D-Lab Nutricosmetics: secretul frumuseții din interior, acum și în România

Scris de Luxury
Publicat la data de: 20-05-2025

în: Beauty News

D-Lab Nutricosmetics

Într-o lume în care luxul nu mai este definit doar prin obiecte extravagante, ci prin stare de bine, sănătate și echilibru, nutricosmeticele devin esențiale pentru cei care caută o frumusețe autentică, sustenabilă și profundă.

Luxul veritabil nu mai înseamnă doar produse sofisticate aplicate la suprafață, ci o abordare holistică, în care frumusețea vine din interior, susținută de știință și nutriție avansată. Nutricosmeticele reprezintă exact această viziune: o combinație între inovația științifică, ingrediente premium și rezultate vizibile pe termen lung.

D-Lab Nutricosmetics redefinește standardele printr-o gamă de nutricosmetice premium, care pun accentul pe longevitate și care sunt dedicate atât sănătății și strălucirii pielii din interior, cât și asigurării unui microbiom echilibrat și a unui mediu optim pentru desfășurarea proceselor naturale de regenerare, refacere și creștere. Acum, aceste formule inovatoare, concepute în Franța, la Vichy, centru balnear înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO, de către un comitet științific alcătuit din medici, chimiști și cercetători de renume, sunt disponibile în România, prin Nidor Care, prima clinică de medical wellnest din București, unic importator și distribuitor al brandului.

D-Lab Nutricosmetics

Ce sunt nutricosmeticele și de ce contează?

Dacă, până acum, îngrijirea pielii se concentra doar pe soluții externe – creme, seruri și măști –, nutricosmeticele duc frumusețea la un nou nivel, oferind pielii tot ceea ce are nevoie din interior și acționând țintit pentru a susține procesele fiziologice ale organismului. Conceptul este simplu: sănătatea pielii, a părului și a unghiilor este profund legată de echilibrul nostru intern, de nivelul de hidratare, vitamine, minerale, proteine, acizi grași esențiali, peptide și antioxidanți.

D-Lab Nutricosmetics este un brand revoluționar, recunoscut ca pionier în domeniul său, care de peste un deceniu combină știința cu natura, dezvoltând formule avansate ce susțin echilibrul metabolic, detoxifierea celulară și regenerarea celulară – peste 200 de produse, grupate sub trei entități: piele, păr și corp.

D-Lab Nutricosmetics

D-Lab Nutricosmetics: sinergie perfectă între știință și natură

Inspirată fiind de experiența părinților săi care au condus Compania Apelor Termale Vichy, o societate care gestionează ape minerale, hoteluri și centre spa termale, Fleur Phelipeau – fondatoarea D-Lab Nutricosmetics – a dezvoltat o înțelegere profundă a legăturii dintre sănătate și frumusețe încă din adolescență. Recunoscută drept una dintre antreprenoarele vizionare, Fleur și-a concentrat atenția pe a inova în permanență și pe a dezvolta produse care susțin în mod real echilibrul și bunăstarea organismului. Ea a identificat cele nouă domenii de acțiune în care nutricosmeticele sunt cu adevărat utile – mult mai mult decât tratamentele topice – și le-a plasat în centrul expertizei companiei: microbiota, detoxifierea, circulația, echilibrul acido-bazic, termogeneza, combaterea radicalilor liberi, nutriția, echilibrul hormonal, buna funcționare a celulelor.

Promisiunea D-Lab Nutricosmetics a fost încă de la bun început eficacitatea, formulele având la bază activi extrem de puternici din Green Tech-ul francez, susținuți de zece studii clinice și șase brevete, extracte vegetale standardizate și ultra-concentrate, precum și ingrediente cu biodisponibilitate maximă, introduse în capsule vegetale gastro-rezistente, pentru a fi protejate de aciditatea gastrică și pentru a le permite să ajungă intacte la nivelul membranei intestinale, acolo unde sunt absorbite.

D-Lab Nutricosmetics deține o fabrică ecologică de 2.700 de metri pătrați în „Naturopôle”, la Saint-Bonnet-de-Rochefort, în apropiere de Vichy, unde producția este realizată în mod sustenabil și utilizând protocoale de lucru extrem de precise și inovative, pentru a obține extracte ultra-pure și concentrate în molecule active. Compania franceză înțelege că fiecare persoană este unică și are nevoi specifice, de aceea a creat game dedicate pentru fiecare aspect esențial al frumuseții și sănătății, oferind programe complexe care sprijină funcțiile organismului în ansamblul său, pornind de la asigurarea unui nivel optim de colagen – proteina structurală de bază a organismului uman, a unei digestii sănătoase, a unui păr puternic și a unui corp plin de energie, suplu și activ.

D-Lab Nutricosmetics

Acțiune țintită asupra unor obiective precise: o piele mai tânără, un păr mai puternic, un organism mai sănătos și o siluetă mai suplă

Prezentate sub formă de pudre, produsele din gama Pro Colagen alătură în premieră oligopeptide de colagen marin și elastină, acid hialuronic și vitamina C, fiecare formulă fiind completată cu ingrediente naturale specifice și cu acțiune precisă: remodelare și fermitate, confort intestinal (bestseller-ul este Pro-Collagène Digestion, o formulă care conține colagen, glutamină și prebiotice și probiotice atent selecționate), regenerare și anti-aging, protejare a articulațiilor.

Complexurile pentru păr hrănesc fibra capilară în profunzime, activează bulbul și reoxigenează scalpul, oferind rezultate rapide și durabile pentru diferite nevoi: anti-cădere și reparare, creștere, revitalizare și reconstrucție.

Nutriția inteligentă și ultra-țintită care se află la baza formulelor D-Lab Nutricosmetics este reflectată și în gamele Piele și Corp, destinate fortificării structurii pielii și reducerii ridurilor, protejării împotriva radiațiilor UV, respectiv pierderii în greutate, remodelării corporale și menținerii unui echilibru ponderal durabil și sănătos.

Regăsit în locații exclusiviste din întreaga lume (de la department store-uri precum Galeries Lafayette și Printemps, până la spa-urile unor hoteluri de talia InterContinental Paris – Le Grand sau Hotel Barrière Le Majestic Cannes), brandul D-Lab Nutricosmetics este acum și în România prin Nidor Care (Bd. Mărăști, nr. 2A, et. 3, sector 1, București).

D-Lab Nutricosmetics completează perfect experiența de îngrijire holistică dezvoltată de Nidor Care, un concept unic unde sănătatea și frumusețea sunt abordate personalizat, iar nutricosmeticele oferă soluții cu acțiune concretă și rezultate vizibile, care se mențin excelent în timp și care îmbunătățesc nu doar aspectul pielii, ci calitatea vieții în ansamblul ei.