Preţurile de început pentru BMW Seria 3 318i este de 40817 Euro cu TVA (34300 Euro fără TVA), în timp ce pentru BMW Seria 3 318d este de 41472 Euro cu TVA (34850 Euro fără TVA).
Cu o reîmprospătare a designului, o experienţă premium complet modernizată şi progrese clare în domeniile digitalizării, controlului/operării şi echipamentelor, noua ediţie BMW Seria 3 îşi propune să scrie un alt capitol în povestea de succes la nivel mondial a gamei de modele. Actualizările cu accente clare ale designului părţii frontale şi a celei spate pun în lumină mai mult ca niciodată calităţile sportive pentru care BMW Seria 3 Sedan şi BMW Seria 3 Touring sunt recunoscute. Sistemul de operare BMW 8, care include ecran central curbat BMW, aduce un plus de modernitate interiorului, iar toate variantele noului BMW Seria 3 vin echipate standard cu transmisie Steptronic cu opt trepte, cu clapete de schimbare a vitezelor pe volan şi o manetă a selectorului nou proiectată.
Cu designul său elegant sportiv şi manevrabilitate agilă, BMW Seria 3 a oferit, încă din prima zi, un punct de referinţă pentru plăcerea de a conduce în segmentul premium al clasei medii şi reprezintă nucleul mărcii BMW. Noua iteraţie a sedanului sport, care se bucură de un mare succes de peste 45 de ani, şi modelului Touring, dezvăluit pentru prima dată în urmă cu 35 de ani, va fi lansată în iulie 2022. Ambele modele vor fi produse la uzina BMW Group din München, în timp ce noul BMW Seria 3 Sedan va fi produs şi la uzina BMW Group din San Luis Potosí, în Mexic. O variantă a sedanului dezvoltată special pentru piaţa chineză va fi construită la uzina Tiexi din Shenyang, operată de joint-venture-ul BMW Brilliance Automotive (BBA).
Farurile şi grila BMW au un design nou
Cu suprafeţele sale clar structurate, liniile dinamice şi prizele mari de aer, spoilerul faţă pune şi mai mult accent pe aspectul sportiv al noilor BMW Seria 3 Sedan şi BMW Seria 3 Touring. Farurile şi grila radiatorului reproiectate conferă maşinii o prezenţă vizuală puternică. Farurile LED integrale, disponibile standard, sunt acum mult mai subţiri, cu contururi clare şi lumini de zi aranjate în formă L inversată pentru a crea un aspect armonios şi modern.
Farurile LED adaptive sunt disponibile opţional şi pot fi identificate prin accentele albastre din interiorul carcasei lor. Efectele de lumină albastră de sub faruri conferă părţii frontale şi un aspect atractiv şi de înaltă clasă în orele de întuneric. Gama de funcţii a farurilor LED adaptive include luminile de viraj şi faza lungă cu funcţie matrix, cu efect antiorbire, precum şi controlul dinamic al razei de acţiune a farurilor şi distribuţia variabilă a luminii.
Contururile uşor modificate şi noile bare duble conferă grilei BMW un aspect şi mai puternic. Prizele de aer, de culoare negru lucios, poziţionate sub grila radiatorului răcesc sistemul de frânare şi adaugă o notă sofisticată.
Difuzor spate nou, cu design clar şi modern al suprafeţei
O proporţie mai mare de suprafeţe vopsite în culoarea caroseriei şi un design simplu conferă difuzorului spate al noilor BMW Seria 3 Sedan şi BMW Seria 3 Touring un aspect deosebit de sofisticat. Liniile orizontale, blocurile optice subţiri şi pasajele evazate ale roţilor spate accentuează lăţimea şi forma puternică a spatelui. Finisajele ţevilor de eşapament ale sistemului de evacuare măsoară acum 90 sau 100 de milimetri în diametru, în funcţie de varianta de motor.
Accentul pe dinamică şi modernitate integrat în designul exterior se reflectă şi în gama de modele restructurată. Noul BMW Seria 3 are deja un aspect sportiv îndrăzneţ în specificaţiile standard – o calitate vizuală accentuată şi mai mult de ornamentul M High-gloss Shadowline, disponibil acum standard. În plus, specificaţiile standard pentru toate modelele BMW Seria 3 Sedan includ acum jante de 17 ţoli, din aliaj uşor.
