Corsetul există de secole, deși funcția și forma sa s-au schimbat drastic. La început, corsetele au fost concepute pentru a ajuta la modelarea corpului într-o formă idealizată, deși adesea veneau în detrimentul confortului. Astăzi, corsetele sunt în trend ca articol vestimentar de sine stătător, deși pot fi încă folosite pentru a sculpta corpul în forma dorită.
Corsetul are o istorie lungă și complicată. Termenul provine din prescurtarea denumirii „corset girdle” și definește un articol vestimentar cu șireturi strânse, conceput pentru a subțire talia și a modela silueta feminină. Primele corsete datează din Grecia Antică, dar abia în epoca victoriană au devenit o bază în industria modei.
Originea corsetului
Adevărata origine a corsetului este neclară, însă potrivit documentelor istorice, minoicii au fost prima civilizație care a purtat corsete. Aceștia au locuit în Creta și au trăit în vecinătatea Greciei în jurul anului 1000 î.Hr. Cea mai veche imagine a unui corset provine de la o figurină a zeiței șarpe minoice înfățișată purtând o haină asemănătoare corsetului. Articole vestimentare asemănătoare corsetului au fost găsite și în lucrările de artă minoice, ceea ce sugerează că atât bărbații, cât și femeile le purtau.
Conform istoricilor, se pare că primul corset cunoscut a fost realizat din in și lână și a fost găsit într-un mormânt din Creta. Acesta a fost mai degrabă folosit în scopuri ceremoniale, decât pentru purtarea de zi cu zi.
Următoarea înregistrare a corsetelor vine din Grecia antică, unde erau cunoscute ca „Zone”. Aceste corsete au fost făcute din in sau lână și au fost concepute pentru a fi purtate strâns în jurul taliei. Ele erau adesea decorate cu fire de aur sau argint și prezentau mărgele sau alte ornamente. Cu toate acestea, în Evul Mediu, corsetele nu erau utilizate pentru a evidenția siluetele femeilor, deoarece corpurile erau văzute ca fiind păcătoase. În această perioadă, femeile purtau rochii lejere, fiind acoperite din cap până în picioare.
Secolul al 16-lea
Corsetul ca lenjerie de corp își are originea în Italia și a fost introdus de Catherine de Medici în Franța în anii 1500, unde femeile curții franceze l-au îmbrățișat. Acest tip de corset purta sub îmbrăcăminte și era strâns și alungit. Femeile curții franceze au văzut acest corset ca fiind „indispensabil pentru frumusețea siluetei feminine”.
Până la mijlocul secolului al XVI-lea, corsetele erau un articol de îmbrăcăminte purtat frecvent de către femeile europene și britanice. Îmbrăcămintea a început să încorporeze treptat folosirea unui „busk”, o bucată lungă și plată de os de balenă sau de lemn, cusută într-o carcasă de pe corset, pentru a-și menține forma rigidă. Partea din față a corsetului era de obicei acoperită de un „stomacher”, o structură rigidă, în formă de V, care era purtată pe abdomen în scopuri decorative. La sfârșitul secolului al XVI-lea, pe marginea inferioară a stomacului au fost adăugate volane, care a devenit cunoscută drept „farthingale”.
Secolul al 17-lea
În secolul al XVII-lea, corsetele erau fabricate în mare parte din oase de balenă și in, iar șireturile erau de obicei făcute din fir de cânepă sau de in. În această perioadă, atât bărbații, cât și femeile purtau corsete. Acestea erau uneori purtate cu mâneci atașate, iar șireturile de pe ele deveneau ornamentale, unele femei adăugând panglici pentru a le face mai elegante.
În această perioadă au fost înregistrate probleme de sănătate în rândul fetelor tinere care au început să strângă corsetele pentru a urma moda. Mai târziu, s-a renunțat la rochiile cu corset încorporat, iar femeile au început să poarte corsetele împreună cu rochii fluide.
Secolul al 18-lea
În anii 1800, corsetul era fabricat din material dur, cu șiruri de cusături care înveleau strâns materiale de balenă, trestie sau cânepă. Acesta avea o talie lungă, spatele îngust, partea din față lată și bretele. Dacă vorbim despre designul său, aspectul a fost obținut prin rigidizarea corsetului cu dezosare și dantelă strânsă.
