Labubu a generat vânzări de 2 miliarde de dolari în prima jumătate a anului 2025

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 20-08-2025

în: News

Labubu

Pop Mart a înregistrat o performanță aproape legendară în prima jumătate a anului 2025, cu jucăria de pluș Labubu, care a devenit un fenomen global, generând astfel peste o treime din vânzările totale ale companiei. Pentru producătorul de jucării de colecție din Beijing, acest succes reprezintă mai mult decât o creștere financiară—este o adevărată revoluție culturală.

Conform raportului financiar Pop Mart, veniturile au crescut cu 204% față de anul precedent, ajungând la (aproximativ 1,93 miliarde de dolari, în timp ce profitul net a urcat spectaculos cu 396,5%, la 636 milioane de dolari. Franciza de top a companiei, The Monsters, care include personajul Labubu, a generat vânzări de 670 milioane de dolari, adică 34,7% din vânzările totale.

Această ascensiune meteorică a atras încrederea investitorilor. Acțiunile Pop Mart au crescut cu peste 230% de la începutul anului, ridicând capitalizarea de piață la un nivel impresionant de 38–44 miliarde de dolari, depășind rivali consacrați precum Mattel, Hasbro și Sanrio la un loc.

La baza acestei creșteri explozive se află Labubu, creat de artistul Kasing Lung în 2015 și introdus în seria de cutii-surpriză Pop Mart în 2018. Plușul a depășit statutul de simplă jucărie. Astăzi, a devenit un accesoriu de modă, fiind văzută atârnată de genți Hermès Birkin și purtată de vedete precum Rihanna, David Beckham și Lisa din BLACKPINK.

CEO-ul Pop Mart, Wang Ning, a atribuit succesul suplimentar piețelor externe, anticipând că vânzările internaționale vor depăși veniturile domestice în acest an, cdatorită vânzărilor din America de Nord, care este pregătită să depășească Asia de Sud-Est. În SUA, veniturile au crescut uluitor cu 1.100%, ajungând la 315 milioane de dolari, în timp ce vânzările internaționale au reprezentat circa 40% din total.

Compania își extinde constant prezența globală, având 571 de magazine fizice și 2.597 de „roboți-vânzători” în 18 regiuni, inclusiv 40 de noi deschideri în prima jumătate a lui 2025. Planurile pentru acest an includ încă 100 de locații în afara Chinei.

Fenomenul Labubu este mai mult decât o modă trecătoare. Acesta a alimentat o piață secundară a colecționarilor, unde edițiile rare se vând la licitație cu peste 150.000 de dolari. Totuși, brandul se confruntă și cu provocări, precum proliferarea falsurilor („Lafufu”) și constrângerile de aprovizionare, care au dus chiar la suspendarea temporară a vânzărilor în piețe precum Marea Britanie și Coreea de Sud.

Cu toate acestea, Pop Mart rămâne optimist. Wang se așteaptă ca vânzările Labubu să depășească 10 milioane de unități pe zi până în septembrie, semnalând o cerere de neoprit.

Pe măsură ce brandul explorează acorduri de licențiere, adaptări animate și chiar proiecte de parcuri tematice, un lucru este cert: Labubu a transformat Pop Mart dintr-un trend underground într-un brand de consum global.