Dacă drumurile vă poartă prin Vișeu de Sus, nu ratați o escapadă gustoasă la Cofetăria Mignon. În perioada sărbătorilor de iarnă aveți ocazia să savurați un panetone artizanal, realizat după rețeta lui Massimo Pica, câștigător al Cupei Mondiale de Patiserie 2021 Lyon, sau, pur și simplu, să vă delectați cu gustul unor prăjituri preparate de oameni cu pasiune pentru ceea ce fac. Acest brand de familie, care s-a menținut din anul 1991, a fost preluat și revoluționat de către Alin Tomoioagă și soția sa, care au reușit să aducă savoarea patiseriei artizanale italiene, tradițională și modernă, după două decenii petrecute în patria lui Dante Alighieri. Cu un haz tipic maramureșean, antreprenorul ne povestește despre succesul unui concept de cofetărie unic în țara noastră.
Care este cartea dumneavoastră de vizită, la nivel profesional?
Profesional vorbind, am făcut Liceul de Metrologie la București, urmat de un colegiu, în perioada anilor 1989-1996. În 1996, după terminarea studiilor, m-am întors în Maramureș, unde ar fi trebuit să profesez în meseria mea, oportunitățile fiind destul de avantajoase pentru mine. Însă situația economică din țară – la acea vreme, precară – dezavantaja producția și investițiile în aceste domenii (situație în care se aflau și părinții mei), ceea ce m-a făcut să îmi schimb direcția, să iau decizia de a pleca în străinătate pentru o perioadă determinată de timp. Am înțeles atunci că, muncind afară, puteam în scurt timp să ajut la ieșirea din situația delicată în care se afla MIGNON S.R.L. la acel moment și m-am simțit dator să dau o mână de ajutor părinților mei.
Astfel, în 1997 am plecat în Italia pentru o perioadă de doi ani, dar șederea în această frumoasă țară, care m-a adoptat, a durat în final două decenii. Primii ani ca emigrant au fost foarte duri, însă următorii m-au învățat foarte multe, m-au transformat în ceea ce sunt azi, mi-au dat posibilitatea de a-mi cunoaște forțele și limitele, de a cunoaște culturi și mentalități diferite și toate acestea m-au ajutat să am o viziune globală și un cult al muncii bine definit.
Primele luni am rămas în stradă – promisiunile unor compatrioți s-au dovedit nule. Am supraviețuit și a trebuit să îmi caut de muncă. Nu a durat mult și după trei luni mi-am găsit un loc de muncă, pe care a trebuit să îl plătesc, cu primul salariu, unei persoane ,,specializate” în acest demers. Sincer, aș vrea să îi mulțumesc persoanei respective și acum, chiar dacă gestul nu a fost uman. Pe atunci italienii nu erau obișnuiți cu cetățenii români și era greu să găsești un loc de muncă.
Am muncit, astfel, un an pe șantier. Am fost mereu foarte onest și muncitor, astfel că, în scurt timp, fostul șef m-a promovat ca un fel de responsabil. După aproape doi ani am avut posibilitatea să îmi câștig dreptul de rezident prin muncă și… „rămasul puțin” s-a transformat în peste 21 de ani de ședere.
Știți cum e, fiecare meserie este frumoasă, depinde cât suflet și câtă pasiune pui tu, cât de mult îți place să faci lucrul bine.
După ce am obținut dreptul de ședere în Italia, la scurt timp am început un nou job într-o fabrică la Milano, singura din Europa în domeniul ei – cromatură ecologică incontinuu, proprietate a familiei celebrului jucător Andrea Pirlo. Acolo am avut ocazia de a colabora cu Luigi Pirlo și Angelo Batagliola, cu care am rămas și azi foarte bun prieten. Îmi aduc aminte și acum cât de mândru a fost Luigi când Andrea a obținut contractul la Inter Milano.
