În fiecare zi își spune povestea prin detalii mici, prin felul în care corectează un zâmbet sau o trăsătură facială, prin deciziile pe care le ia rapid, prin modul în care își construiește spațiul din jurul ei. Dr. Roxana As vine dintr-o zonă tehnică, din stomatologie, dar și-a extins atenția spre estetică, acolo unde precizia nu mai este suficientă și intervine gustul. Între aceste două lumi și-a construit identitatea profesională: medic, antreprenor și curator al unui anumit tip de imagine.
Dentas Clinic & Dr. Roxana As Aesthetic, clinica pe care o conduce, funcționează ca un sistem coerent, nu doar ca un cabinet medical. Serviciile merg de la stomatologie completă până la proceduri faciale minim invazive, iar comunicarea este atent controlată, vizual și conceptual.
Despre semnătura profesională, dar și despre omul din spatele profesionistului, dincolo de orice prejudecăți și formalisme, dr. Roxana As…
Cum a evoluat drumul dumneavoastră în stomatologie și în ce moment a apărut nevoia de a depăși granițele acestei specialități, conturând o viziune în care estetica dentară și armonia facială funcționează împreună, sub forma propriei clinici?
Parcursul meu în stomatologie a început dintr-o dorință simplă, dar profundă: aceea de a reda zâmbetului nu doar sănătatea, ci și estetica. Pe măsură ce am evoluat, am înțeles că frumusețea nu poate fi privită fragmentat. Zâmbetul nu este un element izolat, ci parte dintr-un ansamblu în care proporțiile, expresia și echilibrul facial joacă un rol esențial.
Un chip armonios nu înseamnă doar dinți perfect aliniați sau o nuanță impecabilă, ci o relație subtilă între toate trăsăturile – zâmbet, buze, pomeți, bărbie – care, împreună, creează naturalețe și autenticitate. Această înțelegere m-a condus firesc către o abordare integrată, în care estetica dentară se completează cu estetica facială, iar procedurile minim invazive sunt folosite pentru a susține și echilibra trăsăturile, fără a altera identitatea pacientului. În cadrul clinicii, această viziune este susținută de o echipă de medici specializați, fiecare contribuind cu expertiza sa la un rezultat coerent, sigur și adaptat fiecărui pacient. Deschiderea propriei clinici nu a fost doar o etapă profesională, ci materializarea unui vis prezent încă din adolescență. Am avut în familie un model care m-a inspirat, iar primul contact real cu acest mediu a fost definitoriu. Atunci am înțeles că acesta este drumul meu.
Este, în același timp, un spațiu în care mă regăsesc zilnic: în interacțiunea cu pacienții, în dialog, în procesul de a construi împreună rezultate care îi reprezintă. Încrederea pe care o oferă atunci când se lasă pe mâinile mele și ale echipei mele rămâne una dintre cele mai valoroase responsabilități. Mi-am dorit să devin un medic respectat, dar, dincolo de acest obiectiv, a existat mereu nevoia de evoluție – de a nu rămâne pe loc și de a deveni, constant, o versiune mai bună a mea.
În ce măsură ați urmat traseul „clasic” al unui medic și cum v-ați descrie pentru cei care nu vă cunosc?
Am urmat baza clasică a medicinei, dar nu m-am limitat la ea. Sunt o persoană ambițioasă, atentă la detalii și mereu în căutare de evoluție, atât profesional, cât și personal. În același timp, sunt un om care alege să vadă binele în orice situație și să gândească pozitiv, pentru că eu cred cu tărie că ceea ce gândim se reflectă în realitatea pe care o construim.
Dentas Clinic & Dr. Roxana As Aesthetic a venit dintr-o ambiție sau ca o necesitate?
Dentas Clinic & Dr. Roxana As Aesthetic nu a apărut doar din ambiție, ci dintr-o nevoie profundă de a crea un concept propriu, în care medicina și estetica să se completeze armonios. Mi-a plăcut întotdeauna să împărtășesc viziunea mea și să construiesc un tot unitar în ceea ce înseamnă un chip frumos și echilibrat, fără să mă limitez la o singură specializare. Din acest motiv, am creat o echipă de medici, fiecare pe aria lui, care contribuie la acest rezultat – un chip armonios, construit pentru fiecare pacient în parte, ghidat de aceeași viziune.