Pachet M Sport cu design nou, premieră pentru pachetul M Sport Pro
Dinamica stilistică a Seria 3 poate fi consolidată şi mai mult cu pachetul M Sport. Acesta aduce noi caracteristici de design, inclusiv un model tip fagure pentru grila BMW, un design nou pentru spoilerul faţă şi difuzorul spate şi, de asemenea, noi jante M de 18 ţoli, din aliaj uşor, cu anvelope de dimensiuni mixte.
Modelele BMW Performance de la BMW M GmbH se remarcă şi prin aspect distinctiv. Pe lângă o grilă BMW cu design mesh, jante M de 18 ţoli – sau, opţional, de 19 ţoli -, din aliaj uşor, şi ornamente trapezoidale ale ţevilor de eşapament pentru sistemul de evacuare, caracteristicile lor exclusive de design includ şi capace M pentru oglinzile exterioare, în negru lucios.
Pachetul M Sport Pro este o apariţie nouă pe lista de opţiuni. Disponibil ca o extensie a pachetului M Sport, precum şi pentru modelele BMW Performance de la BMW M GmbH, acest pachet include ornamentele M High-gloss Shadowline extinse, lumini M Shadowline şi un sistem de frânare M Sport cu etriere roşii.
Elementele retrofit din gama de accesorii BMW M Performance oferă opţiuni distinctive pentru a accentua şi mai intens caracterul dinamic al noilor BMW Seria 3 Sedan şi BMW Seria 3 Touring.
Gama de culori pentru exterior a fost extinsă pentru a include Skyscraper Grey metalizat şi M Brooklyn Grey metalizat ca parte a pachetului M Sport. Finisajele speciale de vopsea BMW Individual Frozen Pure Grey metalizat şi Frozen Tanzanite Blue metalizat au fost adăugate şi ele în gamă. De asemenea, clienţii pot alege dintr-o selecţie de aproximativ 150 de culori speciale BMW Individual suplimentare.
Cockpit nou proiectat, cu ecran central curbat BMW
Interiorul noilor BMW Seria 3 Sedan şi BMW Seria 3 Touring a fost tratat cu o actualizare amplă. Noua interpretare a orientării bordului către conducător este întruchipată de ecranul central curbat BMW disponibil standard. Aici, un afişaj de informaţii de 12,3 ţoli (31,24 cm) în spatele volanului şi un display central cu o diagonală a ecranului de 14,9 ţoli (37,85 cm) se îmbină într-o singură unitate complet digitală şi de înaltă rezoluţie. Acest design de ultimă generaţie are digitalizarea progresivă în centrul său şi permite reducerea semnificativă a numărului de butoane şi comenzi în favoarea controlului tactil şi vocal.
Maneta selectorului de viteze pentru transmisia Steptronic cu opt trepte are un nou design. Este poziţionată în panoul de control de pe consola centrală, împreună cu butonul Start/Stop, controlerul iDrive, butoanele, frâna de parcare şi alte funcţii ale automobilului.
Sistemul de climatizare automat pe trei zone şi sistemul de navigaţie sunt disponibile acum standard
Un sistem automat de control al climatizării cu reglare în trei zone este disponibil standard atât în noul BMW Seria 3 Sedan, cât şi în noul BMW Seria 3 Touring. Funcţiile de climatizare sunt operate prin comandă vocală sau tactil prin intermediul displayului central.
Alte noutăţi în lista specificaţiilor standard includ o oglindă retrovizoare cu efect antiorbire automat, pachetul extins de stocare şi Park Distance Control (PDC) cu senzori în faţă şi în spate. Acum, toate modelele vin acum şi cu BMW Live Cockpit Plus, inclusiv sistemul de navigaţie BMW Maps.
O mare varietate de sisteme de propulsie, transmisie Steptronic cu opt trepte disponibilă standard acum pentru toate modelele
Printre alte dotări caracteristice ale BMW Seria 3 se numără gama largă de sisteme de propulsie disponibile. Motoarele termice extrem de eficiente, cu tehnologia BMW TwinPower Turbo şi electrificarea sub formă de plug-in hybrid şi tehnologie mild-hybrid 48V, realizează un echilibru excepţional de fin între plăcerea de a conduce şi economia de combustibil. Noul BMW Seria 3 Sedan poate fi comandat în trei variante plug-in hybrid, iar noul BMW Seria 3 Touring are patru variante PHEV. În plus, patru motoare pe benzină şi patru diesel cu patru sau şase cilindri sunt oferite atât pentru Sedan, cât şi pentru Touring. Toate motorizările pe benzină dispun de sistem de turboalimentare Twin Scroll, cu o singură turbină alimentată independent de la două grupe de cilindri. Toate motorizările diesel dispun de sistem de turboalimentare cu două turbine. Propulsor pe benzină cu patru cilindri include cu o galerie de evacuare integrată în chiulasă şi un sistem de supraalimentare îmbunătăţit pentru a optimiza livrarea puterii. Toate motorizările diesel şi propulsorul M340i dispun de sistem mild hybrid de 48V.
