Cu o carieră de peste trei decenii în muzica românească, Cornel Ilie este un artist care și-a construit parcursul prin consecvență și autenticitate, adaptându-se constant la schimbările culturii muzicale autohtone fără a-și pierde identitatea. Solistul trupei Vunk a fost atras de muzică încă din copilărie și nu s-a temut să exploreze noi teritorii, inclusiv zona musicalului românesc. Deși se află în febra pregătirilor pentru concertul de la Sala Palatului, Cornel Ilie ne-a vorbit despre inspirația din spatele noului album numit Suflet Digital, despre proiectele recente și despre lucrurile care îl definesc dincolo de muzică.
Cine este Cornel Ilie, dincolo de scenă și de luminile reflectoarelor? Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?
M-aș descrie ca fiind curios, atent la detalii și la oameni, mereu interesat de ce se află dincolo de aparențe. Sunt un om plin de speranță, chiar și atunci când realitatea din jur nu oferă foarte multe motive evidente pentru optimism. Cred în puterea ideilor, în forța comunității și în faptul că lucrurile se pot construi în timp, cu răbdare. Îmi place să observ, să ascult, să înțeleg înainte să vorbesc. În același timp, am o doză de încăpățânare bună, care m-a ajutat să rămân consecvent într-o industrie imprevizibilă. Sunt tată, artist, om care încă învață. Nu mă definesc doar prin scenă sau prin proiectele mele, ci și prin momentele simple, prin relațiile apropiate, prin lucrurile care nu se văd.
Noul album Vunk, „Suflet Digital”, aduce în prim-plan o temă foarte legată de prezent. Care este inspirația din spatele acestuia?
„Suflet Digital” pornește dintr-o întrebare simplă: cum rămânem umani într-o lume din ce în ce mai tehnologizată? Trăim conectați permanent, dar uneori ne simțim mai singuri ca oricând. Inspirația vine din această tensiune dintre progres și nevoia de apropiere reală.
Pe 4 martie veți susține un concert manifest la Sala Palatului. Ce fel de experiență vrei să trăiască oamenii în acea seară și ce surprize le-ai pregătit?
La Sala Palatului ne dorim mai mult decât un concert. Va fi o experiență construită ca o poveste, cu momente vizuale, invitați și intervenții care să pună publicul în centrul serii. Vrem ca oamenii să plece de acolo cu sentimentul că au trăit ceva împreună, nu doar că au asistat la un show.
Comunitatea 2088 este o tematică importantă din conceptul concertului. Tu cum îți imaginezi omul și meseriile viitorului?
„Comunitatea 2088” este un exercițiu de imaginație, dar și de responsabilitate. Cred că vor apărea meserii pe care astăzi nici nu le putem defini, mai ales la intersecția dintre tehnologie, educație, sănătate și creativitate. Vom avea probabil specialiști în etică digitală, arhitecți ai realităților virtuale sau mentori pentru adaptarea la schimbări accelerate. Cu toate acestea, dincolo de denumiri noi și instrumente sofisticate, omul va rămâne același în esență. Va avea nevoie să fie util, să fie văzut, să fie valorizat. Va căuta sens, apartenență și echilibru. Tehnologia va schimba instrumentele și contextul, dar nu va înlocui nevoia de comunitate. Iar dacă viitorul va fi sustenabil, cred că va fi pentru că vom învăța să folosim progresul fără să pierdem ideea de „împreună”.
VUNK a trecut prin 31 de ani de muzică și schimbări majore în industrie. Care au fost cele mai mari schimbări și cum te-ai adaptat?
Cea mai mare schimbare a fost trecerea de la o industrie dominată de radio și televiziune la una condusă de platforme digitale și algoritmi. A trebuit să învățăm să comunicăm direct, să fim mai prezenți online, dar fără să pierdem identitatea artistică.
Chiar și după atâția ani, ce elemente încă te surprind în această industrie și ce ai învățat despre muzică și public?
Mă surprinde viteza cu care se schimbă totul. Am învățat că publicul simte imediat lipsa de autenticitate. Poți avea orice strategie, dar dacă emoția nu e reală, nu rezistă în timp.
Apar din ce în ce mai multe piese create cu AI. Ce părere ai despre acest fenomen?
