Este clar – PR prin vocație! Specialist în a brand-ui realitatea, Denis Radu este unul dintre cei mai respectați oameni de PR din țara noastră. Și-a dorit să ajungă medic ginecolog, dar, sedus de ideea de „vacanțe excepționale pentru fiecare”, a optat pentru turism, domeniu unde a evoluat și a capitulat după o luptă de aproape un deceniu cu „morile de vânt”… Dincolo de proiectele și evenimentele care îl recomandă de ani buni, Denis se prezintă ca fiind un om bun. Suntem curioși să știm unde se află în prezent în călătoria către cea mai bună variantă a lui. Jos măștile… este momentul să descoperim cine și cum este omul din spatele zâmbetelor poleite cu care savurează succesul!
Denis, înainte de a intra în realitatea ta proprie și personală, spune-mi, te rog, cât este autenticitate și cât disimulare în felul în care brand-uiești realitatea altora (ca PR, firește)?
Încep prin a spune că întotdeauna mi-am dorit un interviu pertinent, autentic și mă bucur că îl voi oferi pentru LUXURY, revista mea de suflet.
În momentul în care am un job de făcut, autenticitatea este de 100%, în sensul că lucrez cu oameni în care cred și a căror muncă o apreciez, prin urmare, în proiectele respective implicarea mea este totală. De disimulare putem vorbi în cazul branding-ului personal. Nimeni nu vrea să te vadă trist, fără chef, abătut și atunci depui efort pentru a păstra o imagine, poate nu întotdeauna în concordanță cu felul în care te simți. Lumea online-ului, și nu numai, nu acceptă realitatea și te forțează să nu expui toată realitatea pentru că nu și-o dorește.
2020 este un an delicat pentru noi toți. În ce măsură te-a afectat pandemia personal și profesional, cum s-a schimbat viața ta după avalanșa de restricții la care am fost și suntem încă supuși?
Anul 2020 începuse foarte bine pentru mine, părea unul promițător pe toate planurile, însă pandemia mi-a dat viața peste cap, mai ales profesional, pentru că 80% din activitate s-a oprit pentru câteva luni, apoi au urmat alte restricții, după cum bine știți cu toții, care ne-au schimbat percepțiile despre ceea ce noi consideram „normalitate”, totul luând o altă turnură. Va trebui să mă adaptez și să mă reorientez, pentru că nimic nu o să mai fie ca până-n 2020.
Ce ai făcut în cele două luni în care am fost obligați să stăm în casă? Ce anume te-a marcat și ce ai descoperit surprinzător la tine în fața acestei noi experiențe colective?
La mine au fost cam trei luni, pentru că m-am autoizolat cu o lună înainte. Prima lună a fost relaxantă. Am reînceput a găti, am făcut shopping online pentru lucruri care îmi lipseau în casă, am văzut seriale pe Netflix etc. După o lună și jumătate, am intrat în stări depresive, pentru că nu sunt obișnuit să stau, să nu merg la sală, să nu mă plimb, să nu lucrez, să nu socializez – mi-a pus capac. Am înțeles și mai bine ceea ce știam deja despre mine: eu funcționez interacționând face to face cu ceilalți, am nevoie de asta! Sunt norocos pentru că cei dragi mi-au fost alături și m-au îmbărbătat, iar pe această cale le mulțumesc.
Care este acum starea ta de spirit și care sunt cele mai mari provocări pentru tine astăzi?
M-am adaptat situației actuale prin care noi toți trecem. Provocarea este aceea de a înceta a mai gândi pe termen lung, a renunța la a face planuri și a fi mult mai chibzuit financiar. Totul a devenit relativ pentru moment. Poate dacă aș fi avut gândirea aceasta înainte de pandemie, unele lucruri nu m-ar mai fi luat prin surprindere.
Ai avut, pentru un timp, un blog dedicat oamenilor buni. Cum răspunzi oamenilor mai puțin buni atunci când primești nejustificat/deloc argumentat feedback negativ sau remarci tendențioase?
Din păcate sunt foarte temperamental și în ultimul an am lucrat foarte mult la asta, pentru că nu îmi face deloc bine zona de conflict, nici mie și nici celor din jur. Nu-mi este ușor, dar încerc, conform proverbului „cel mai deștept cedează primul”.
„Celor mai mulți dintre oameni nu le place să audă adevărul tău, iar asta mă frustrează cel mai des”
Știu că ești un tip profesionist, un om serios, integru și bine intenționat. Așa te percep cei care te cunosc, cu care ai interacționat. Ce nu știm noi, cum te-ai descrie tu (cu bune și cu rele)? Pe scurt, ce îți place și ce îți displace la tine, dincolo de ceea ce afișezi?
Din păcate – sau poate din fericire – nu putem fi pe placul tuturor și nici nu am fost educat să fac cuiva pe plac doar ca să fiu plăcut. Sunt oameni care, deși nu mă cunosc, nu mă plac. Însă cred că asta pățim cu toții, nu?
Marele meu defect, încă din copilărie, este acela că sunt „rău de gură”, la care se adaugă faptul că sunt destul de arțăgos și ranchiunos. Pentru ultimele două nu sunt neprovocat. Îmi displace că nu pot zice ce simt întotdeauna, cu toate că de cele mai multe ori îmi asum acest risc. Îl numesc risc pentru că, deși ni se spune că avem dreptul la exprimare ș.a.m.d., nu este chiar adevărat. Suntem „înlănțuiți” de niște reguli ale societății, de care cei care pot, profită. Celor mai mulți dintre oameni nu le place să audă adevărul tău, iar asta mă frustrează cel mai des. Voi încheia răspunsul la întrebare cu cele două lucruri bune despre mine, de care cine trebuie să știe, știe: sunt foarte loial și corect.
