Il Volo dezvăluie noua colecție primăvară/vară

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 03-07-2024

în: Fashion

Il Volo

Brandul Il Volo lansează colecția primăvară/vară 2024 cu o campanie pozată la Florența de către renumitul fotograf italian Lorenzo Taliani – o colecție care reflectă mottoul Gioia di Vivere (Joy of Life) al companiei și care celebrează, prin fiecare piesă, frumusețea, grația și senzualitatea înnăscută a femeilor.

Ca și în trecut, în acest nou sezon, rochia din mătase reprezintă elementul central al colecției, fiind expresia perfectă a rafinamentului modern în viziunea brandului și surprinzând mereu noi valențe ale eleganței.

Il Volo

De la rochiile fluide și senzuale realizate din mătasea excepțională doppio rasso, un tip de mătase cu față dublă ce oferă un drapaj unic și o cădere pe corp aparte, până la siluetele vaporoase din mătasea semitransparentă charmeuse, fiecare piesă reflectă atenția deosebită acordată fiecărui detaliu, realizat cu pricepere de maeștri artizani români.

Noul sezon marchează și un moment important în evoluția brandului, prin introducerea unei linii de costume din mătase pură, made in Italy, în completarea selecției deja existente de rochii din mătase. Fiecare piesă se distinge prin liniile impecabile și calitatea remarcabilă a materialelor, atingând perfecțiunea echilibrului dintre confort și eleganță.

Paleta cromatică completează designul feminin și sofisticat al colecției, prin nuanțe atemporale de alb sau roșu, alături de culorile-vedetă ale sezonului 2024: roz-piersică sau „peach fuzz” (culoarea Pantone a anului 2024), lavandă și albastru.

Showroom Il Volo: str. Constantin Daniel, nr. 8, București
ilvolostore.com

Energy Expo 10-13 octombrie