Xenti Runceanu vine dintr-o familie în care muzica a fost prezentă firesc, aproape ca o extensie a vieții de zi cu zi. Artistul și-a început parcursul muzical încă din copilărie, în jurul pianului și al unei educații muzicale riguroase, și a traversat etape importante ale scenei muzicale românești. De la succesul din anii 2000 pe care l-a cunoscut alături de trupa No Comment, până la rolul de compozitor, orchestrator și producător din spatele unor proiecte importante de teatru și muzică, Xenti și-a construit o carieră definită de profunzime și profesionalism. În acest parcurs se regăsește și influența discretă, dar puternică, a verişoarei sale, Mihaela Runceanu, una dintre cele mai iubite voci ale muzicii ușoare românești, a cărei prezență a rămas un reper de sensibilitate și rigoare artistică în familie. În rândurile care urmează, Xenti Runceanu vorbește despre muzică din perspectiva maturității, a unui artist care a învățat să se miște natural între scenă și creație, între succes și căutarea permanentă a sensului din spatele fiecărei note.
Provii dintr-o familie în care muzica a fost mereu prezentă. Care a fost momentul în care ai realizat că muzica va deveni drumul tău în viață?
Începând cu bunica din partea tatălui care avea o voce minunată și de la care Mihaela Runceanu a prins drag de cântatul vocal, apoi tatăl meu care cânta în corul „Lira” din Buzău și mama care e profesoară de vioară, muzica a fost un drum firesc pentru mine. Şcoala de muzică din Buzău a fost primul pas.
Ai început să studiezi pianul de la o vârstă foarte fragedă. Ți-a schimbat muzica în vreun fel anii copilăriei și adolescenței?
Muzica necesită implicare, iar orele de joacă erau câteodată mai puține deoarece trebuia să studiez la pian sau la teorie muzicală. Impactul major asupra mea a fost când am venit în clasa a VII-a în București, la Liceul „Dinu Lipatti”, și am prins Revoluția din ‘89 la căminul liceului unde eram toți elevii care proveneau din alt oraș decât Bucureștiul.
Toate schimbările din acea perioadă m-au marcat, fiind cumva departe de familie. Partea frumoasă e că am fost coleg cu foarte mulți viitori muzicieni de valoare și acest lucru m-a motivat să îmi ajustez standardele, mai ales în facultate.
Mihaela Runceanu a avut un loc special atât în muzica românească, cât și în familia voastră. Cum era ea dincolo de scenă și ce impact a avut asupra ta?
Mihaela a fost verișoara mea primară, tatăl ei fiind frate cu tatăl meu, și am văzut-o mai mult în vizitele de familie decât pe scenă. Avea un simț al umorului foarte dezvoltat și o personalitate care îi strângea pe toți în jurul ei. Am avut șansa să o văd pe scenă la ultimul ei concert, cel de la Sala Radio, cu câteva zile înainte de tragicul sfârșit.
Există o lecție sau un sfat primit de la Mihaela Runceanu care să-ți fi rămas în minte până astăzi?
Mi-a dat o perspectivă deosebită asupra muzicii prin faptul că mă motiva să compun melodii încă de la 7 ani, promițându-mi că atunci când o să fiu mare o să fiu compozitorul ei. La fel și pentru sora mea, Andreea Runceanu din trupa Amadeus; pe ea a încurajat-o să nu renunțe la vioară niciodată, pentru că simte că va avea succes pe această direcție.
În anii 2000, No Comment a fost una dintre cele mai populare trupe din România. Cum ai trăit perioada aceea și succesul care a venit atât de repede?
Trupa No Comment a avut succes instant încă de la prima melodie – „La noapte o să te fur” –, ce a intrat direct în heavy rotation pe toate radiourile, și acest succes brusc ne-a dat aripi pentru trei albume compuse integral de mine (muzică și versuri), iar piesa „Atât de frumoasă” a fost premiată și de Uniunea Compozitorilor din România pentru originalitate.
A fost o perioadă superbă de cinci ani, plină de concerte și de apariții media, prezențe în finalele Eurovision și Festivalul Mamaia etc. Totodată, a fost o perioadă care a „ars” foarte repede, așa simt, probabil și pentru că eram la facultate.
După succesul cu No Comment, te-ai concentrat mai mult pe compoziție, orchestrație și producție muzicală. Ce te-a atras spre partea aceasta din spatele scenei?