În fabrică, munca, seriozitatea și capacitățile mele au fost premiate, am devenit responsabil de producție și mi-am câștigat respectul tuturor. Am înțeles că doar așa poți fi respectat ca emigrant, integrat 100% și agreat între băștinași. Acolo mi-a fost dată posibilitatea, în 2001, să am experiențe frumoase, satisfacții profesionale, financiare, atunci când am fost ales de către conducerea fabricii să fac parte din echipa care a trebuit să demonstreze în China capacitățile calitative și de performanță ale instalațiilor de cromatură ecologică incontinuu, pe care aceasta le-a dezvoltat și brevetat în Europa. Pentru mine, o lună în China a rămas o experiență unică și de neuitat.
În 2002 aveam 25 de ani și am simțit că trebuie să fac ceva, că trebuie să mă pun în joc, să decid, să îmi programez singur nevoile mele financiare, să simt pe pielea mea munca de antreprenor și să devin liber. Acum îmi vine să râd… „liber”… Am întors macazul la 360 de grade și am deschis o firmă care se ocupa cu amenajări interioare. Am renunțat la toate beneficiile și avantajele pe care le aveam în firmă ca responsabil de producție. Domnul Pirlo mi-a acceptat demisia cu greu, de-abia în urma a zece cereri de demisie. Țin minte și acum, parcă ar fi fost ieri, întrebarea lui: „De ce, Alin, de ce? Aici îți este bine”. „Vreau să încerc pe cont propriu.” „OK, îți semnez demisia, dar dacă îți va fi greu, să nu eviți să bați la poarta noastră, îți va fi deschisă permanent.” Da, acele cuvinte mi-au dat foarte multă forță și curaj. Am primit un feedback pozitiv de la o persoană care la rândul ei plecase de la zero, care în câteva decenii a creat o firmă cu o cifră de afaceri de 290 de milioane de euro pe an.
O nouă activitate, o nouă experiență, o altă realitate, un alt mod de organizare, o altă mentalitate de muncă. Multă adrenalină, multă bătaie de cap, o nouă autoformare profesională, o altă provocare, o nouă aventură și fără o minimă experiență anterioară în domeniul ales. Foarte greu, exagerat de greu în primii trei ani, aproape că am ajuns la abandon, dar semințele în al treilea an au început să încolțească și să dea roade din ce în ce mai bune. Și uite-așa au trecut anii din 2002 până în 2017. Și uite-așa au trecut 15 ani de antreprenoriat, în care împreună cu persoanele cu care am parcurs tot acest drum, cărora le mulțumesc cu această ocazie și le cer scuze în cazul în care le-am greșit, am reușit să facem lucruri frumoase, să lăsăm în urma noastră o amprentă frumoasă în domeniul nostru de activitate, în special în acest frumos oraș, Milano. Pot enumera cu plăcere câteva: Palazzo Parigi, Uffici Pirelli Bicocca, Star Hotel Rosa, Bosco Verticale și multe altele. Am reușit să legăm colaborări sănătoase cu partenerii și, fiind o echipă de 40 de persoane, să trecem cu bine peste criza economică ce venise în anii 2008/2009/2010.
În 2013, după câțiva ani de așteptări, viața mi-a dat cea mai mare motivație pentru viitor. A venit pe lume frumoasa mea Aurora-Maria. Am primit acest frumos cadou, să fiu tată de fată. O iubesc cu toată ființa mea. Adorata și iubita mea Aurora.
Ce v-a determinat să vă întoarceți acasă?
Aurora este unul dintre motivele esențiale care au contribuit la luarea acestei decizii. Este destul de greu să mă fac înțeles în câteva cuvinte. Motivul întoarcerii noastre nu are nicio legătură cu partea financiară, așa cum de foarte multe ori este interpretată această situație. ,,V-ați întors… de ce, nu mai merge, nu se mai câștigă?” Nu, nu acesta este motivul care face posibilă repatrierea și cred că pentru foarte mulți ca mine, plecați atâția ani, acesta ar fi printre ultimele motive.