În prezent sunteți și medic, și antreprenor, ambele meserii necesitând atenție și energie. Cum vă împărțiți responsabilitățile și care este rolul care vă definește în primă instanță?
Le îmbin zilnic, iar acest lucru necesită multă disciplină și organizare. Există momente în care rolul de antreprenor cere mai multă atenție, dar esența mea rămâne cea de medic, pentru că acolo mă regăsesc cel mai mult. Contactul direct cu pacientul, procesul de creare a rezultatului și satisfacția finală sunt cele care mă definesc.
Ce servicii oferiți la Dentas Clinic & Dr. Roxana As Aesthetic și care este atuul dumneavoastră în fața concurenței?
În cadrul Dentas Clinic & Dr. Roxana As Aesthetic oferim servicii complete, de la stomatologie la estetică facială noninvazivă, proceduri abordate într-un
mod integrat.
Atuul nostru este viziunea, fiecare pacient este analizat în ansamblu, iar eu mă implic personal în fiecare caz, discutând în detaliu cu medicii care urmează să se ocupe de el. Astfel, fiecare etapă este ghidată de aceeași direcție, pentru a obține un rezultat final armonios, natural și perfect adaptat fiecărui pacient.
Care a fost cea mai riscantă decizie financiară pe care ați luat-o pentru clinică?
Cea mai riscantă decizie a fost să investesc totul în propriul vis, dar a fost, în același timp, și cea mai valoroasă alegere.
Ce tehnologii de ultimă generație folosiți în clinica dumneavoastră?
În clinică folosim tehnologii de ultimă generație, menite să crească atât confortul pacientului, cât și precizia tratamentelor. Un exemplu foarte important este anestezia digitală, o alternativă modernă la anestezia clasică, ideală pentru pacienții care au anxietate sau teamă. Administrarea este controlată și mult mai blândă, ceea ce reduce semnificativ disconfortul. De asemenea, folosim laserul dentar, care ne ajută în tratamente minim invazive – în special în afecțiuni precum pungile parodontale, inflamațiile gingivale, dar și în dezinfectarea țesuturilor sau accelerarea vindecării. Un alt element esențial este scannerul digital intraoral, care înlocuiește amprenta clasică. Este mult mai confortabil pentru pacient și ne oferă o precizie foarte mare în realizarea lucrărilor dentare.
Pentru mine, tehnologia nu înseamnă doar modernitate, ci un mod prin care putem oferi tratamente mai sigure, mai rapide și o experiență mult mai ușoară pentru pacient.
Ce descoperire/invenție din medicină v-a surprins cu adevărat și cum credeți că va evolua acest domeniu grație AI-ului?
AI-ul mă fascinează și cred că este una dintre cele mai importante evoluții din medicină din ultimii ani. Va schimba fundamental modul în care punem diagnosticul și planificăm tratamentele, făcându-le mult mai precise și personalizate. Dacă ne uităm în urmă cu 20 de ani, multe dintre tehnologiile pe care le folosim astăzi în clinică păreau imposibile. De exemplu, scannerul digital intraoral ne permite să realizăm amprente extrem de precise, fără disconfortul clasic pentru pacient, iar rezultatele sunt mult mai predictibile. De asemenea, laserul dentar este o tehnologie revoluționară, care ne ajută să tratăm afecțiuni precum pungile parodontale sau inflamațiile gingivale într-un mod minim invaziv, cu vindecare mai rapidă și disconfort redus. Un alt exemplu este anestezia digitală, care schimbă complet experiența pacientului – mai ales pentru cei care au teamă – pentru că administrarea este controlată, blândă și mult mai ușor de tolerat.
Cred că viitorul va merge din ce în ce mai mult în această direcție: tratamente precise, minim invazive și o experiență cât mai confortabilă pentru pacient. În același timp, chiar dacă tehnologia evoluează rapid, în estetică va rămâne întotdeauna esențial factorul uman – simțul proporțiilor, al echilibrului și al „bunului-gust”, care nu pot fi înlocuite de nicio inteligență artificială.
Cum vă alegeți colaboratorii, conform căror criterii?
Aleg colaboratorii în primul rând după valori și energie. Îmi doresc să văd că tratează pacienții cu aceeași grijă și respect cu care îi tratez și eu.
Îi simt, de cele mai multe ori, încă de la prima interacțiune, dacă sunt în aceeași viziune cu mine, dacă înțeleg tipologia pacienților din clinică și dacă pot contribui la această armonie pe care încerc să o construiesc. Dincolo de competență, pentru mine contează foarte mult empatia, comunicarea și dorința reală de a evolua.
