Salone del Mobile.Milano, audiență în creștere pe noul format

Scris de Alexandra Popescu
Publicat la data de: 25-07-2023

în: Art & Design

Salone del Mobile.Milano

Salone del Mobile.Milano a încheiat ediția din 2023 cu un plus de vizitatori, fiind primul eveniment creat într-un format schimbat după pandemie. În mod oficial, la cea de-a 61-a ediție, încheiată la finalul lunii aprilie, au fost 307.418 participanți, în creștere cu 15% față de 2022.

Salone del Mobile.Milano

Organizatorii evenimentului au punctat că este posibil să faci un redesign al târgului cu focus pe sustenabilitate care să fie acceptat de public, cu accent pe viitor.

„Suntem mulțumiți de modul în care am reușit să punem vizitatorii în centru și de modul în care aceștia s-au orientat, de ușurința cu care au întâlnit companiile dorite; de posibilitatea pe care au avut-o expozanții de a se prezenta și de a se face cunoscuți nu doar grupurilor lor țintă, ci și noilor interlocutori cu care au intrat în contact datorită noii amenajări; și de faptul că am oferit tuturor participanților la târg posibilitatea de a-și aprofunda cunoștințele și de a se dezvolta datorită numeroaselor discuții și mese rotunde și expozițiilor de la Euroluce. Am investit în calitate și ne-am demonstrat dorința de a continua să producem inovație și să «spunem poveștile» companiilor și produselor noastre”, a spus Maria Porro, președinte al Salone del Mobile.Milano.

Salone del Mobile.Milano

Greutatea ediției din acest an a fost dată și de suportul extins al părții guvernamentale, iar premierul Giorgia Meloni a participat la târg pentru a da un semnal de încredere industriei de mobilier și accesorii din Italia.

Deja la ediția din aprilie 2024 vom vedea o extindere a zonei Euroluce din cadrul târgului ca un model democratic apreciat atât de companiile expozante, cât și de vizitatori.

„Expozanții și-au folosit bine resursele, iar vizitatorii și-au folosit bine timpul. Acest lucru este confirmat de cifre, de entuziasmul palpabil pe tot parcursul săptămânii și de prezența masivă a presei și a instituțiilor cu care am împărtășit teme fundamentale pentru industria mobilei din lemn, cum ar fi formarea, internaționalizarea, durabilitatea și lanțurile scurte de aprovizionare cu lemn fabricat în Italia. Salone s-a dovedit încă o dată a fi singurul târg de design care poate pretinde că are cel mai mare număr de expozanți italieni capabili să atragă vizitatori, majoritatea din străinătate – cel mai bun rezultat posibil pentru a demonstra valoarea know-how-ului nostru”, a adăugat Claudio Feltrin, președinte al FederlegnoArredo.

Salone del Mobile.Milano

Organizatorii târgului au anunțat că, datorită strategiei de sustenabilitate, Salone devine prima expoziție sectorială care obține certificarea ISO 20121 pentru management sustenabil al evenimentelor. La ediția încheiată recent au existat foarte multe zone în care s-au prezentat idei noi de business și soluții tehnologice care mizează pe conservarea resurselor în fondul construit.

De exemplu, expozițiile „Orașul luminilor”, care l-au avut drept curator pe Beppe Finessi, au transformat Euroluce, cu un nou layout expozițional regândit de studioul Lombardini22, într-un continuum spațiu/timp alcătuit din activități creative multidisciplinare legate de lumină. Acestea au avut un mare succes la public, oferind o oportunitate de descoperire, de reflecție asupra trecutului și prezentului și un loc de dialog între tehnologie și poezie, arhitectură și design. Foarte multe aplauze au fost primite de autorii implicați – Hélène Binet, Massimo Curzi, Matteo Pirola, From outer Space, Martina Sanzarello, Michele Calzavara și Berfu Bengisu Gören –, al căror design și diversitate lingvistică și estetică au oferit vizitatorilor experiențe „luminoase”, uneori chiar contradictorii.

Salone del Mobile.Milano

Totodată, obiecte, fotografii, desene, sculpturi și videoclipuri, precum și amprenta puternică a marelui Maurizio Nannucci au fost protagonistele unei mari instalații specifice pentru Salone și a șase expoziții de mari dimensiuni, inclusiv Constelații, alcătuită din șapte „intermezzouri” arhitecturale și expoziționale individuale proiectate de Formafantasma.

Cererea a depășit mereu capacitatea de la Aurore Arena (proiectată de Formafantasma), pentru programul public al cărui curator a fost Annalisa Rosso cu Shigeru Ban, Nao Tamura, Kjetil Trædal Thorsen și Marius Myking de la Snøhetta, Andrea D’Antrassi de la MAD Architects și pentru conferința marelui Gaetano Pesce la SaloneSatellite, semn că dorința de a discuta despre teme fundamentale legate de design și de valoarea socială și de mediu a acestuia este mai vie ca niciodată. La fel de viu a fost și interesul manifestat de miile de vizitatori care s-au adunat la Librăria mobilă Corraini pentru a cumpăra sau a răsfoi cele mai importante publicații dedicate designului, artei și arhitecturii.

Salone del Mobile.Milano

La ediția din 2023 au participat peste 2.000 de branduri expozante, dintre care 34% au provenit din 37 de țări. Printre participanți s-au numărat 550 de tineri designeri din 31 de țări și 28 de școli de design și universități din 18 țări. Cu adevărat interesant este că 65% dintre cumpărătorii și profesioniștii din industrie au provenit din străinătate. China s-a aflat pe al doilea loc după Italia la acest capitol, fiind urmată de Germania, Franța, Statele Unite ale Americii, Spania, Brazilia și India.

Noua ediție a Salone del Mobile.Milano va avea loc în perioada 16-21 aprilie 2024.