Am spus, Aurora. Amintirile copilăriei mele în Maramureș, forța și unitatea familiei mele, faptul că am avut norocul să îmi cunosc străbunica, bunica, bunicul, mătușa, unchiul, poveștile lor de viață pe care le auzeam de mic, sărbătorile de iarnă, în special Crăciunul trăit în acest colț de lume, Paștele care în ajun, seara, aduna toată comunitatea, cu mic, cu mare, faptul că de mic am fost liber să alerg prin grădină și pe dealurile din împrejurimi, instinctul de autonomie și libertate pe care l-am trăit, simțul puternic de apartenență a tuturor acestor lucruri – m-au ajutat să trec peste toate problemele întâlnite în experiența mea ca emigrant. Puterea acestor valori am înțeles-o doar când am fost acolo.
Am vrut ca și fiica mea Aurora să fie norocoasă ca mine, să beneficieze la fel ca mine de toate aceste privilegii, să simtă cine este și cui aparține. Când și cât de puțin ar fi cunoscut bunicii, unchii și toate celelalte lucruri? Ar fi fost pentru totdeauna una dintre multele fiice de emigranți care ar fi trăit în câțiva metri pătrați și libertatea ei de mișcare și de joacă ar fi însemnat doar câțiva metri pătrați de spațiu verde într-un parc contaminat. E vorba de identitatea ei ca om, locul din care provine.
Al doilea motiv a fost faptul că părinții mei, care au o anumită vârstă, au nevoie să le fiu aproape. Și apoi, dorința mea profundă dintotdeauna de a face ceva acasă, în această Românie complicată și întortocheată, în care toți cei plecați de ani de zile am fost catalogați drept „căpșunari” și, în mod paradoxal de multe ori, emigrant în țara mea. Dorința să dau naștere aici, în România mea, la o activitate care poate aduce bunăstare celor implicați.
Înainte să mă repatriez, gândul și intenția a fost să investesc în imobiliare, să folosesc întreaga mea experiență câștigată în toți acești ani. OK, pentru mine era destul de clar ce ar fi urmat să fac, dar ce urma să facă soția… rămăsese să trasăm și să definim ulterior, după ce și-ar fi cerut demisia în mod elegant, după 11 ani de muncă în același loc. Așa că în final am decis: la întoarcerea definitivă în țară, urma să preia frâiele Cofetăriei Mignon și, cu ajutorul meu în primele luni, să o transforme radical într-o mică cofetărie elegantă, aici, la munte. Îmi doream mult ca această activitate deschisă în anul 1991, căreia eu la vârsta de 15 ani i-am dat numele, să își continue existența. O mică cofetărie la munte, ca în filmul ,,Chocolat”. (Râde – n.red.)
Destinul are partea lui în povestea noastră, așa că ajungem în momentul în care soția mea căuta cursuri de cofetărie/patiserie la Milano. A ales un curs de formare profesională pentru persoanele care se recalifică profesional. Destinul a făcut ca în cadrul acestor cursuri de recalificare profesională să participe ca profesor Massimo Pica, care în acea perioadă era doar un bun patiser, dar care în următorii ani avea să devină, datorită pasiunii sale pentru această meserie, câștigător al Campionato Italiano di Pasticceria Seniores – Categoria Cioccolato – 2020 și actualul campion mondial al Coupe du Monde de la Pâtisserie/World Pastry Cup 2021 (www.picamilano.it).
