații artistice și mâzgăleam totul în calea mea (râde – n.red.), asta până să încep să studiez desenul și pictura la Liceul de Artă din București, „Nicolae Tonitza”, grație părinților, care au vrut să-mi cultive pasiunea pentru frumos și m-au îndemnat să dezvolt această înclinație. Așa am descoperit crochiurile și proporțiile, anatomia și fragilitatea corpului uman și, odată cu asta, dorința de exprimare și transformare într-un limbaj vizual. Apoi am fost premiat în cadrul unui concurs lansat de doamna Doina Levintza, care a cimentat și mai mult dorința de a studia design vestimentar și istoria costumului, specializări pe care le-am urmat ulterior și în cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca.

După ce ai lucrat o perioadă îndelungată în calitate de stilist vestimentar, ai decis să-ți creezi propriul brand, care a fost lansat în luna aprilie a acestui an. Ce te-a determinat să iei această decizie?

În perioada studiilor am trecut prin dezvoltarea costumelor de teatru și am avut multe internship-uri pentru diverse branduri autohtone, care m-au ajutat să înțeleg mecanismul și sistemul de lucru al industriei, parcursul de la concept și schițe la produsul finit și importanța creionării unui personaj și a unei identități vizuale verosimile plasate în contextul potrivit, indiferent de aspectul comercial. La scurtă vreme după terminarea studiilor, printr-o pură întâmplare, am dat curs invitației lui Ovidiu Buta, pe atunci fashion director la GQ România, care era în căutarea unui junior assistant și, astfel, am avut primul contact cu revistele glossy. Fascinat de posibilitățile infinite și spectrul vast, metodologia artistică și vocabularul stilistic pe care styling-ul le promitea, am început să explorez acest univers, cumulând experiențe diverse – de la editorial și cover story, la televiziune –, un parcurs desfășurat în 15 ani de activitate, bifând fiecare ramură a acestei meserii.

Dorința de a fi din nou implicat în procesul de creație cred că nu a murit niciodată și, recunosc, cochetam cu acest aspect de multă vreme, așa că demersul de a lansa brandul Rue Ra a fost cât se poate de natural, culminat printr-o decizie luată unanim împreună cu partenera mea de business, Raluca Gheorghe, și născut din dorința de a inspira și a celebra fiecare aspect al energiei feminine.

Amir Doboș

Care este povestea și filosofia brandului Rue Ra?

Datorită faptului că sunt fost absolvent al UAD Cluj-Napoca și a titulaturii de fashion director pe care am deținut-o la diversele publicații cu care am colaborat de-a lungul activității, am încercat să sprijin și să susțin designerii emergenți și tinerele talente, dar și să ajut în expunerea și vizibilitatea lor prin prisma unei relații apropiate și constante cu departamentele de design vestimentar ale universităților de artă și cu festivalurile de modă din România. Astfel am putut să rămân conectat și să descopăr multe dintre numele prezente astăzi în industria modei, inclusiv pe Raluca, pe atunci proaspătă absolventă UNArte și parteneră într-un alt brand care o reprezenta cu totul la momentul respectiv. M-a atras prin fragilitatea și feminitatea caracteristică, dar și prin universul propriu și identitatea personală, de altfel cel mai relevant mijloc de expresie! Astfel, prin prisma experiențelor anterioare, amândoi am decis să găsim o nouă cale de exprimare prin care atitudinea servește ca sursă majoră de inspirație, dar care totodată vorbește despre un sens al obrăzniciei contrabalansat de o formă studiată de rafinament, reprezentată printr-o estetică fashion declarativă ce combină referințe îndepărtate de street culture cu science-fiction, definită printr-un mesaj social împotriva elitismului în modă prin reevaluarea ideii de schimbare și a nevoii de diferențiere printr-o manieră relevantă și cât se poate de contemporană.

Așadar, Rue Ra este un cumul de dorințe și așteptări, povești și memorii care împreună sunt responsabile pentru deciziile consumatorului către un produs sau serviciu în detrimentul altuia.

Care este inspirația din spatele colecției Rue Ra și ce te inspiră atât în munca ta, cât și în viața de zi cu zi?

Un melanj extrem de fresh între trecut și viitor, forță și blândețe, structură și fluiditate, dezvăluind în același timp lejeritate și senzualitate. Din punct de vedere estetic, reprezintă definiția curentului tech nostalgia ce are reminiscențe în unul dintre cele mai importante trenduri actuale, Y2K, considerat esențial pentru istoria modei contemporane – tech nostalgia traducându-se prin termenul „anemoia” (dor de ceva pe care nu l-ai experimentat niciodată), care provine din greaca antică: „ánemos” (wind) + „nóos” (mind), caracterizată prin replicarea unei perspective vibrante și descrisă ca un nou mod de a fi sub o formă abstractă, cât se poate de personală, atât de importantă în era digitală și definitorie pentru noile norme acceptate.