Când compun muzică de teatru sau film, când văd compozițiile sau orchestrațiile mele cântate pe mari scene, când simt că notele scrise pe hârtie prind viață, nu mai există granița dintre a fi interpret și creator.
Cum se naște o piesă care ajunge aproape de oameni?
Cred că o piesă extraordinară se poate naște din multe lucruri: din stări contradictorii sau poate din povestea cuiva. Când te identifici cu textul sau starea pe care ți-o dă muzica, atunci înseamnă că destinatarul a fost găsit. Sau poți să nu te regăsești în acea poveste, dar să îi recunoști valoarea și mesajul.
Ai compus atât piese comerciale, cât și muzică pentru teatru și orchestră. Care este cea mai mare diferență între aceste două tipuri de compoziție?
Îmi place să cred că există muzică bună sau „maculatură”. Nu pot să o împart între ideea de comercial sau necomercial. Queen și ABBA au fost două trupe maxim de comerciale, dar au avut și substanță și calitate maximă. Muzica dintr-o piesă de teatru sau de film e, într-adevăr, diferită, e subordonată scriptului, e făcută să creeze stări potrivite contextului scenic. E poate mai liberă ca exprimare, deoarece nu are ca țintă difuzările la radio, aşa cum este o piesă ce trebuie să placă oricui pentru că altfel și-ar pierde valoarea de hit.
Îmi plac provocările muzicale care mă duc dintr-o zonă mainstream în alta mai profundă, cinematică, și înapoi.
Ai lucrat și la spectacole inspirate de viața Mihaelei Runceanu. Cum a fost pentru tine să transformi o poveste atât de personală într-un proiect artistic?
Da, se joacă de câțiva ani, la Apollo111 și la alte săli de teatru, o piesă de teatru inspirată din viața Mihaelei Runceanu, scrisă de Catinca Drăgănescu. Piesa se numește „Cele 7 morți ale Mihaelei Runceanu”, iar eu am participat cu partea de compoziție muzicală și aranjamente orchestrale.
Chiar dacă nu am putut fi compozitorul Mihaelei, este o împlinire sufletească să pot să particip la un proiect artistic despre ea. Este ca o punte peste ani.
La ce proiecte lucrezi în această perioadă și ce îți dorești să explorezi în continuare ca artist?
Amadeus este un proiect de suflet care împlinește, anul acesta, 25 de ani de activitate. Vom celebra acest moment important în parcursul trupei printr-un concert la Sala Radio, care va avea loc pe 21 noiembrie 2026.
Sora mea, Andreea, este membră fondatoare a acestui spectaculos cvartet, cu sute de concerte în peste 40 de țări. De 17 ani am bucuria de a fi producătorul muzical și compozitorul lor. În zona creativă, aici am grupat cele mai bune idei muzicale ale mele și simt că a fost continuarea mea, din punct de vedere creativ, după No Comment.
Ca pianist, sunt pe scenă alături de soprana Irina Baianţ, o voce și o personalitate distinctă a scenei de operă și crossover, cu concerte de cel mai înalt nivel, un artist de o intensitate unică.
Ce rol are muzica în viața ta?
Un nou rol al muzicii în viața mea este în pregătire, deoarece va scoate la lumină un personaj format din lumini și umbre, sunete și ritmuri cinematice, muzica mea. Povestiri cântate, istorii. Revelații sonore. Doar eu, un pian și zeci de stări așternute pe portativ.
Cum vezi astăzi industria muzicală din România? Crezi că muzica se face diferit față de perioada în care ai început tu?
Industria muzicală a fost mereu într-o continuă transformare. În anii 2000, muzica se asculta pe casete, iar acum, totul e digital. Raporturile dintre artiști și casele de discuri erau altele decât acum – și este firesc.
Fără a fi subiectiv, cred că entuziasmul în industria muzicală românească a fost cel mai mare când muzica se vindea fizic, prin casete sau CD-uri.
Dincolo de muzică și carieră, care consideri că este cel mai important lucru pe care l-ai învățat despre viață până acum?
E o întrebare prea profundă pentru a avea un singur răspuns, dar cred că a fi echilibrați în alegerile pe care le facem și să ne înconjurăm de oameni cel puțin egali nouă ca valoare ne ajută în evoluția umană și profesională.