În fruntea gamei de motoare pentru Sedan şi Touring se află două modele BMW Performance de la BMW M GmbH, cu caracteristici ultrasportive. Aceasta înseamnă că BMW Seria 3 acoperă o gamă de putere de la 110 kW/150 CP la 275 kW/374 CP.
Toate motoarele pentru noul BMW Seria 3 sunt conectate standard cu o transmisie Steptronic cu opt trepte. Caracterul său sportiv este întărit de clapetele de schimbare a vitezei – tot o facilitate standard – de pe volan. Opţional este disponibilă o transmisie Steptronic Sport cu opt trepte, care se remarcă prin dinamica sa de schimbare deosebit de pronunţată, oferă o funcţie Launch Control pentru o acceleraţie cu tracţiune optimizată la demaraj şi deblochează impulsuri ultrarapide de putere pe mijlocul intervalului de turaţii cu funcţia Sprint.
BMW xDrive este standard la vârfurile de gamă. Sistemul inteligent de tracţiune integrală poate fi comandat opţional şi pentru două dintre motorizările pe benzină (una la BMW Seria 3 Touring), două diesel şi modelele plug-in hybrid.
O gamă largă de sisteme de asistare a condusului
O serie de sisteme automate de condus şi parcare sunt disponibile pentru a ridica confortul şi siguranţa noului BMW Seria 3 la un alt nou nivel. Echiparea standard include avertizare de coliziune frontală cu intervenţie a frânei, care detectează prezenţa bicicliştilor, precum şi a automobilelor şi pietonilor, tempomat cu funcţie de frânare, afişarea limitei de viteză cu indicator de interzicere a depăşirii, asistare manuală pentru limitarea vitezei şi avertizarea de părăsire a benzii cu revenire pe bandă. Opţiunile includ avertizarea de schimbare a benzii, BMW Head-Up Display şi Driving Assistant Professional*, care cuprinde asistentul de control al direcţiei şi al benzii şi sistemul tempomat activ cu funcţie Stop&Go, asistare automată pentru limitarea vitezei, funcţia de monitorizare a traseului şi detectarea semaforului.
Printre funcţiile oferite de asistentul de parcare opţional se numără camera de asistenţă pentru marşarier şi asistentul pentru marşarier. De asemenea, Parking Assistant Plus* – cu funcţii Park View, Panorama View şi Remote 3D View – şi BMW Drive Recorder sunt disponibile ca opţiuni.
Cea mai nouă generaţie BMW iDrive cu sistemul de operare BMW 8
Experienţa multisenzorială a automobilului BMW iDrive cu cea mai recentă generaţie a sistemului de operare BMW 8 introdusă în noul BMW Seria 3 deschide drumul către viitorul digital cu conectivitate puternică şi capacităţi de procesare a datelor, plus interacţiune intuitivă între conducător şi automobil. În centrul acestui lucru se află ecranul central curbat BMW şi capacităţile extinse ale Asistentului Personal Inteligent BMW.
Aplicaţia My BMW acţionează ca o interfaţă digitală universală între conducător şi automobil şi pentru controlul procesului de încărcare pentru bateria de înaltă tensiune a modelelor plug-in hybrid. În timp ce se află în noile BMW Seria 3 Sedan şi BMW Seria 3 Touring, clienţii pot folosi BMW ID pentru individualizarea experienţei de utilizator şi integrarea îmbunătăţită a smartphone-ului cu Apple CarPlay® şi Android Auto™. Totodată, funcţia BMW ConnectedDrive Upgrades menţine noul BMW Seria 3 la zi cu cel mai recent software. Conţinutul actualizărilor variază de la servicii noi la funcţii îmbunătăţite ale automobilului.
* Disponibile iniţial pentru BMW M340i xDrive şi BMW M340d xDrive