Împletiți cu succes stomatologia cu estetica. Ce înseamnă pentru dumneavoastră „bun-gust” într-un domeniu în care tendințele se schimbă constant?
Rolul nostru nu este să transformăm, ci să armonizăm, să păstrăm identitatea pacientului, într-o variantă mai rafinată și mai echilibrată.
În același timp, pentru mine este esențial ca pacientul să fie mulțumit de rezultat. Îl ascultăm cu atenție, înțelegem ce își dorește de la propriul chip, iar pe baza acestui lucru venim cu recomandările noastre, astfel încât rezultatul final să fie atât corect din punct de vedere medical, cât și în acord cu așteptările lui.
Unde trasați limita dintre corecție și exces?
Părerea pacientului este foarte importantă pentru mine și o ascult cu atenție. În același timp, nu suntem de acord ca lucrurile să meargă în exces, rolul nostru fiind să ghidăm pacientul către un rezultat echilibrat și natural.
Cât din ceea ce faceți este medicină și cât este decizie artistică?
Este un echilibru între cele două, dar cred că vine foarte mult și din propria mea inițiativă și viziune. Medicina oferă baza corectă, sigură, însă partea estetică ține de modul în care alegi să vezi și să construiești rezultatul.
De multe ori, simțul artistic face diferența, felul în care îmbini proporțiile, cât alegi să intervii și unde te oprești. Pentru mine, fiecare caz este unic și îl privesc ca pe un întreg, nu ca pe o procedură izolată.
În estetică am observat, în ultimii ani, tendința revenirii la natural. Se aplică și în domeniul dumneavoastră de expertiză?
Da, se aplică foarte clar și în domeniul nostru. Dacă, în urmă cu cinci-zece ani, pacienții își doreau acel „Hollywood Smile” foarte evident – dinți foarte albi, opaci, uneori cu acel efect de „fațete tip chiuvetă” –, astăzi, lucrurile s-au schimbat mult. Pacienții sunt mult mai informați și își doresc rezultate naturale, personalizate, care să li se potrivească fizionomiei. Se merge către nuanțe mai apropiate de natural, transparență, textură – practic, un zâmbet care arată frumos, dar nu „făcut”. Același lucru se întâmplă și în estetica facială: tendința este de armonizare, nu de transformare. Rolul nostru este să ghidăm pacientul în această direcție, astfel încât rezultatul să fie echilibrat, elegant și să rămână actual în timp. Totodată, ținem întotdeauna cont de dorințele pacientului, pentru că el este cel care va „purta” rezultatul zi de zi, iar scopul nostru este ca acesta să se regăsească în el, nu doar să fie corect din punct de vedere medical.
Nevoile pacienților s-au schimbat? Cer ei astăzi lucruri diferite față de ceea ce cereau în urmă cu 10-20 de ani?
În trecut, accentul era pus în mare parte pe funcționalitate. Astăzi, pe lângă acest aspect, pacienții își doresc și armonie, estetică și un rezultat care să îi reprezinte cu adevărat.
Pe partea de stomatologie, majoritatea își doresc un zâmbet perfect, în stil „Hollywood Smile” – alb, aliniat și impecabil. Iar în zona de estetică facială, există uneori tendința de a cere o perfecțiune a feței, care poate deveni exagerată, motiv pentru care rolul nostru este să ghidăm pacientul către un rezultat echilibrat și natural.
Am remarcat că mulți pacienți pleacă de la dumneavoastră nu doar cu un zâmbet impecabil, ci și cu trăsături faciale armonizate. În ce măsură influențează structura dentară aceste corecții și cum decideți intervenția?
Structura dentară are un rol esențial în armonia feței, uneori chiar mai mare decât ne imaginăm. Poziția dinților, volumul lor sau modul în care susțin buzele influențează direct expresia feței – de la profil, până la felul în care zâmbim. Vedem acest lucru foarte clar și la marile vedete de la Hollywood – transformările spectaculoase nu vin doar dintr-o singură intervenție, ci dintr-o combinație corectă între estetică dentară și armonizare facială. De multe ori, schimbările „wow” sunt rezultatul unor ajustări fine, bine gândite, care lucrează împreună. Așa cum spuneam și anterior, un chip frumos nu înseamnă doar un zâmbet perfect. Înseamnă o armonie între toate elementele feței – dantură, buze, pomeți, bărbie – care împreună creează un rezultat echilibrat și natural. Decizia intervenției o iau întotdeauna analizând pacientul ca întreg – nu doar zâmbetul, ci proporțiile feței și expresia. Toate aceste lucruri se stabilesc împreună cu specialiștii din clinică, fiecare pe domeniul lui. Lucrăm în echipă pentru fiecare caz, analizăm pacientul din mai multe perspective și construim un plan de tratament complet, adaptat nevoilor lui. Scopul nu este să schimbăm trăsături, ci să le armonizăm, astfel încât pacientul să arate mai bine, dar să rămână el însuși.
