Rafinamentul și istoria s-au întâlnit la Raphael Gallery, în inima capitalei britanice. Într-un cadru restrâns, exclusivist, designerul legendar Manolo Blahnik a fost gazda unei cine-cocktail private care a precedat vernisajul expoziției „Marie Antoinette Style” la V&A Museum, o celebrare a ultimei regine a Franței, vizionară și controversată, căreia Blahnik îi dedicase deja un dialog creativ prin colaborările cinematice și colecțiile sale.
Printre cei 60 de invitați ai familiei Blahnik s-a aflat și Alexandra Șurtea Preda, managerul Spitalului MaDonna Maria din Craiova, o figură marcantă în medicina românească, cunoscută pentru energia sa vizionară, preocuparea pentru femeia modernă și leadershipul său într-un domeniu încă dominat de provocări.
Pentru ea, pantofii au fost mereu mai mult decât simple accesorii: au fost, pe rând, daruri, mize, recompense. Astăzi, dragostea ei pentru tocuri a făcut-o să pășească, literal și simbolic, în lumina unei povești ce transcende moda și istoria, aceea a lui Marie Antoinette, regina Franței ai cărei pantofi au devenit emblemă și paradox.
Despre seara londoneză în care Blahnik și-a deschis sufletul, iar pantofii au devenit parte din legendă, despre triumful feminității sub semnul tocului perfect, Alexandra Șurtea Preda…
Invitația familiei Blahnik la evenimentul privat prilejuit de deschiderea expoziției de la Raphael Gallery a venit ca o surpriză extrem de plăcută pentru dumneavoastră. Dat fiind numărul restrâns de invitați (60), aleși pe sprânceană, sunt curioasă cum v-ați simțit să știți că vă aflați pe „lista scurtă” și ce vă leagă de celebrul designer Manolo Blahnik?
Sunt povești care se scriu – unele de către autori arhicunoscuți sau, dimpotrivă, anonimi –, povești care se citesc, iar în egală măsură, sunt povești care se aștern în viața noastră și se trăiesc cu o profunzime și o intensitate greu de descris în cuvinte. Doar astfel pot să rezum prezența mea la inaugurarea expoziției de la Victoria and Albert Museum din Londra, dedicată lui Marie Antoinette, organizată de Manolo Blahnik. Invitația a avut o și mai mare încărcătură afectivă, întrucât Kristina Blahnik, nepoata marelui designer Manolo Blahnik și cea care se ocupă îndeaproape de brand de mai bine de un deceniu, în complicitate cu soțul meu, au decis să mi-o trimită chiar de ziua mea de nume. Puțin aveam să știu că, în momentul în care voi deschide un banal plic, înăuntru aveam să găsesc toate emoțiile, trăirile și exaltarea unei copile de demult, pentru că, deși nu am spus-o niciodată public, visul copilăriei mele a fost să devin designer vestimentar. Dintotdeauna, chiar de la primele mele amintiri, știu că am avut o afinitate aparte pentru estetic, pentru artă și frumos. La nici 10 ani, aveam deja format un întreg univers imaginar în care împărtășeam zilnic idei, desene, schițe și contexte cu nume mari ale modei de la momentul respectiv. Trăiam în permanență în casă și în gând cu Karl Lagerfeld, Lanvin, Yves Saint Laurent, Thierry Mugler, John Galliano, Christian Lacroix, Alexander McQueen, Oscar de la Renta, Armani, Gianni Versace… Era un adevărat privilegiu să le pot urmări colecțiile de care eram total absorbită, fascinată de-a dreptul. Însă ce m-a intrigat cel mai mult a fost că majoritatea show-urilor de modă aveau un nume în comun: Manolo Blahnik, designerul de pantofi care scria istorie. Și atunci a fost momentul în care m-am îndrăgostit iremediabil de frumosul din pantofii lui!
Prezența designerului a conferit și mai multă „greutate” evenimentului, știut fiind faptul că acesta este extrem de selectiv cu aparițiile sale. Ce ne puteți dezvălui despre eveniment, cum a decurs și de ce a durat până seara târziu, până la ora 23:00?
Emoțiile au fost copleșitoare, date în primul rând de amploarea evenimentului. Am ajuns la Londra cu câteva zile înainte de inaugurarea expoziției „Marie Antoinette by Manolo Blahnik” și întreaga metropolă pur și simplu fremăta. Era un zumzet pe care nu îl puteai ignora, o temă perpetuă cu dimensiuni sociale și culturale greu de cuprins. Inovația, arta, moda și istoria, toate înglobate într-un eveniment mult așteptat. În schimb, surpriza serii, atât pentru mine, cât și pentru ceilalți invitați, a fost chiar el, Manolo Blahnik, în persoană.
