Lăcrămioara Ilie a lansat ATU Body Couture în anul 2011, iar de atunci și până în prezent, brandul a devenit un reper în moda românească și, de asemenea, un label apreciat la nivel internațional de vedete precum Kylie Jenner, Paris Hilton sau Tina Knowles. Fiecare piesă ATU este realizată cu extremă atenție la detalii, nu numai în ceea ce privește designul, ci de la ideea inițială și până la produsul finit care ajunge în garderobă, un proces pe care Lăcrămioara ni-l detaliază în rândurile de mai jos. Creațiile ATU sunt gândite pentru a fi păstrate și iubite timp îndelungat, de aceea nu se ghidează după tendințe, ci mai degrabă după un vibe mereu elegant, atemporal, care pune în valoare atuurile siluetei feminine.

Spune-ne puțin despre ce te-a determinat să îți lansezi propriul brand vestimentar. Ce anume ți-a influențat decizia de a te implica în industria modei?
Decizia de a-mi lansa propriul brand vestimentar a venit odată cu nașterea primului nostru copil, când am ales să renunț la mediul corporate și la ritmul unui job full-time într-o companie multinațională. A fi părinte este, în sine, un rol extrem de responsabil și solicitant, care merită întreaga atenție și dedicare, iar această tranziție mi-a oferit și oportunitatea de a mă dedica unui proiect personal care să reflecte pasiunile și viziunea mea.
Fiind o fire activă, independentă și orientată spre construcție, nevoia de a crea ceva al meu a apărut firesc. Îmi doream un proiect care să îmi ofere satisfacție profesională, dar și flexibilitate în plan personal. Industria modei m-a atras întotdeauna, în special zona pieselor realizate în serii mici, lucrate manual, cu atenție la detalii și calitate.
Așa s-a născut ideea de a crea un brand românesc premium, dezvoltat cu răbdare și construit să crească organic. ATU Body Couture a evoluat treptat, prin multă muncă, consecvență și o viziune clară, ajungând astăzi să se bucure de notorietate internațională, susținută de performanța sa pe platforme premium de comerț online.
Cum arată o zi obișnuită de lucru pentru tine? Trece-ne pe scurt prin rolul pe care îl ai în cadrul companiei și cum se traduce el în practică.
O zi obișnuită de lucru pentru mine începe devreme, în jurul orei 8, în strânsă legătură cu ritmul atelierului de producție, care își începe activitatea la ora 7:00. Prima parte a zilei este dedicată verificării stocurilor și organizării comenzilor care urmează să fie livrate în aceeași zi. Produsele care nu se află pe stoc sunt direcționate imediat către execuție și sunt finalizate, în funcție de complexitate, fie în aceeași zi, fie a doua zi.
După finalizarea produselor, împreună cu colega mea de la marketing, realizăm verificarea finală a calității – un pas esențial pentru mine – urmat de etichetare și ambalare. Livrările către clienți sunt efectuate prin DHL Express, ceea ce ne permite să asigurăm rapiditate și siguranță pentru comenzile internaționale.
În paralel cu activitatea operațională, analizez constant rapoartele de vânzări și retururi. Aceste date sunt esențiale pentru dezvoltarea de produse noi și pentru ajustarea colecțiilor existente, complementare colecției de bază, realizată de Cătălin Vălean, designerul nostru cu care colaborăm de peste zece ani. Această separare clară între linia creativă principală și dezvoltarea de produse orientate spre feedback-ul clientelor ne permite să păstrăm coerența estetică a brandului, adaptându-ne în același timp cerințelor pieței.
Rolul meu în cadrul ATU Body Couture este esențial: mă aflu la intersecția dintre organizare, strategie comercială și atenția la detalii, coordonând activități care susțin direct creșterea și consolidarea brandului pe piețele internaționale.

Creațiile ATU au fost deja purtate de celebrități internaționale precum Paris Hilton, Kylie Jenner sau Tina Knowles. Cu ce staruri ți-ar plăcea să mai colaborați pe viitor?
Suntem extrem de fericiți de fiecare dată când stiliștii unor vedete internaționale ne solicită creațiile. Este una dintre cele mai mari satisfacții pentru întreaga echipă, pentru că reflectă munca și dedicarea fiecăruia dintre noi. Astfel de apariții validează direcția brandului și faptul că estetica ATU rezonează la nivel internațional.
Privind spre viitor, ne-ar plăcea să colaborăm cu artiste care emană feminitate și expresivitate. Printre numele pe care le admirăm se numără Beyoncé, Rosalía și Christina Aguilera, femei care folosesc moda ca formă de afirmare și storytelling personal.
Pe cine consideri a fi o/un fashion icon și ce înseamnă pentru tine să fii fashion icon?
Pentru mine, un fashion icon este femeia care poartă hainele cu naturalețe, feminitate și siguranță de sine, fără efort aparent și fără a fi dominată de tendințe. Este acea prezență care dă sens pieselor vestimentare prin atitudine și autenticitate, nu prin opulență. Printre femeile care întruchipează această viziune se numără Zoë Kravitz, Penélope Cruz și Jessica Chastain, personalități care îmbină rafinamentul cu o feminitate asumată și o eleganță profund personală.

Cum consideri că poate un brand să mențină un echilibru între a crea piese atemporale și a se menține în actualitate, în special în contextul în care trendurile par că se succed mai rapid decât niciodată?
În filosofia ATU Body Couture, echilibrul dintre piese atemporale și actualitate pornește dintr-o identitate de brand foarte bine definită. Nu creăm în funcție de trenduri, dar ținem cont de ele, le analizăm, le înțelegem și le integrăm doar acolo unde completează natural ADN-ul brandului.
Piesele atemporale sunt baza noastră: construcții curate, croieli care pun în valoare silueta și materiale de calitate, gândite să reziste în timp. Tendințele se reflectă în detalii, proporții sau accente de design, fără a compromite esența pieselor sau funcționalitatea lor.
Într-un context în care moda se schimbă mai rapid ca niciodată, cred că relevanța pe termen lung vine din discernământ și coerență. Preferăm să creăm piese care rămân actuale nu pentru un sezon, ci pentru femeia care le poartă, care pot fi reinterpretate, purtate și apreciate în timp.

Ce case de modă simți că te inspiră sau te-au inspirat de-a lungul timpului?
La nivel personal, mă inspiră și urmăresc cu interes case de modă precum Saint Laurent, Maison Margiela, Loewe sau KIMHĒKIM. Sunt branduri cu identități puternice, care își asumă o estetică distinctă și o viziune clară.
Totuși, aceste preferințe nu influențează în niciun fel procesul creativ din cadrul ATU Body Couture. Directorul nostru de creație, Cătălin Vălean, are libertate deplină în conceperea colecțiilor, iar eu ii ofer toata susținerea. Îmi place foarte mult ceea ce creează și, sincer, sunt de fiecare dată surprinsă de creativitatea lui și de felul în care reușește să reinventeze brandul de la un sezon la altul, păstrându-i identitatea.