Cel mai accesibil mister al unei pietre preţioase ar fi chiar spectacolul focului ascuns de faţetele sale şi revelat în mângâierea luminii. Câteodată, din dansul spectrului, confruntând dispersia unei raze, capriciile unor pietre ne poartă spre un alt joc, alegând să intrige printr-o altă personalitate, sub fascinaţia unei cu totul alte palete.
În clipele de cumpănă în care părea că periplul pe ape îi va învinge, condamnându-i să rătăcească în imensitatea Atlanticului, doar unghiul soarelui oferea o şansă pentru navigatorii vikingi, care în redresarea direcţiei vaselor puteau conta pe iolite. Îndreptate spre lumină, pietrele abandonau ca prin magie splendoarea tonurilor de albastru, dezvăluind o incredibilă transparenţă graţie căreia puteau oferi indicaţiile unei busole.
Calitatea de filtru polarizator rezidă în pleocroism, dar și în sensibilitatea cromaticii la forţa spectrală a sursei de lumină. Sub o iluminare incandescentă – puternic axată pe roşu – incluziunile ce-i dăruiesc iolitului paleta vor dezvălui un ton, în timp ce sub iluminarea naturală, echilibrată prin compoziția razelor, se poate surprinde o cu totul altă culoare.
Intriganta excentricitate în fața luminii modelează temperamentul alexandritelor – emblemă a regalității în Imperiul Țarist – și tulburătoarea metamorfoză a tonurilor verzi-albăstrui sub soare într-un colorit roşu, zmeuriu, purpuriu sau portocaliu sub iluminare incandescentă. Mândria Uralilor, pietrele erau închinate de contele Lev Alekseevich Perovskii pentru a-l onora pe viitorul ţar, Alexandru al II-lea al Rusiei, curtoazie la cea de-a 16-a aniversare a tânărului prinț.
Aceeași transfigurare de la nuanţe de albastru-verzui sub razele zilei, spre un purpuriu dăruit de lumina artificială poate fi remarcată la o tânără și prea valoroasă revelație a gemologiei. Atingând 6,8 milioane de dolari pentru un exemplar de 4,2 carate, raritatea garnetului albastru derivă inclusiv din faptul că doar una dintr-o mie de pietre brute se găseşte în formă cristalizată.
Pleocroismul arată în kunzite o interesantă timiditate, tonurile roz-liliachii ascunzându-și intensitatea prin expunerea la lumină, fapt ce recomandă astfel purtarea după lăsarea serii. O reverență înaintea lui George Frederick Kunz, bijutierul-şef al casei Tiffany în zorii secolului XX, piatra va capta recunoștința maestrului pentru J.P. Morgan, client-mecena care ulterior achiziției o va dona către American Museum of Natural History din New York. Lăcașul nu i-a devenit însă un cămin definitiv, piatra fiind vândută în anii ’60 lui Peter Bancroft, pentru ca acum să se regăsească în colecţia lui William Larson, care a evaluat-o la suma de 250.000 dolari.
Luciul vitros elevează superba cromatică a hauynelor în spectacolul nuanţei pure de albastru electric, dar sub expunerea la unde lungi UV, pietrele aclamate ca miză pentru colecţionarii gemologiei capătă o fluorescenţă portocalie spre roz-purpuriu.
În opoziție cu fotocromismul, natura plasează tenebrescenţa hackmanitelor, care prin expunerea la lumină UV se debarasează de tonurile de roz, violet sau albastru, modificându-şi culoarea, în general spre tonuri de alb-gri sau verzui. Un caracter statornic, ce poate fi accelerat de folosirea undelor lungi sau scurte UV, recuperarea culorii se poate întinde până la o săptămână. Transformarea se explică prin absorbţia nuanţelor de verde, galben, portocaliu și a unei saturații a tonurilor de albastru din spectru. Odată văzute la lumină albă, roşul şi o parte din albastru se întorc spre privitor şi-i oferă o nouă cromatică. Pentru hackmanite, această proprietate va fi însă distrusă prin încălzirea pietrei.