Expoziția lui Manolo Blahnik dedicată lui Marie Antoinette cuprinde obiecte vestimentare, rochii, cape, evantaiele fără de care nu putea trăi și pe care le-a transformat atât într-un obiect al stilului personal, cât și într-un emisar de încredere cu care putea transmite orice mesaj dorit, fără a fi necesar să vorbească. Am văzut inclusiv minunații ei pantofi de mătase brodată, pantofii cu care Marie Antoinette aparent „levita” pe holurile de la Palatul Versailles, mersul ei caracteristic devenind de notorietate și prezent în conștiința modernă chiar și astăzi. O informație mai puțin cunoscută despre ea este faptul că a ocupat o funcție ce până atunci nu îi mai fusese atribuită niciunei alte regine, cu atât mai puțin unei femei. Marie Antoinette patrona la Curte atât Artele, cât și Moda. A susținut relațiile comerciale externe cu țesături, a susținut mulți artiști cunoscuți, ea însăși fiind introdusă în tainele harpei și ale cântecului de către marele compozitor Christoph Gluck, care mai târziu avea să se bucure de deplinul ei sprijin. La V&A Museum sunt expuse piese excepționale de mobilier, de la pianina lui Marie Antoinette până la scaunul și măsuța ei de machiaj și budoar, toate purtând monograma „MA”. Am regăsit și agrafele ei pline de pietre prețioase, simbolul de doliu – faimosul choker-fundă care ulterior a fost inclus în vestimentația femeilor din Franța și nu numai –, dar și accesorii ori piese întregi de brocart cu imprimeu leopard sau zebră. Astăzi, acestea sunt parte integrată în moda contemporană, doar datorită ei. Marie Antoinette le purta cu îndrăzneala ei caracteristică, asimilându-se atât cu exoticul, cât și cu modernul. Totodată, piese memorabile au fost și cele ce au făcut parte din colecția proprie de bijuterii a celei mai titrate regine a Franței, cunoscută și drept „Regina Strălucirii”. Printre exponate s-au numărat piese care nu au mai fost niciodată arătate publicului, dar și altele ce nu au mai văzut lumina reflectoarelor de 232 de ani, de la moartea ei, astfel celebrându-se 270 de ani de Marie Antoinette.
Cina festivă a fost organizată într-o aripă aparte a muzeului, ce găzduiește desenele originale ale faimosului pictor renascentist Rafael. Aceste tapiserii fabuloase sunt considerate unele dintre cele mai importante comori ale perioadei renascentiste. Realizate la scară enormă, reală, execuția lor i-a fost solicitată lui Rafael în 1513 de către Papa Leon al X-lea, pentru Capela Sixtină, la Vatican, și pictografiază viața apostolilor lui Iisus, Petru și Pavel. Dintre cele zece opere de artă, ce redau perfect simbolismul, personajele, dar și tehnica incomensurabilă a lui Rafael, doar șapte au putut fi recuperate intacte, acestea aparținând familiei regale a Marii Britanii încă de la începutul secolului al XVII-lea.
Ce v-a impresionat cel mai mult la expoziție? Ați avut un obiect anume care v-a atras atenția, o piesă rară, poate o poveste care v-a dat fiori?
Atât pentru mine, cât și pentru soțul meu a fost un privilegiu absolut să putem lua parte la un eveniment de o asemenea anvergură, într-o companie excepțională. A fost o adevărată imersie într-o epocă de aur, dar care trasează direcții în artă și modă chiar și în prezent. Pe lângă piesele extraordinare create și lucrate manual de însuși Manolo Blahnik pentru filmul „Marie Antoinette”, o emoție vie, care m-a zguduit teribil, am avut în momentul în care am văzut recreat faimosul colier semnat de casa de bijuterii a familiei regale, Boehmer and Bassenge. Acesta este compus din 674 de diamante și totalizează 2.842 de carate. O piesă unicat, care avea să o ducă pe Marie Antoinette în dizgrația absolută a opiniei publice, chiar dacă ea a demostrat, printr-un proces public ce a durat mai bine de un an, că deținerea colierului a fost doar o înscenare bine orchestrată de către apropiați ai curții regale franceze. Colierul, emblemă și intrigă, niciodată nu i-a aparținut lui Marie Antoinette. Mai mult decât atât, acesta nu a mai fost niciodată recuperat, toate diamantele fiind dezmembrate unul câte unul și scoase ilegal din țară, pentru ca mai apoi să fie trimise la Londra, unde au fost vândute, discret, piesă cu piesă.
