Dacă ajungeţi în Franţa, poate n-ar strica să vă luaţi şi o mică vacanţă în „ţinutul vinului”, la Bordeaux. Pe lângă renumele bahic pe care îl poartă, localitatea aflată pe malul Garonne-ului se poate lăuda acum și cu un adevărat „oraş în oraş”. La Cité du Vin (Orașul Vinului) – deschis pe data de 1 iunie – este un impunător centru cultural, construit special şi dedicat – după cum o arată şi numele său – celei mai apreciate licori din lume.
Construcţia, realizată de arhitecţii francezi de la XTU, şi-a propus să transpună în plan arhitectural moştenirea legată de cultura vinului pe care o are acest oraş. Structura sa cu unduiri armonioase mizează pe simbolul fluidităţii, iar sticla, folosită ca material predominant, continuă această idee, având puterea de a oglindi peisajul din împrejurimi. Amfiteatrul complexului poate găzdui concerte, workshop-uri și numeroase alte evenimente. În cadrul concept store-ului veţi găsi o selecţie de vinuri, cărţi şi cadouri inspirate din cultura vinului. Nu rataţi vederea de la înălţime – pe acoperiş se află un restaurant cu priveliște panoramică asupra Bordeaux-ului.