Arnaud Poulain: „Parfumul este cel mai frumos mod de a exprima unicitatea unei persoane”

Scris de Luxury
Publicat la data de: 26-07-2022

în: Beauty

Arnaud Poulain

Cu un simț al mirosului superdezvoltat, cu un mentor precum Amélie Bourgeois și după o experiență îndelungată în parfumeria independentă, Arnaud Poulain creează, în 2015, Les Eaux Primordiales, o marcă de parfum impregnată de pasiune, know-how și calitate. Astăzi, catalogul său include 25 de parfumuri de top, distribuite în 18 țări, inclusiv Franța, prin intermediul site-ului web și a 120 de puncte de vânzare în centre comerciale prestigioase precum Harrods din Londra, Bloomingdale’s din Orientul Mijlociu sau Galeriile Lafayette din Paris. Dacă primul său parfum a fost creat într-un garaj, parfumierul are în prezent propria sa fabrică de parfumuri, pe o moșie de 14 hectare, lângă Arras, și visează să facă din Eaux Primordiales marca must-have de lux „Made in France”…

După șapte ani de pregătire cu Amélie Bourgeois la studioul de design parizian Flair, în 2015 v-ați lansat brandul Les Eaux Primordiales. Care este povestea primului parfum creat în garaj, cel care a deschis drumul spre succes al altor zeci de parfumuri?
Primul meu parfum se numește Abstraction Raisonnée și a fost creat în 2011, în toiul studiilor mele de parfumerie. Am vrut să creez o compoziție și astfel s-a născut Abstraction Raisonnée. Este o compoziție masculină ce a avut ca temă principală vetiverul, după care am încercat să reconstruiesc aroma senzuală de plăcintă cu merengue și rubarbă în jurul piramidei olfactive. Acesta este unul dintre cele mai bune parfumuri și, totodată, absolut unic, deoarece îmi amintește de o plăcintă pe care o făcea mama mea când eram copil.

Arnaud Poulain

În prezent dețineți o fabrică de parfumuri pe un domeniu vast în Franța – Domaine Primordial – unde spuneați că vă doriți să primiți clienți din întreaga lume. V-ați împlinit acest vis?
Nordul Franței este una dintre cele mai subestimate zone, reprezintă casa mea, originea mea, așa că pentru mine a avut sens, când mi-am terminat studiile de parfumerie, să mă mut înapoi în nordul Franței și să-mi înființez compania acolo. Sunt foarte mândru de rădăcinile mele, bunicul meu a fost fermier, tatăl meu lucrează în industria grea. Deși activez într-un alt domeniu, asigur o oarecare continuitate.

Acest loc, Le Domaine Primordial, este un vis. Am făcut această achiziție având în vedere plăcerea de a primi oaspeți din întreaga lume. Scopul meu final a fost și este să ofer o experiență captivantă, unică, o incursiune în universul de lux Les Eaux Primordiales.

În ciuda celor nouă luni de oprire impusă de închideri succesive cauzate de pandemie, în 2020 vânzările brandului au crescut cu 10%. Ce s-a întâmplat cu cifra de afaceri în 2021 și cum se descrie ea în prezent? Ați reușit să faceți din Eaux Primordiales marca must-have de lux „Made in France”?
Suntem foarte norocoși să avem propria noastră unitate de producție, deoarece ne permite gestionarea controlului total. Povestea Les Eaux Primordiales rezonează puternic cu publicul francez în special. Acest segment de piață reprezintă una dintre zonele cu cele mai bune performanțe, în ciuda restricțiilor impuse de pandemie. De asemenea, am reușit să deschidem noi piețe în 2021 (Africa de Sud, Rusia, Italia, Singapore) și expansiunea noastră continuă să crească de-a lungul anilor. Mai mult decât produse, oferim clienților valori puternice precum creativitatea, inovația, autenticitatea, și oamenii chiar se bazează pe asta, mai mult decât pe produsul în sine. Parfumul este cel mai frumos mod de a exprima unicitatea unei persoane.

Deși ați „cucerit” numeroase teritorii, România este o piață nouă de desfacere pentru dumneavoastră. Ce știți despre România, despre industria parfumurilor de la noi și ce anume vă împinge în acest nou „asalt”?
Nu am călătorit niciodată în România, dar mi-ar plăcea să o vizitez curând. Îmi place faptul că românii fac bani pentru a cheltui bani și au această atitudine flamboaiantă „larger-than-life”. Acest lucru rezonează foarte mult cu povestea mea, cu valorile mele și cu brandul meu. Les Eaux Primordiales este necondiționat de generos și oferă experiențe olfactive unice. 