Ce reacții a stârnit colierul controversat expus, știind că, deși a fost refuzat de regină, a declanșat scandalul (procesul public din 1785), fiind chiar scânteia care a aprins câțiva ani mai târziu focul Revoluției Franceze? Cum ați perceput încărcătura simbolică a acelui obiect?
La nivel cognitiv, a fost o antiteză fantastică. În interiorul meu se întrepătrundeau admirația pentru acea bijuterie impecabil executată și o oarecare compasiune. Firesc, am simțit un șoc afectiv îngrozitor, pentru o nedreptate fără margini de care Marie Antoinette a avut parte, pusă în scenă chiar de cei mai apropiați ai ei. Această nedreptate fatidică într-adevăr avea să fie cu rol de precursor pentru Revoluția Franceză și condamnarea ei și a familiei regale la moarte. Stilul său extravagant și rebel a venit cu un cost enorm, devoalat fără menajamente chiar la procesul ei din anul 1793. Cu toate acestea, toți istoricii au fost unanim de acord că statutul financiar al Franței era mult degradat încă de dinainte de venirea lui Marie Antoinette la Versailles, degradare dată de decenii întregi de incultură financiară, manifestată de monarhii precedenți.
Marie Antoinette a fost poate cea mai controversată regină a Franței: idolatrizată pentru stil și feminitate, dar criticată pentru extravaganță și decuplare de realitate. Ce ați descoperit despre ea vizitând expoziția și cu ce trăsătură v-ați simțit, poate, „în oglindă” ca femeie?
A fost cu adevărat controversată. Marie Antoinette este un personaj eclectic, una dintre cele mai polarizate figuri ale istoriei moderne, care chiar și după două secole și jumătate continuă să-și manifeste influența majoră în arta decorativă și grafică, modă, fotografie, cinematografie și nu numai. Cu toate acestea, ultima regină a Franței, prin stilul ei inconfundabil, a reușit să rupă barierele formalismului dictat de eticheta de la curtea regală și a revoluționat moda feminină, făcând-o mai puțin rigidă. Ei trebuie să-i mulțumim pentru lipsa multiplelor crinoline și corsete ori „încorsetări” ce sugrumau nu doar taliile femeilor, ci și vocile lor.
Cu siguranță, deși fundamental suntem diferite, sunt și câteva trăsături comune, una dintre acestea fiind dragostea pentru design vestimentar și inovație. De asemenea, dragostea pentru copii. Dacă pot să oglindesc cu adevărat ceva, e dragostea imensă de mamă. Este mai puțin cunoscut faptul că a fost prima figură feminină regală din istorie care și-a dorit să se implice activ în creșterea și educarea copiilor ei.
Revenind la eveniment, cum este, în carne și oase, îndrăgitul designer de pantofi Manolo Blahnik? Cum l-ați perceput ca om, în convivialitatea serii, în conversație, ca prezență?
Manolo este exact așa cum mi l-am imaginat și chiar mai mult decât atât. Nu am întâlnit niciodată asemenea fervoare, pasiune și spirit creator într-un singur om. Transmite artă prin toți porii, iar în ochi poartă un foc, o lumină și o energie nestăvilită. Cu certitudine, poartă în inimă acea încărcătură care face orice încăpere prea mică pentru geniul lui fantastic. Face orice zgomot, oricât de imperceptibil ar fi, să piară cu totul. E magic. Exuberant. Excentric. Festiv. Mereu vorbăreț, glumeț și relaxat. Jumătate ceh, jumătate spaniol, dar în el și în arta lui descoperim, cu drag, toate culturile lumii. Are acel „joie de vivre” molipsitor. Este un interlocutor extraordinar, de o naturalețe debordantă, care cu siguranță știe să te facă să te simți confortabil indiferent de topicul discuției. Ce a realizat pentru noi, femeile de pretutindeni, este incomensurabil, atunci când a ales să-și păstreze verticalitatea stilului inconfundabil. Pantofii lui au fost, sunt și vor fi purtați de generații întregi, pentru că Manolo Blahnik, asemenea lui Marie Antoinette, cea pentru care a dezvoltat o adevărată obsesie de-a lungul carierei, modelează istoria femeii moderne.
