Cele mai impresionante ținute de pe covorul roșu la Premiile SAG 2025

Scris de Cătălina Teodorescu
Publicat la data de: 24-02-2025

în: Fashion

SAG 2025

Seara trecută a avut loc gala de decernare a premiilor Screen Actors Guild, care onorează atât prestațiile notabile în televiziune, cât și în cinematografie. Pe lângă excelența în domeniul actoriei, starurile de la Hollywood și-au demonstrat stilul vestimentar impecabil. Iată care au fost cele mai spectaculoase ținute de pe covorul roșu la Premiile SAG 2025.

Mikey Madison în custom Louis Vuitton

Mikey Madison

Pentru actrița Mikey Madison este prima dată când intră în circuitul așa-numitului „awards season”, fiind nominalizată pentru rolul său din „Anora” la Premiile Oscar, Bafta, Globurile de Aur și SAG, printre altele, iar la fiecare dintre galele de premiere de până acum, a aterizat pe lista starurilor cel mai bine îmbrăcate. La Premiile SAG din seara trecută, Mikey a purtat o rochie Louis Vuitton custom made, drapată elegant în jurul taliei și accesorizată cu bijuterii Tiffany & Co.  

Selena Gomez în custom Celine

Selena Gomez

Selena Gomez recreează aerul Old Hollywood glamour cu cele mai recente apariții ale sale pe covorul roșu, iar la Premiile SAG 2025, unde Selena a fost nominalizată pentru rolurile din „Emilia Pérez” și „Only Murders In The Building”, nu a făcut excepție. Selena a apărut pe covorul roșu, iar apoi pe scenă, pentru a ridica premiul „Outstanding Performance by an Ensemble Cast In a Comedy Series” (pentru „Only Murders In The Building”) într-o rochie Celine custom made, cu un decolteu elegant. Coafura retro pe care i-a creat-o hairstilistul său, Renato Campora, a completat perfect ținuta.   

Demi Moore în custom Bottega Veneta

Demi Moore

Demi Moore și stilistul său, Brad Goreski, fac echipă excelentă, iar acest lucru a fost extrem de vizibil pe durata acestui award season. Demi a fost pe lista best dressed la toate galele de premiere, iar de data aceasta, este pe listă datorită rochiei sale Bottega Veneta custom made. Bottega este un brand cunoscut pentru modul în care prezintă în mod ingenios look-urile din piele, iar apariția lui Demi este încă un exemplu, pielea fiind integrată excelent într-un look elegant, deși nu este o opțiune tradițională pentru ținute de gală.

Cynthia Erivo în archival Givenchy

Cynthia Erivo

Cynthia Erivo a adus – incert dacă în mod voit sau nu – un omagiu personajului Tin Man din „Vrăjitorul din Oz”, un univers din care face parte și personajul său din „Wicked” pentru care a primit numeroase nominalizări în acest sezon al premierilor. Cynthia a purtat la Premiile SAG 2025 o rochie din arhiva Givenchy, mai exact, o rochie creată de Alexander McQueen pentru colecția Givenchy Couture toamnă 1997. Ținuta este realizată în totalitate manual din fâșii de rafie placate cu argint.  

Givenchy Haute Couture toamnă 1997
Givenchy Haute Couture toamnă 1997
Ariana Grande în custom Loewe

Ariana Grande

Ariana Grande aduce încă o dată un omagiu personajului ei din „Wicked” prin intermediul cromaticii rochiei sale, anume rozul-semnătură al Glindei. Rochia Arianei a fost create special pentru ea de către brandul Loewe, și include aplicații florale tridimensionale, cusute pe corset, pe fustă și pe trenă, astfel  încât să creeze efectul elegant al unei cascade de flori.

Monica Barbaro în custom Dior

Monica Barbaro

Monica Barbaro a bifat anul acesta prima nominalizare la Premiile SAG pentru rolul său din „A Complete Unknown”, dar și un loc pe lista best dressed a evenimentului, datorită rochiei sale Dior, care a fost accesorizată cu bijuterii la fel de elegante, de la brandul Bvlari.  

Timothée Chalamet în Chrome Hearts

Timothée Chalamet

Stilista Taylor McNeill a postat pe Instagram o fotografie pe care a folosit-o ca referință pentru look-ul lui Timothée Chalamet de la Premiile SAG 2025. În această fotografie, cântărețul Bob Dylan, a cărui carieră este documentată în filmul „A Complete Unknown”, poartă o ținută similară celei a lui Timothée, care de altfel a câștigat seara trecută trofeul pentru „Outstanding Performance by a Male Actor In a Leading Role”. Timothée a purtat o ținută semnată de brandul Chrome Hearts, constând într-un costum de piele, completat de o cămașă verde accesorizată cu un colier western, tip bolo tie.   

