
Anul 2025 a redesenat complet regulile din turismul de business. Piața corporate se transformă într-un exercițiu de eficiență și strategie, unde digitalizarea, controlul costurilor și transparența financiară devin priorități absolute. Companiile nu mai cumpără bilete și cazări, ci soluții integrate care le oferă predictibilitate, viteză și siguranță.
În prezent, deplasările de afaceri sunt planificate cu o rigurozitate aproape matematică. Itinerariile sunt mai scurte, echipele reduse la factorii decizionali, iar aprobările se fac rapid, prin platforme integrate. Dispare bagajul de cală acolo unde ruta permite, se evită overnight-urile inutile și fiecare deplasare trebuie justificată strategic.
„Putem spune că 2025 a schimbat regulile în piața de business travel, care acum se redefinește prin digitalizare, controlul costurilor și management strategic”, a declarat Roxana Ilinca, Founder & CEO TMC Group.
Pentru a răspunde acestor cerințe, TMC Group a implementat o arhitectură digitală care centralizează bilete de avion, cazări, asigurări, trenuri, transferuri și rapoarte într-un flux financiar unic. Pe segmentul de cazare, compania operează licențe profesionale și un integrator care conectează peste 10–12 motoare globale inaccesibile publicului larg, astfel încât căutarea se face o singură dată, iar sistemul arată automat cea mai bună opțiune disponibilă.
Transformarea pieței corporate nu se oprește la călătorii. Evenimentele de business devin o componentă strategică a culturii organizaționale. După perioada hibridă, formatul fizic revine puternic, iar companiile din industrii precum pharma, beauty, automotive și MLM tratează evenimentul ca pe un instrument de retenție și employer branding. Se caută experiențe memorabile, ateliere interactive, competiții sportive, sesiuni creative sau proiecte de CSR.
Tendința se extinde și în zona de wellbeing. În locul majorărilor salariale recurente, companiile preferă programe lunare de sănătate și dezvoltare personală la birou cu un cost per angajat mai mic, dar cu impact de durată asupra coeziunii.
Noua realitate impune și o disciplină contractuală. Piața solidă nu este lipsită de incidente, ci este una cu risc previzionat și gestionat corect. Companiile solicită clauze de protecție, politici de continuitate, trasabilitate completă și furnizori testați înainte de a fi propuși clientului. Consultanța activă devine parte integrantă din livrare, prin configurarea rutelor optime, folosirea contractelor tripartite, integrarea asigurărilor și a transferurilor într-un singur dosar de cost.
Hotelurile românești se aliniază tot mai mult standardelor internaționale, iar uneori le depășesc prin dimensiunea camerelor și calitatea finisajelor. Segmentul de F&B urcă rapid în preferințele companiilor prin diversitate și execuție, iar personalul bine instruit rămâne un avantaj competitiv. Dacă Bulgaria domină zona de all-inclusive pe litoral, România câștigă teren în zona corporate prin logistică, experiență și raport valoare-preț. Lipsa frecvențelor directe și costul charterelor repoziționează România ca alternativă eficientă pentru o parte semnificativă a calendarului de evenimente.
În acest context, la Gala Performanței & Excelenței – Ediția Aniversară 2025, eveniment dedicat celor care inspiră și inovează în domeniile lor, Roxana Ilinca, Founder & CEO TMC Group, a fost distinsă cu titlul „Ambasador al Turismului Românesc prin Excelență”, pentru contribuția sa la promovarea internațională a României și pentru modul în care a redefinit standardele de eficiență în turismul corporate.
„Este un premiu care onorează munca, viziunea și pasiunea investite în crearea de experiențe corporate memorabile, în dezvoltarea turismului sustenabil și în managementul strategic al evenimentelor. Mulțumim tuturor celor care au fost parte din această călătorie și care, prin încredere și colaborare, ne inspiră să ducem mai departe misiunea TMC Group – aceea de a transforma fiecare proiect într-o experiență cu sens”, declară Roxana Ilinca.