Ce ținută și ce accesorii ați ales să purtați? Sunt curioasă dacă toți, și femeile, și bărbații, au purtat pantofi Manolo Blahnik.
Pentru astfel de evenimente există o regulă nescrisă, convenită tacit. Accesoriile mele au purtat semnătura designerului, unele dintre ele și la propriu, și la figurat, respectiv pantofii din acea seară.
Pantofii pe care i-ați purtat au o poveste. Dincolo de semnătura Manolo Blahnik, ei au fost creați special pentru dumneavoastră, cu toc de 12 centimetri, o înălțime de toc așa cum brandul Manolo Blahnik nu mai produce de peste un deceniu. Ne spuneți povestea pantofilor dumneavoastră albaștri (Hangisi pumps), numiți și „the ultimate shoe”?
Într-adevăr, pantofii purtați în seara respectivă sunt unii cu adevărat speciali pentru mine, incluzând și particularitatea inedită a tocului. Zâna cea Bună și cea care a făcut totul posibil, cunoscând dragostea mea nemărginită pentru brandul Manolo Blahnik, dar și apetența către înălțimi de toc de peste zece centimetri, a fost Kristina Blahnik, căreia îi port o deosebită admirație și îi voi fi veșnic recunoscătoare. Cu ajutorul echipei de la Manolo și cu acordul maestrului Manolo Blahnik însuși, dar și cu complicitatea soțului meu, Kristina a transformat imposibilul în posibil, realizând nu una, ci două perechi de pantofi unicat pentru mine. Ce privilegiu minunat! Astfel, am considerat mai mult decât oportun să-mi construiesc întreaga ținută pentru seara de la V&A Museum având în centru pantofii magici. Nu puteam avea un eveniment mai marcant, ori mai adecvat decât acesta, unde să îi port. În schimb, la Londra, înainte de eveniment, surprizele nu au încetat să apară. Pe scurt, într-o bună dimineață, complet fără știința mea, pantofii au părăsit și au revenit în camera de hotel, dar nu intacți! Aveau o modificare semnificativă: pe fiecare talpă era semnătura olografă a marelui Manolo Blahnik. Exaltarea mea a fost enormă, poate mai mare decât bucuria unui copil în dimineața de Crăciun. În schimb, imediat am realizat că nu știam dacă voi avea curajul să calc pe autograful lui Manolo Blahnik, la propriu… nici măcar la evenimentul lui. Cu toate acestea, constrânsă de împrejurările date de limitarea ținutelor pe care le aveam cu mine, am făcut-o. Mergeam ca o gheişă care și-ar fi dorit să reușească să nu atingă pământul, să nu alterez cumva autograful. Mă îndreptam spre o lume de basm, o lume străjuită de ușa imensă a celui mai frumos muzeu din Londra, fără ca măcar să știu că în spatele ei aveam să-l întâlnesc chiar pe el, pe marele Manolo Blahnik.
Ce s-a întâmplat în momentul în care designerul a aflat că dumneavoastră nu voiați să călcați pe autograful său de pe talpa pantofului? Ce v-a spus, mai exact?
Rememorez, zâmbind… Mi-a spus că de-abia aștepta să mă cunoască, să mă vadă în realitate și să-mi împărtășească surprinderea pe care a avut-o atunci când Kristina i-a transmis dorința unei est-europence pentru a crea niște pantofi cu toc atât de înalt. Mi-a mărturisit că a fost de-a dreptul intrigat, iar când i-am dezvăluit cât de aproape eram să nu-i încalț la eveniment, mi-a replicat: „Am luat în considerare asta și eram pregătit să te cert, de-a binelea!”. Mi-a complimentat, desigur, ținuta și mi-a reamintit ceea ce și eu simțisem, că nu există eveniment mai potrivit unde să port acei pantofi făcuți și semnați special de el… și că nu e mândrie mai mare pentru el, alta decât cea ca eu să calc, la propriu, pe autograful lui Manolo Blahnik.
Cu mare și copleșitoare bucurie, pot afirma că mă aflu printre puținele femei din lume ce au o asemenea onoare: aceea de a avea în garderobă pantofi creați special de Manolo însuși.
La cină, ce teme au dominat conversația? Ați vorbit exclusiv despre modă și artă?