Te iubești pe tine însuți suficient? Ce crezi despre iubirea de sine, este sau nu apanajul egoismului?
Tot de un an învăț și a mă iubi pe mine însumi. Nu este egoism deloc. Egoism este, consider eu, să nu încerci s-o faci. Dacă nu te iubești și nu te accepți așa cum ești pe tine însuți, cum vei putea face asta cu ceilalți din jurul tău?!
Crezi în rețete general valabile? În adevăruri absolute?
Nu, nu există nici rețete general valabile, și nici valori absolute, iar anul 2020 ne-a demonstrat asta cu vârf și îndesat – și încă nu s-a terminat anul. Există timp diferit, generații și situații diferite.
În ce măsură accepți standardele/regulile impuse de societate?
Când eram mic, credeam că pot fi un fel de Don Quijote, dar în viața reală nu s-a putut. Sunt puține acele reguli care merg încălcate sau de la care te poți abate, asta în cazul meu. Chiar dacă nu am reușit să fiu un Don Quijote, slavă Domnului, nu am avut niciodată spiritul de turmă!
Există valori considerate imorale cu care nu ești de acord?
Eu merg pe premiza că fiecare face ce vrea, atâta timp cât nu îngrădește libertatea celuilalt din niciun punct de vedere.
Mulți spun că ar face orice pentru bani. Alții spun că banii n-aduc fericirea. Tu ce crezi despre bani și ce nu ai face de dragul lor?
Consider că am fost norocos și nici nu am fost încercat de către viață astfel încât să știu ce compromis aș fi acceptat pentru bani. Însă știu că nu toți avem dreptul la bani. E un dat. Unii au foarte mulți, alții mai puțin, iar alții deloc. Asta dacă credeți în karma, iar eu cred în ea.
Care sunt valorile/principiile de la care nu abdici nici în ruptul capului?
Știu clar acum – și sper să mă țină Dumnezeu așa – că nu aș fura/înșela și nu aș face compromisuri care i-ar putea afecta mai ales pe cei dragi, nu numai pe mine. Însă nu știm cum ne duce viața și în ce situații/încercări ne poate pune.
Ce apreciezi înainte de orice la ceilalți?
La cei din jur, dragi mie, și nu sunt foarte mulți, apreciez sinceritatea, loialitatea și recunoștința. Apreciez fix ceea ce ofer și eu.
P.S.: Și cadourile!
Care este calitatea pe care o admiri, dar pe care nu o posezi?
Diplomația. Cred că unii o au pur și simplu. Eu am încercat să mi-o cultiv, s-o deprind/învăț de la partenera și prietena mea, Monica Munteanu, dar nu mi-a ieșit.
Cum arată lumea ideală în viziunea cuiva care știe să transforme orice, chiar și ceva tern, în ceva rafinat, strălucitor?
Lumea ideală este precum fericirea. Este formată din mici momente ale vieții noastre de zi cu zi. Dar, utopic vorbind, o lume ideală din perspectiva mea ar fi una fără boli, foamete, războaie, crime și corupție.
„Când vom învăța să ne iubim cu-adevărat pe noi înșine, cu toate ale noastre, abia atunci vom fi fericiți”
Și viața ta într-o lume ideală… cum ar arăta?
Nu mă pot raporta la o lume ideală, pentru că ea este un abur. Însă concret, referindu-mă la nivelul la care sunt acum, în România, viața mea este una frumoasă, pe care o îmbrățișez. Depinde mult la ce te raportezi, dacă te compari cu ceilalți din jur sau dacă ai vreun etalon. Idealul nu există. Nu poate fi atins pentru că noi, oamenii, mereu tindem să ne dorim altceva, mai mult, mai bine, mai sus… Trebuie găsit un echilibru, iar eu reușesc de cele mai multe ori să mențin acest echilibru întorcându-mă la mine, reamintindu-mi un lucru important: competiția este doar cu tine însuți! În plus, să nu uităm hazardul! Când ai senzația că ai avea tot, viața îți demonstrează că nu e așa.
Revenind la lumea noastră, cea de toate zilele – apropo de strălucire, succes, prosperitate… Trăim mai mult ca oricând înainte într-o realitate virtuală. Nu te întreb dacă e bine sau dacă e rău, ci cât la sută din ceea ce oamenii afișează ostentativ online este realitate pură/brută?
Cunosc oameni fericiți care nu sunt pe nicio platformă online, și nici nu au nevoie de una. Cunosc oameni triști care au vieți perfecte pe rețelele de socializare. În online, noi toți afișăm o lume ideală, confecționată din baloane de săpun, amăgire, iluzie… și o facem, evident, pentru ceilalți.
Am spus și mă repet: lumea nu vrea să vadă omul real (cu tristețe, neajunsuri, dezamăgire) pe online. Aici se vrea utopia perfectului, care este o himeră, de fapt. Este o imagine distorsionată a adevărului, pe care ne străduim să o menținem, în fond, doar pentru a fi acceptați de ceilalți.
Când vom învăța să ne iubim cu-adevărat pe noi înșine, cu toate ale noastre, abia atunci vom fi fericiți. Până atunci, ne chinuim să părem fericiți deși nu suntem, să proiectăm o viață ideală cum de fapt nu avem și să ne mințim pe noi înșine și implicit pe ceilalți, vina fiind comună.
Foto: nutakiki
Ținută: InnocenS Concept Store
Ochelari de soare: Medical Optik
*Articol aparut in Fall Edition 2020 – Luxury 111