Bob Dylan, circa 2011
Bob Dylan, circa 2011
Elle Fanning în custom Loewe

Elle Fanning

Elle Fanning a fost nominalizată alături de colegii săi la categoria „Ensemble Cast” pentru filmul „A Complete Unknown” și, cu toate că nu a câștigat, a bifat un loc pe lista best dressed a serii în rochia sa Loewe custom made, accesorizată cu bijuterii Cartier.

Danielle Deadwyler în custom Louis Vuitton

Danielle Deadwyler

Danielle Deadwyler a fost nominalizată la Premiile SAG 2025 pentru rolul său din „The Piano Lesson” și a ales pentru eveniment o rochie sculpturală creată special pentru ea de brandul Louis Vuitton – un look impecabil prin structură, dar și prin detalii, printre care se numără pantofii Christian Louboutin din satin perfect asortați cu nuanța de roșu a rochiei.  

Colman Domingo în Valentino

Colman Domingo

Colman Domingo își menține reputația de a fi unul dintre cei mai bine îmbrăcați bărbați din Hollywood. Pentru Premiile SAG 2025, a optat din nou să pună accent pe detalii – ținuta sa, semnată de brandul Valentino, s-a bazat pe exerciții de suprapuneri, iar accesoriile au inclus o eșarfă în carouri drapată pe sub sacou, bijuterii Tiffany & Co. și pantofi cu un detaliu în formă de fundă.

Adrien Brody în J.Crew

Adrien Brody

Adrien Brody nu este genul care să încerce look-uri ieșite din comun pe covorul roșu, însă rețeta sa clasică de frac negru nu are cum să dea vreodată greș. Pentru Premiile SAG 2025, la care a fost nominalizat pentru rolul său din „The Brutalist”, Brody a optat pentru un tuxedo J.Crew, brand pentru care este, de altfel, ambasador de imagine.

Jeremy Strong în custom Haans Nicholas Mottfor

Jeremy Strong

La polul opus față de Adrien Brody se află Jeremy Strong, care este cunoscut pentru aparițiile sale ce sparg normele clasice ale vestimentației de covor roșu. Jeremy a purtat un look distressed, custom made pentru el de către designerul Haans Nicholas Mottfor.

Keke Palmer în archival Chanel

Keke Palmer

Keke Palmer se numără printre starurile care au optat pentru look-uri de arhivă. Rochia purtată de Kiki la Premiile SAG 2025 a fost de asemenea purtată de actrița Jamie Lee Curtis în 1986, la evenimentul „First Annual American Cinematheque Award Salute to Eddie Murphy”. Rochia face parte din arhiva Chanel, din colecția pentru toamnă 1985.  

Jamie Lee Curtis, 1986
Jamie Lee Curtis, 1986
Chanel toamnă 1995
Chanel toamnă 1995

Anna Sawai în Armani Privé

Anna Sawai

Anna Sawai, care a câștigat seara trecută trofeul „Outstanding Performance by a Female Actor in a Drama Series” pentru rolul său din „Shōgun”, a purtat o rochie sculpturală semnată Armani Privé, anume linia de haute couture a casei de modă Giorgio Armani. Rochia, care a fost brodată manual cu cristale, a fost accesorizată cu bijuterii Cartier.  

Anna Sawai

Kieran Culkin în Dior Men

Kieran Culkin

Kieran Culkin, care a câștigat premiul „Outstanding Performance by a Male Actor in a Supporting Role” pentru rolul din „A Real Pain”, a purtat un look all brown sub semnătura Dior Men.

Jeremy Allen White în Louis Vuitton

Jeremy Allen White

Jeremy Allen White a purtat un costum clasic din trei piese de la brandul Louis Vuitton, însă piesa de rezistență a ținutei sale a fost broșa din arhivele Tiffany & Co. Acest model de broșă a fost introdus de casa de bijuterie Tiffany în 1941, și a fost produs timp de trei decenii, iar în prezent, valoarea unei astfel de piese ajunge la 19.000 de dolari. Broșa este realizată din aur și platină, și include 36 de diamante.

Jeremy Allen White

Jane Fonda în Armani Privé

Jane Fonda

Seara trecută, actrița Jane Fonda a fost onorată cu „SAG Life Achievement Award”. Pentru a marca acest moment de seamă în cariera sa, Fonda a ales o ținută haute couture, mai exact o rochie Armani Privé, accesorizată cu bijuterii Pomellato.