Saltea de yoga cu pietre prețioase, la 100.000 de dolari

Scris de Luxury
Publicat la data de: 25-09-2019

în: Vip

Industria de wellness și fitness a înregistrat o creștere explozivă a veniturilor în ultimii ani, nișa celor care doresc o experiență de lux atunci când fac sport fiind tot mai vizibilă și existând, implicit, și furnizori de echipamente premium pe măsură.

Pentru practicanții de yoga, saltelele obișnuite au prețuri de 10-15 dolari, însă sunt producători care cer prețuri mult mai mari datorită procesului de fabricație exclusivist. De exemplu, o saltea de yoga marca Chakracarma se vinde cu 15.000 de dolari. Este realizată din piele prelucrată manual și include inserții de pietre prețioase. Însă aceasta este cea mai ieftină saltea de yoga din gama producătorului. Doritorii au la dispoziție variante de accesorizare a saltelei, astfel încât prețul maxim poate atinge chiar 100.000 de dolari.

Pentru cei care folosesc salteaua de yoga zilnic, experiența trebuie că va fi înălțătoare dacă efectuează exercițiile pe un covoraș înțesat cu pietre prețioase. Astfel, fiecare saltea Chakracarma încorporează o selecție de nestemate: un diamant de 0,70 carate, un rubin de 3,5 carate, un smarald de 1 carat, un safir de 2,5 carate, chihlimbar de 3 carate, opal de 2 carate și carneol de 3 carate.

Producătorul susține că salteaua cu pietre prețioase „te conectează cu puterea ta interioară, în timp ce oferă aderență și suport perfecte”. Fiecare saltea are garanție pe viață, iar conform celor de la Chakracarma, diamantele și celelalte pietre prețioase au o vibrație specifică ce poate „curăța, încărca și spori puterea câmpului tău energetic, stimulând chakrele pentru un plus de energie”.