Amir Doboș

Cum ai descrie femeia Rue Ra?

Precum un manifest al feminității în cel mai relaxat mod, ca o abordare tangibilă spre viitor ce evocă strălucire, viziuni luxuriante și afinitate pentru era glamour.

Ce așteptări ai de la evoluția brandului tău?

Rue Ra concluzionează energia feminină caracterizată prin inovație, progres, fluiditate, modernitate, ce repoziționează noțiunea de quiet luxury.

Lucrezi în industria modei de peste 15 ani. Cum ai descrie starea actuală a acesteia și ce părere ai despre fast fashion, care este într-o continuă creștere?

Moda este o formă de comunicare și un mecanism complex precum o ecuație imprevizibilă, într-o continuă schimbare, ce oferă o multitudine de variabile accesibile. Această accesibilitate o face și mai dezirabilă, drept pentru care devine promotor al incluziunii și exprimării de sine, care își recalculează periodic parametrii într-un context social descris prin imagine.

Fiecare unealtă își are propriul scop bine cântărit ca acest mecanism să funcționeze, pentru că fiecare subdivizie, în speță fast fashion-ul, susține categoria de goods & luxury. Iar acesta contribuie, ca și subdivizia anterioară, la individualitate exprimată pe o scară ierarhică, la nivel social.

Amir Doboș

Care este lucrul esențial de care trebuie să ținem cont atunci când ne alcătuim o ținută?

Proporția este regula de aur! Suntem diferiți prin conformație și statură, iar veșmintele au abilitatea de a reconstrui. Dacă îți cunoști proporțiile, capeți abilitatea de a jongla cu propria înfățișare.

Stilul vestimentar ne reflectă deseori personalitatea, însă putem spune că moda este și despre emoție?

Stilul vestimentar este o extensie a personalității noastre. Propriul univers ce ne descrie proiectat către lumea exterioară, ce reflectă multiple fațete care de cele mai multe ori sunt pline de emoții zilnice. Este poate cel mai relevant mijloc prin care emoțiile prind viață.

Ai avut vreodată o piesă vestimentară de care ai fost obsedat?

Îmi imaginez că aproape fiecare dintre noi facem obsesii mici… (Râde – n.red.) În cele din urmă sunt suma lucrurilor în jurul cărora gravităm. Însă obsedat definitiv și irevocabil am fost – și sunt – de pantaloni. Sunt fascinat de multitudinea și modalitățile de croială care reușesc să descrie o formă atât de simplă și totuși complexă precum piciorul. Pantalonii reușesc să îmbrățișeze forme, ca mai apoi să le deconstruiască. O piesă în aparență atât de simplă și, totuși, atât de necesară și imperativă.

Există un designer pe care îl admiri în mod deosebit și care te influențează atât în carieră, cât și în alegerea stilului propriu?

Alexander McQueen este unul dintre geniile acestei generații, care a revoluționat și intrigat industria, dar în egală măsură și Martin Margiela a contribuit la estetica anti-fashion și a imaginat o estetică curată, minimalistă. Acest echilibru între noi forme de exprimare cântărește enorm în dezvoltarea propriului stil.

Amir Doboș

Ce te-a impresionat ultima oară?

Un sacou din stofă Thom Browne Pre-Fall 2023 Menswear, deconstruit inside-out, pe care l-am văzut în showroom la Milano, la jumătatea lunii mai, prin intermediul magazinului Entrance, pentru partea de buying. Acuratețea detaliilor și îndrăzneala croiului m-au făcut să visez la o nouă tipologie descrisă printr-un personaj ludic extrem de fresh.

Pe lângă modă, ce alte pasiuni și hobby-uri ai? Cum îți petreci timpul liber?

Când nu sunt pe set, sunt în atelier împreună cu Raluca Gheorghe, încercând să descifrăm noi modalități de exprimare vestimentară pentru brandul Rue Ra. Iar când sunt acasă, încerc să rămân conectat la industrie și cât se poate de la curent cu noutățile din domeniu. Moda reprezintă o bună parte din activitățile zilnice.

Ce reprezintă luxul pentru tine?

Libertatea de exprimare atât de necesară!

Interviu realizat de: Andrada Arsenie