Corsetul acestei epoci a fost conceput pentru a face talia să pară mai mică în comparație cu șoldurile. Acest lucru a fost făcut prin forțarea coastelor plutitoare în jos și comprimarea stomacului. Din acest motiv, corsetele din secolul al 18-lea erau cunoscute și sub denumirea de „stays”. Acestea erau în general făcute din in, bumbac sau lână și formate prin realizarea mai multor tăieturi de la marginea inferioară până la brâu și erau adesea împodobite cu ornamente de aur sau cu brocart de mătase prețios. Acest model se răspândește atunci când femeile oferă mai mult confort și spațiu șoldurilor.
Secolul al 19-lea
Potrivit istoriei, corsetele au atins apogeul în epoca victoriană. În anii 1830 linia taliei a fost readusă la poziția sa naturală, iar acest articol vestimentar a avut dublu scop, acela de a susține talia și bustul. În acele vremuri, silueta de clepsidră era la modă, iar corsetul victorian a fost conceput pentru a face talia să pară mai mică decât șoldurile. Corsetele erau realizate cu os de balenă, oțel sau trestie, iar cu ajutorul șireturilor acestea erau a strânse astfel încât să se obțină silueta mult dorită. Corsetul era adesea împodobit generos cu tuneluri fin cusute, brocart de mătase prețios și ornamente de aur.
Deși, corsetul era realizat manual, în anul 1839, un francez pe nume Jean Werly a creat un corset făcut la războaiele de cusut, care a rămas popular până în 1890, atunci când corsetele făcute la mașina de cusut au devenit noua modă.
Secolul al 20-lea – Corsetul Edwardia
Începutul secolului al XX-lea a readus în tendințe aspectul mai natural, cu o talie joasă și îngustă, înlocuind astfel silueta clepsidră. De aceea, între 1900-1915, corsetul a fost conceput pentru a susține bustul și a crea o siluetă subțire, fiind adesea decorat cu volane, dantelă și funde.
Corsetul Flapper
Corsetul Flapper era un corset mai scurt, mai puțin constrângător, dar foarte popular în anii 1920. Acest corset a fost conceput pentru a face exact opusul tuturor predecesorilor săi. Aspectul taliei mici și al figurii de clepsidră a dispărut, iar aspectul mai dreptunghiular și drept a fost adoptat în moda femeilor.
Primul Război Mondial
În timpul Primului Război Mondial, corsetul s-a demodat, iar femeile au început să poarte haine mai relaxate. De asemenea, femeilor li s-a cerut să nu poarte corsete pentru ca metalul să poată fi folosit pentru producția de arme de război. Acest pas a eliberat în jur de 28.000 de tone de metal, o cantitate suficientă pentru a construi două nave de luptă.
Rolurile femeilor în societate s-au modificat și ele din cauza schimbărilor economice de după Primul Război Mondial. La începutul secolului al XX-lea, femeile începeau să poarte corset la aproximativ 15 ani, însă tinerele își doreau să urmeze școli și să fie educate. Din acest motiv, în Occident, curtarea a fost amânată până la vârsta de 20 de ani și doar femeile supraponderale sau însărcinate pot purta un corset, de obicei o versiune sub bust.
În această perioadă, corsetele erau cunoscute sub numele de brâuri concepute pentru a reduce dimensiunea șoldurilor. O renaștere a corsetelor care strânge talia a avut loc în 1939 când a făcut furori în rândul fashionistelor, dar al Doilea Război Mondial a pus capăt revenirii lor.
Corsetul modern (secolul 21)
Purtate inițial ca lenjerie de corp, corsetele au început să fie purtate din nou în anii 1990 și de atunci au revenit remarcabil. Corsetul a cunoscut o renaștere în modă din 2010 când a revenit în garderoba femeilor atât ca îmbrăcăminte exterioară, cât și ca lenjerie intimă.
Corsetul modern este un corset mai scurt, mai puțin constrângător. Designul este obținut prin rigidizarea corsetului cu dezosare și dantelă strânsă și este adesea decorat cu volane, dantelă și funde. Aceste corsete sunt realizate prin combinarea tehnologiei moderne pentru a atinge forma și aspectul dorit, oferind totuși purtătorului suport, confort și stil.
De asemenea, rochiile corset, topurile și corsetele cu bretele au devin populare ca îmbrăcăminte exterioară. Acestea sunt disponibile într-o varietate de modele, dimensiuni și culori și pot fi realizate din diverse materiale, inclusiv piele, PVC, satin și denim.
