H&M dezvăluie pentru prima dată toate ținutele din colecția Stella McCartney x H&M. Colecția urmează să fie lansată pe 7 mai, la aproape douăzeci de ani de la prima colaborare H&M cu renumita creatoare de modă și activistă. Primul parteneriat Stella McCartney x H&M, ce a reprezentat a doua colaborare cu un designer din istoria H&M, a fost lansat în noiembrie 2005.

Noua colecție Stella McCartney x H&M duce mai departe această moștenire, revizitând momentele-cheie din cei 25 de ani de istorie ai casei și condensând viziunea îndrăzneață, nonconformistă a lui McCartney într-o selecție de piese vestimentare și accesorii.

Colecția aduce împreună trecutul și prezentul, combinând stilurile emblematice actuale ale brandului, precum cămășile oversized, trench-urile ample și croielile sharp, cu piese iconice, jucăușe, din arhiva timpurie McCartney, inclusiv printuri cu aplicații strălucitoare și topuri cu mesaje.
„Privesc această colecție ca pe o călătorie prin propria mea istorie în modă. Este o combinație autentică de piese clasice actuale și câteva dintre preferatele mele din trecut, care reflectă primele mele incursiuni în modă și evoluția semnăturii mele creative. Este jucăușă, puternică, strălucitoare, plină de bucurie și rafinată.”, spune Stella McCartney.

Printre piesele-cheie ale colecției se numără rochii și topuri din tricot reiat, decorate la baza gâtului cu lanțul Falabella — semnătura McCartney — precum și o rochie lungă albă, cu mânecă tip capă, care se continuă în tiv, creând efectul unui cerc amplu de material. Colecția include, de asemenea, piese strălucitoare pentru petreceri, articole separate și piese din denim, alături de rochii și topuri din plasă, imprimate cu un curajos print cu cireșe din arhivă. Un plus de nostalgie este adus de un tricou alb mini, decorat cu ținte și inscripționat cu mesajul ‘Rock Royalty’.
Gama de accesorii este una puternică, cu un accent special pe genți. Sunt disponibile șase modele, de la genți mici de umăr, branduite, și tote bags supradimensionate, până la o geantă atemporală, în tonuri de ciocolată, cu bretea decorată cu detaliu tip lanț. Acesta este unul dintre mai multe elemente din colecție care integrează lanțul Falabella — regăsit și în coliere și cercei realizați din metal reciclat, în tonuri mixte, precum și în loafers cu acest detaliu aplicat în partea frontală.

Colecția se remarcă printr-o abordare atentă a materialelor, care pune accent pe conținutul reciclat, bumbacul organic, lâna certificată conform Standardului RWS, precum și pe utilizarea inovatoare a materiilor prime pentru materiale cu finisaj special — precum porumbul industrial și uleiul vegetal reciclat.
Dezvăluită astăzi este campania colecției, realizată de Sam Rock la Londra și avându-le ca protagoniste pe Renee Rapp, Angelina Kendall și Adwoa Aboah. Atmosfera este jucăușă, dar firească; nostalgică, dar orientată spre viitor. De-a lungul campaniei, &Stella devine sloganul acestei colaborări speciale. Reinterpretată în multiple forme – &Here &Now &Me &You – aceasta transmite un mesaj despre conexiune, grijă și un mod de a fi care vorbește atât despre prezentul acestui moment, cât și despre trecut, prezent și viitor.

„Stella a avut dintotdeauna o viziune îndrăzneață asupra modei, iar această colecție urmărește parcursul său de la o voce tânără, nonconformistă, la un creator desăvârșit al designului atemporal. Fiecare piesă din colecție este dezirabilă și spune o poveste unică și puternică.”, declară Ann‑Sofie Johansson, creative director H&M.