Timpul petrecut, ca orice timp de calitate, a zburat de-a dreptul. Evenimentul, organizat impecabil, s-a desfășurat de la începutul serii până aproape de miezul nopții. Conversațiile abordate au fost dedicate în principal artei, însă subiectele atinse au fost mult mai ample, cuprinzând toate domeniile actuale de interes, de la medicină până la modă. Toți cei prezenți aveam un liant grandios între personalitățile noastre: Manolo, iubirea față de modă și artă, dar și principii și valori comune, toate încununate de fericirea și celebrarea evenimentului în sine.
Ce personalități remarcabile ați întâlnit acolo? V-a impresionat cineva prin opulență sau prin simplitate?
Printre cei 60 de invitați din toată lumea s-au numărat nume mari ale cinematografiei, laureați ai premiului Oscar, editori de modă, artiști desăvârșiți. Fiecare conversație m-a îmbogățit spiritual, dar oricât aș încerca, nu pot să nu fiu subiectivă: personal, Manolo a fost epicentrul.
Cum mărturiseați, dragostea pentru pantofi datează din copilărie. De câte ori v-a „mituit” mama dumneavoastră cu pantofi și câte perechi de pantofi aveți astăzi în garderobă?
E adevărat că pantofii mereu au fost barometre importante pentru mine și, uneori, chiar recompense. Au fost situații, nu puține la număr, când mama mea s-a folosit în avantajul ei de iubirea mea pentru pantofi. În special, îmi amintesc de perioada de tânără adolescentă. Atunci când nu reușea prin vreun alt mijloc să mă convingă să fac sau, dimpotrivă, să nu fac ceva, juca o carte care niciodată nu dădea greș: îmi promitea pantofi. Așa a procedat și atunci când i-am mărturisit că vreau să mă înscriu la sporturi extreme. De altfel, o dorință teribil de greu de digerat pentru orice părinte. Cu pantofii m-a convins să nu o fac. La fel și la 18 ani, când am susținut examenul pentru permisul de conducere, iar în urma promovării lui, am căpătat exact perechea de sandale mult dorită. Și exemplele pot continua, la nesfârșit…
Am păstrat acest obicei cu mine chiar și acum, la maturitate. La fiecare reușită profesională îmi cumpăr o pereche de pantofi, drept martor peste ani. Sincer, nu am numărat niciodată câți pantofi am, tocmai pentru că nu pun preț pe cantitate, ci pe calitatea lor.
De ce preferați pantofii cu toc? Considerați tocurile înalte un simbol al feminității?
În mod cert, da! Pantofii cu toc înalt sunt simbolul perfect al feminității absolute. Sunt așa nu numai pentru mine, ci încă de la patentarea pantofului stiletto, în preajma anilor 1950 și apoi mai târziu, traversând cu greu perioada hippie, la începutul anilor 1970. Atunci, îndrăgitul Manolo Blahnik a decis, slavă Domnului, să schimbe radical moda platformelor, cu o variantă de toc mult mai feminină, un toc înalt care să flateze piciorul. Îi prefer în primul rând pentru frumusețea lor incontestabilă, dar și pentru transferul de frumusețe pe care îl fac către noi, femeile, pentru postura impecabilă pe care te obligă să o ai în orice circumstanță îi porți. Da, pantofii cu toc reprezintă o referință zilnică pentru mine – asta poate mărturisi cu mare ușurință oricine mă cunoaște.
Manolo Blahnik a devenit un nume de cult în modă încă din anii ’70-’80, dar adevărata explozie de notorietate globală a venit odată cu serialul „Sex and the City” (1998-2004). De atunci, el este un star pop culture, ducând brandul dincolo de zona elitistă a modei, direct în inimile femeilor obișnuite care visau să aibă „un Manolo” în garderobă. Tot atunci l-ați descoperit și dumneavoastră? De ce îl preferați altor branduri celebre? Ce îl face diferit?
Odată ce o femeie înțelege importanța accesoriilor în alcătuirea unei ținute, e imposibil să nu se oprească asupra pantofilor realizați de Manolo Blahnik. Când înveți să-i înțelegi filozofia și să apreciezi frumosul, e puțin probabil să te mai desparți de pantofii făcuți de el. Sunt pur și simplu atemporali, de o finețe și o frumusețe ieșită din comun. În plus, sunt extraordinar de comozi, oricât de înalt ar fi tocul. Sunt nume de femei celebre, inclusiv fostul redactor-șef de la Vogue, Anna Wintour, care nu încalță niciun alt brand de pantofi de foarte mulți ani. „Febra” pantofilor Manolo e contagioasă și complet incurabilă, iar noi, femeile, suntem tare fericite să fim contemporane cu el și să putem beneficia de frumosul pe care el l-a dăruit lumii.
