
Călătoriile în doi au darul de a transforma fiecare destinație într-o experiență unică, unde locurile descoperite devin amintiri comune și emoțiile se trăiesc la intensitate dublă. Fie că este vorba despre plaje izolate, orașe pline de istorie, aventuri în sălbăticie sau experiențe culinare rafinate, fiecare dintre aceste destinații invită cuplurile să se redescopere și să construiască legături profunde prin momente autentice.
De la insule îndepărtate la orașe istorice sau la sălbăticia africană, unele experiențe sunt menite să fie împărtășite. Aceste patru destinații îi invită pe îndrăgostiți să se conecteze prin experiențe originale, creativitate și descoperire, demonstrând că romantismul poate lua multe forme diferite.
De la pământ la suflet
La Waldorf Astoria Seychelles Platte Island, cuplurile descoperă că gastronomia poate deveni o călătorie a conexiunii atât cu natura, cât și unul cu celălalt. Restaurantul vegan al resortului, Moulin, este construit pe o filosofie Soil-to-Soul, care transformă ingredientele sezoniere, locale, în meniuri menite să hrănească trupul, spiritul și însăși natura.
Situat în mijlocul propriei grădini de legume și ierburi aromatice, Moulin include în fiecare preparat produse proaspăt culese, acompaniate de vinuri fine atent alese pentru a intensifica fiecare aromă. Dincolo de degustarea preparatelor, cuplurile își pot aprofunda aventura culinară prin cursuri private de gastronomie și băuturi, ghidate de experții resortului. De la sesiuni de fermentare și murare la ateliere de mixologie, degustări de vinuri sau cursuri de gătit, fiecare experiență combină învățarea cu descoperirea senzorială.
Un mesaj purtat de ocean
Pentru cuplurile pregătite să scrie următorul capitol, Bawah Reserve oferă o scenă fără egal. Întins pe șase insule imaculate din Arhipelagul Anambas, Indonezia, resortul este înconjurat de lagune turcoaz, păduri tropicale luxuriante și plaje fine, departe de agitația lumii moderne.
Aici, romantismul ia forma unei aventuri de naufragiu. Cuplurile sunt purtate pe o plajă izolată pentru un picnic privat la malul apei. Cei care vor sa facă marele pas, pot opta pentru o sticlă adusă de ape ce poartă un mesaj scris de mână „Vrei să te măriți cu mine?”, o surpriză de neuitat care transformă cererea în căsătorie într-o poveste de legendă. Această abordare romantică a unuia dintre cele mai importante momente din viață creează amintiri la fel de pure precum decorul în care se desfășoară.
O dulce escapadă urbană
În inima unuia dintre cele mai fermecătoare orașe europene, hotelul de lifestyle de lux Andaz Prague ocupă impresionanta clădire Sugar Palace. Aici cuplurile își încep șederea, la propriu, „pe o notă dulce”. Hotelul îmbină moștenirea istorică cu vitalitatea modernă, creând baza perfectă pentru a explora împreună magia legendară a orașului Praga.
O plimbare încântătoare prin Orașul Vechi din Praga le oferă cuplurilor o călătorie plină de istorie și intimitate. Plimbându-se pe străduțe pavate, vizitatorii descoperă turle gotice și comori baroce, înainte de a urca în turnul Primăriei Vechi pentru priveliști impresionante peste acoperișurile roșii ale orașului. Momentul cu adevărat special vine cu o vizită privată la faimosul Ceas Astronomic, unde cuplurile sunt primite în culise chiar de ceasornicarul oficial.
Safari-ul vostru propriu
În provincia KwaZulu-Natal din Africa de Sud, &Beyond Phinda Private Game Reserve le oferă cuplurilor cel mai mare lux: timpul și libertatea de a trăi totul în propriile condiții. Cu un vehicul 4×4, un ranger dedicat și un expert în dauna sălbatică experimentat, fiecare moment al safariului este personalizat exclusiv pentru un cuplu. Zilele pot începe înainte de răsărit cu cântecul blând al păsărilor sau se pot prelungi în tihnă cu o cafea lângă foc, creând un ritm unic al cuplului.
De la urmărirea gheparzilor prin savană la picnicuri intime sub arbori de acacia, experiența se desfășoară în propriul ritm. Călătoria se extinde dincolo de fauna sălbatică, spre descoperirea culturală prin vizitarea satelor Zulu, întâlnirea cu vindecători tradiționali și învățarea despre viața locală. Fie că este vorba de intimitate și liniște, aventură palpitantă sau o conexiune mai profundă, Phinda oferă un safari modelat nu de program, ci de spiritul împărtășit al celor care îl trăiesc împreună.