După despărțirea de Bentley Motors, Breilting nu abandonează domeniul automobilistic, din contră, eliberat din parteneriatul cu producătorul de mașini de lux din Crewe, are libertatea acum să realizeze modele la fel de atrăgătoare și cu alte teme din fascinanta lume a motorsportului. Această colecție capsulă deține nu mai puțin de 3 ceasuri cronograf, care aduc tribut unor modele legendare: Chevrolet Corvette, Ford Mustang sau Shelby Cobra.
Ceasurile în sine sunt în fapt un omagiu adus pieselor Breitling din perioada anilor 1960. Denumite modele Top Time, acestea erau create pentru „profesioniști tineri și activi”. Producătorul ne promite că reiterațiile actuale, care au un stil „modern-retro”, sunt și mai tinerești, destinate spiritelor libere. Așa cum declară și energicul CEO Georges Kern: „Este vorba despre călătorie, nu despre tempo. Este valabil atât pentru cei care ciocănesc pe sub capotă, dar și pentru cei care se bucură de o plimbare de duminică la bordul acestor mașini minunate”.
Cadranele sunt la fel de îndrăznețe pe cât ne-a obișnuit Breitling, culorile îndrăznețe precum portocaliu, galben, roșu, verde sau albastru subliniind aspectul de ceasuri dedicate curselor de mașini, fie că sunt predominante sau doar accente atent alese. Ceasurile sunt surprinzătoare și în cazul feței nevăzute de obicei: capacul este gravat cu fiecare logo de mașină realizat cu detalii uimitoare.
Toate cele trei modele sunt etanșe până la o adâncime de 100 metri (10 atmosfere). Pentru cei fascinați de istoria automobilistică, de Americana sau de orologeria de calitate, Breitling Top Time Classic Cars Capsule Collection oferă de fapt o mini colecție cu adevărat deosebită. Preț recomandat de producător, fără taxe incluse: 5 500 Euro pentru fiecare ceas. Ar fi cazul să vă grăbiți, Breitling produce astfel de colecții capsulă doar o dată pe an iar aceste piese au toate șansele să ajungă în timp exemplare rare, de colecție, cu prețuri pe măsură.