Nobu dezvăluie primul său turn rezidențial din Miami

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 11-05-2026

în: Art & Design

Nobu

Nobu Hospitality își extinde prezența în piața imobiliară de lux din Miami prin lansarea Nobu Residences at 619 Brickell, un nou turn rezidențial ultra-luxury care reflectă convergența tot mai puternică dintre hospitality, wellness și branded living în South Florida.

Dezvoltat de 13th Floor Investments și Key International, proiectul marchează prima dezvoltare rezidențială independentă Nobu din Miami și una dintre cele mai ambițioase inițiative imobiliare ale brandului de până acum. Turnul va avea 75 de etaje și aproximativ 260 de metri înălțime. Arhitectura este semnată de Foster + Partners în colaborare cu biroul Sieger Suarez Architects din Miami, iar acest proiect este prezentat drept una dintre cele mai distinctive viitoare prezențe arhitecturale din Brickell.

Un element central al proiectului este investiția estimată la 25 de milioane de dolari dedicată infrastructurii de biohacking, recuperare și wellness preventiv, o sumă neobișnuit de mare chiar și pentru standardele dezvoltărilor luxury din Miami. Nobu Wellness & Longevity Spa va include camere de crioterapie, suite cu oxigen hiperbaric, zone pentru terapii IV și peptide, terapii cu ozon, spații dedicate recuperării și facilități de fizioterapie.

În ceea ce privește partea de ospitalitate, aceasta va juca de asemenea un rol foarte important. Nobu Hospitality, care este fondat de chef-ul Nobu Matsuhisa, Robert De Niro și producătorul Meir Teper, va coordona toate experiențele food & beverage din turn, inclusiv un restaurant Nobu exclusiv pentru rezidenți, amplasat la etajul 11, spații private pentru dining, un café-bar waterfront, servicii de dining în apartamente și private chef services. Un al doilea restaurant Nobu va fi amplasat la parterul clădirii, extinzând și mai mult prezența grupului în Miami.

Nobu

Randările prezintă un turn sculptural din sticlă format din cinci volume torsionate, concepute pentru a maximiza priveliștile panoramice către golf și pentru a accentua conexiunea dintre interior și exterior. Reședințele, de la apartamente cu un dormitor până la sky villas și penthouse-uri ample, vor avea pereți din sticlă floor-to-ceiling, terase wraparound și interioare inspirate de estetica japoneză minimalistă specifică Nobu.

Dincolo de dining și wellness, turnul va include peste 8.000 de metri pătrați de facilități private, printre care multiple piscine, terenuri de padel, simulatoare sportive, grădini spa și spații sociale concepute pentru a estompa granița dintre reședință privată și resort de lux.

Nobu

Prețurile sunt estimate să pornească de la aproximativ 3 milioane de dolari și să ajungă până la 60 de milioane pentru cele mai exclusiviste unități.

Finalizarea proiectului este programată pentru 2029, iar lansarea oficială a vânzărilor este programată pentru sfârșitul acestui an.


Secret Link