Ați simțit vreodată presiunea de a arăta într-un anumit fel pentru a fi credibilă ca specialist în estetică? Practic, ce rol are imaginea pentru dumneavoastră?
Nu am simțit niciodată nevoia să par ceea ce nu sunt. Simțul pentru frumos a făcut mereu parte din mine și l-am aplicat inclusiv asupra propriei imagini, într-un mod propriu. Este adevărat că multe paciente ajung în clinică și datorită mie, însă faptul că rămân ține de mult mai mult decât aparența. Este vorba despre încrederea profesională pe care o transmiți, despre modul în care te prezinți ca medic și despre ceea ce oferi, cu adevărat, fiecărui pacient.
Echilibrul sau succesul – care e prima alegere și de ce?
Echilibrul, pentru că fără el nu poate exista succes. Dacă nu ai echilibru și disciplină în viața de zi cu zi, nu poți construi nimic solid pe termen lung.
Cum reacționați în momentele în care lucrurile nu merg bine?
Nu există ca lucrurile să meargă perfect, nici în viața profesională, nici în cea personală. Sunt genul de persoană care, atunci când se află într-o situație dificilă, se concentrează imediat pe găsirea soluțiilor, nu pe căutarea motivelor pentru care s-a întâmplat.
Aplic acest principiu în ambele planuri – chiar cred că evoluția vine din felul în care gestionezi momentele mai puțin ușoare.
Cum arată zilele în care nu sunteți nici medic, nici antreprenor?
Când nu sunt în clinică, deși petrec acolo mai mult de 12 ore pe zi, îmi dedic timpul familiei mele. Am doi copii, cu vârste diferite, un băiat de 13 ani și o fetiță de 5 ani, fiecare în etape diferite, iar eu încerc să găsesc echilibrul și să fac activități care să îi împlinească pe amândoi, alături de soțul meu și de familia mea.
Îmi place foarte mult să călătoresc, mai ales în locuri în care mă pot relaxa cu adevărat. Este modul meu de a mă reîncărca cu energie și idei noi, pe care le aduc apoi înapoi în tot ceea ce fac în clinică.
Ce reprezintă pentru dumneavoastră luxul veritabil?
Pentru mine, luxul veritabil înseamnă libertatea de a trăi exact așa cum îmi doresc, în acord cu valorile mele. Înseamnă liniște, echilibru și posibilitatea de a-mi construi viața și cariera în propriul meu ritm, fără compromisuri.
Care este cea mai importantă realizare din viața dumneavoastră?
Pe plan personal, cea mai importantă realizare este, fără îndoială, familia mea, exact așa cum mi-am dorit-o încă din adolescență: o casă vie, în care copiii aleargă, se joacă și creează momente care dau sens tuturor lucrurilor.
Pe plan profesional, sunt recunoscătoare că, la 33 de ani, dețin propria mea clinică, un portofoliu de pacienți fericiți, care aleg să revină pentru serviciile oferite de mine și de echipa mea. Este o confirmare că ceea ce am construit are valoare și încredere.
Ce construiți acum, dar nu este încă vizibil pentru nimeni?
Cu ajutorul lui Dumnezeu, planurile mele sunt să mă extind și să duc conceptul pe care l-am construit la următorul nivel. Îmi doresc să dezvolt în continuare această viziune și să ofer pacienților experiențe din ce în ce mai complexe, păstrând aceleași valori care m-au ghidat până acum.
Interviu realizat de: Maridana Arsene
Foto: Marius Bărăgan
Styling: Rosalie Kanda
Make-up artist: Ana-Maria Barbu
Hairstylist: Livia Berceanu, Le Grand Concept
Ținute: M.Marquise, www. mmarquise.com
Locație: Studio Bărăgan