Le Domaine Primordial

Ce înseamnă un parfum de calitate pentru un creator de „poezie olfactivă”?
Abordarea mea este simplă: ziua implementez ceea ce visez noaptea. Dacă vreau să respect viziunea precisă a viselor mele, trebuie să lucrez din greu cu echipa mea pentru a asigura standarde de calitate.

Ce înseamnă luxul pentru cineva care cultivă arta mirosului?
Luxul pentru mine este, înainte de orice, generozitate. Îmi doresc ca parfumurile mele să fie generoase și să ofere o semnătură unică, care să facă pe oricine folosește parfumurile Les Eaux Primordiales să se simtă instantaneu unic. Luxul este pentru mine ceva ce nu poate fi disociat de raritate, parfumul pe care îl creez este făcut pentru cei aleși. Luxul, în sfârșit, reprezintă și măiestria creatorului – fiecare flacon este umplut cu grijă în cadrul Le Domaine Primordial.

Care este identitatea parfumurilor pe care le creați și ce fază din tot procesul nașterii unui parfum vă aduce cea mai mare bucurie?
Ambiția mea este să creez parfumuri care să-și țină promisiunile. Ca utilizator de parfum, îmi place ca piramida olfactivă să dureze pe piele și, pentru a obține acest efect, mi-am dezvoltat tehnica mea unică. Am elaborat un proces lung de macerare, care oferă parfumurilor mele un siaj dens și de lungă durată. 

Cred că partea care îmi aduce cea mai mare bucurie este să împărtășesc pentru prima dată creațiile mele cu echipa mea și cu publicul, este un moment emoționant și înălțător.

Știm că sunteți extrem de atent la fiecare detaliu, inclusiv la forma recipientelor parfumurilor. Ce ne puteți spune despre designul parfumurilor marca Eaux Primordiales?
Conceptul sticlei a fost creat inițial de Pierre & Jules Dinand, care se numără printre cei mai faimoși și recunoscuți designeri de sticle de parfum din lume. De asemenea, lucrez cu fotografi și designeri grafici, Tania and Vincent, care creează întreaga identitate vizuală a brandului.

Care ar fi criteriile după care ne alegem parfumul potrivit?
Parfumul ar trebui să te atragă mai întâi. Sfatul meu este să-ți acorzi timp când alegi și să-ți lași inima să decidă. Încearcă-l pe pielea ta, menține-l pe pH-ul pielii o vreme și vezi cum evoluează.

Ar trebui să iei în considerare și ocazia potrivită pentru purtarea lui – vrei un parfum pentru zi sau unul pentru noapte? Un parfum pentru muncă sau unul pentru distracție/timpul liber? Luați în calcul și stratificarea – de exemplu, mă gândesc la Couleur Primaire combinat cu Musk Superfluide. Încercați să experimentați, dați-vă frâu liber imaginației, fiți gata pentru o schimbare!

Încă un lucru de luat în considerare este opinia personalului: cei din echipa Beautik Haute Parfumerie sunt gazde minunate. Lăsați-i să vă ghideze prin colecție și împreună să descoperiți universul Les Eaux Primordiales.

Couleur Primaire Mood

Must-have-ul acestui nou sezon (primăvară-vară) în materie de parfum? Ce parfum nu trebuie să ne lipsească?
Néroli Supercritique este cea mai recentă creație a mea, este interpretarea mea personală a florilor de portocal. Am revizuit această temă ca pe un produs de patiserie oriental, delicios de dulce. Sunt sigur că românilor le va plăcea.

Ambre Superfluide este un parfum pe care trebuie să-l încercați (dacă nu l-ați cumpărat încă). Am construit un acord 100% original de tutun și rom, combinat cu o plăcintă cu mere și scorțișoară. Este sexy și captivant, trebuie neapărat să-l încercați!

Unde putem proba și achiziționa produsele Eaux Primordiales?
În cele mai bune buticuri de parfumerie de nișă, magazine universale și magazine-concept din întreaga lume și, bineînțeles, la Beautik Haute Parfumerie.

www.beautik.ro