Nutribalance Omega 3 Oil – ulei de pește ca supliment pentru provocările din această perioadă

Scris de Ozana Mazilu
Publicat la data de: 27-04-2020

în: Lifestyle

Sistemul imunitar este pus la încercare în această perioadă. Deși alegerea corectă este să nu părăsim domiciliul, organismul resimte schimbarea care se manifestă prin stări de oboseală – mai ales la nivelul sistemului nervos. Petrecem și mai multe ore în fața monitoarelor, fie că sunt telefoane sau laptopuri, așa că și acuitatea vizuală are de suferit.
În același timp, trebuie să ne asigurăm hrana corespunzătoare creierului și să avem un echilibru între aportul și consumul zilnic. Stările de oboseală, lipsa de concentrare, afectarea memoriei de scurtă sau lungă durată, anxietatea sau depresia sunt imaginea clară a unui dezechilibru în ceea ce privește hrana necorespunzătoare, raportându-ne la activitatea desfășurată. Dacă activitatea intelectuală este predominantă, atunci și alimentația trebuie structurată astfel încât să poată sprijini buna funcționare a sistemului nervos.
Nutriționistul Alina Epure recomandă, pe lângă o nutriție echilibrată, orientarea către uleiul de pește – Nutribalance Omega 3 Oil – pentru a susține organismul să se adapteze la noul mediu și protecția sistemului imunitar. Uleiul de pește este esențial pentru susținerea sistemului imunitar, pentru o bună funcționare a creierului și creșterea acuității vizuale.
Nutribalance Omega 3 Oil este destinat tuturor categoriilor de vârstă, este gândit special pentru viitoare mame (în perioada sarcinii), dar și pentru copii, având un gust natural de portocale. Are o rată de absorbție de 98%, iar certificările internaționale (GMP, Totox, MSC) îi atestă calitatea.
Omega 3 Oil poate fi comandat de pe site-ul nutribalance.ro. Este recomandarea nutriționistului Alina Epure pentru a ajunge la „cea mai bună formă a ta”.