Inteligența artificială este un instrument puternic și, probabil, inevitabil în viitorul muzicii. Poate ajuta la producție, la experiment, la explorare. Dar emoția autentică vine din experiența umană. Pentru mine, muzica începe dintr-o trăire, nu dintr-un algoritm.
Știu că joci în spectacolul „Invizibilii” alături de fiica ta. Cum e experiența de a fi pe aceeași scenă cu ea?
Faptul că suntem implicați în același proiect, chiar dacă nu interacționăm direct pe scenă, este o experiență aparte. E emoționant să știu că împărțim același spațiu artistic, că respirăm aceeași energie a spectacolului, fiecare din locul lui. Pentru mine, este o bucurie discretă, dar profundă. O privesc cu mândrie și cu o atenție diferită față de cea a unui coleg de scenă. Dincolo de roluri și de replici, există sentimentul că trăim împreună un moment important, fiecare cu drumul și responsabilitatea lui, dar în același univers creativ.
În acest spectacol, una din temele principale este social media. Tu cum te raportezi la rețelele sociale?
Le văd ca pe un instrument util, dar care trebuie folosit conștient. Pot crea apropiere, dar pot crea și o iluzie de apropiere. Încerc să le folosesc pentru comunicare, nu doar pentru expunere. Cât timp le folosim cu responsabilitate, pot fi de ajutor.
Există o diferență între cine ești pe scenă, online și acasă?
Da, există diferențe, dar mai degrabă de intensitate decât de identitate. Pe scenă, emoțiile sunt amplificate. E o versiune a mea mai concentrată, mai expresivă, care trebuie să transmită clar către sute de oameni. Acolo totul este mai intens: energia, vulnerabilitatea, bucuria. Online, lucrurile sunt filtrate. Ai timp să alegi ce arăți, cum formulezi, cât expui. Este un spațiu al comunicării controlate, unde tentația este să arăți doar partea luminoasă sau doar fragmentele convenabile. Încerc însă să păstrez autenticitatea și să nu construiesc un personaj diferit de cine sunt în realitate. Acasă este locul în care dispar filtrele și amplificările. Acolo sunt în cea mai simplă formă a mea: tată, om care are îndoieli, oboseală, momente de liniște sau de reflecție. Cred că este normal să existe nuanțe între aceste spații, pentru că fiecare are regulile și contextul lui. Dar esența, valorile, felul în care privesc oamenii, sinceritatea, ar trebui să rămână aceeași. În momentul în care diferențele devin prea mari și începi să trăiești trei versiuni complet separate ale tale, apare un dezechilibru care, în timp, te poate consuma.
Ce vis personal ai păstrat mereu în tăcere și simți că e timpul să-l lași să prindă glas?
Am fost un copil care a avut bucuria să-și împlinească multe dintre visurile pe care le avea atunci. Mi-am dorit să fac muzică, să urc pe scenă, să scriu cântece care să ajungă la oameni și am avut șansa să trăiesc toate astea. Tocmai de aceea simt o responsabilitate în plus: atunci când ți se împlinesc visurile, începi să te întrebi ce faci mai departe cu ele. Continui să visez. Doar că visele nu mai sunt doar despre mine. Mi-ar plăcea să dezvolt proiecte care merg dincolo de muzică, în zona de educație și comunitate, proiecte care să creeze contexte în care tinerii să-și descopere vocea, curajul, direcția. Simt că experiența acumulată în toți acești ani poate fi pusă în slujba unor lucruri cu impact mai larg decât un concert sau un album.
Dincolo de muzică și scenă, ce lecție despre viață te surprinde cel mai mult și te face să reflectezi în fiecare zi?
Timpul este limitat, iar felul în care îl folosim capătă sens mai ales prin oamenii cu care îl împărțim. Poți avea realizări, proiecte, aplauze, dar ceea ce rămâne cu adevărat sunt relațiile și momentele trăite în comun. Trăim într-o perioadă în care suntem conectați permanent, dar nu întotdeauna suntem cu adevărat împreună. De aceea, cred că valoarea unei vieți nu se măsoară doar în ce ai construit individual, ci în legăturile pe care le-ai creat și în comunitățile din care ai făcut parte.