Țin minte că Massimo, atunci, a ținut un curs de panetone artizanal. Eu nu mâncam niciodată panetone, deși stăteam în Italia de două decenii; nu îmi plăcea, obișnuit fiind cu gustul panetonelor pe care le cumpăram din centrele comerciale. De la acest curs, soția s-a întors încântată. Îmi povestește ce a făcut la curs și observ că acel curs a produs o schimbare în viziunea ei de viitor cofetar. „Hai, că ți-am adus panetone artizanal, să îmi spui cum ți se pare.” „Nu, că nu îmi place”, „Gustă-l, gustă-l” – l-am mâncat pe tot! (Râde – n.red.) Era extraordinar de bun, nu îmi venea să cred și nu înțelegeam cum este posibil. Am devenit curios, am vrut să îl cunosc personal pe acest cofetar care a reușit să facă un asemenea produs. Am înțeles pe loc că de la el pot obține informații utile, care ne vor putea ajuta în viitor. L-am întâlnit după puțin timp. Și ce credeți că am găsit? O persoană extraordinară, un om cu o modestie ieșită din comun, dispus să împărtășească toate cunoștințele lui în domeniu – dar ce m-a făcut să rămân plăcut impresionat a fost pasiunea, dragostea pe care o manifestă pentru această meserie. Vorbind cu el, transmitea atât de multă pasiune, încât eu simțeam nevoia să fac din nou ceva ce nu mai făcusem, să mă implic direct în această meserie, simțeam că merită și că poate îmi va aduce multe satisfacții. El este capabil să te facă să îți schimbi meseria, te contaminează dacă stai prin preajma lui, are foarte multă pasiune, și de asta vă pot asigura personal.
Am devenit prieteni buni, am început să colaborăm, să urmăresc sfaturile lui, să particip la cursuri de cofetărie pe care el le ține în școala lui din Milano, Pica Pastry School.
În 2016 ne-am întors în România și am început investiția în noua locație, iar pe 1 iunie 2017 am redeschis noul Mignon, cu o altă față, altă prezentare, altă atitudine.
Și totuși, dumneavoastră vă ocupați de cofetărie…
Da, soția mea, la insistențele angajatorului din Italia, și-a păstrat jobul, lucrând de la distanță, așa încât nu se mai putea ocupa decât parțial de cofetărie. Am rămas blocat aici, iar ideea de a investi în imobiliare a dispărut încet-încet din cauza faptului că toată energia și puterea mea de concentrare se cheltuiau aici, în noul Mignon. Nu îmi pare rău, primii doi ani au fost mai grei, până am format de la zero personalul – mulți au venit și tot mulți au și plecat, a fost destul de complicat, fiindcă știm cu toții care este problema în România cu mâna de lucru și cu faptul că nu există persoane formate profesional în școli de meserii. Dar am reușit să trecem peste toate, să avem multe satisfacții, să creștem an după an. Am depășit perioada dură a pandemiei fără prejudicii și suntem încă aici, cu gânduri de dezvoltare și mai mari. Suntem stabili, raportul cu clienții noștri este optim, la fel și cu furnizorii. Profit de această ocazie ca să mulțumesc din suflet tuturor colegilor care ne-au fost aproape în toți acești ani și încă mai fac parte din echipa Mignon și, totodată, foștilor colegi care momentan nu mai sunt, dar care au contribuit la rândul lor la acest parcurs, în toți acești ani. După cinci ani de la reinventare, am ajuns în momentul când laboratorul nostru de producție a devenit insuficient. Avem cerințe și suntem obligați să implementăm un alt laborator mai mare, care va avea un alt flux de producție, dar fără a face rabat la calitate.
Astăzi suntem în tratative pentru o eventuală colaborare sau asociere cu Massimo Pica și sper că acest lucru se va înfăptui cât mai repede. În acest mod putem avea prezent în România un campion mondial care ne va ajuta să dăm o altă dimensiune brandului Mignon Dessert dal mondo.
Pe lângă extinderea producției și a lanțului de vânzare, ce mai includ planurile dumneavoastră?
Visul meu este să fac o Academie de Cofetărie-Patiserie în România printr-o fuziune cu Pica Pastry School. Sper să se realizeze relativ repede, adică în vreo doi-trei ani.
Ce găsim acum în meniul de la Mignon?
În acest moment găsiți o linie de produse clasice și moderne italiene. În perioada de iarnă, panetonele artizanal, făcut cu drojdie naturală. Un produs de o valoare și un gust deosebite și probabil cea mai grea rețetă din cofetărie. Sunt mândru că suntem capabili să facem în laboratorul nostru acest produs, cred că suntem unici în țară, dar părerea mea este că în România mai avem nevoie de câțiva ani ca să înțelegem și să recunoaștem adevăratul gust al unui panetone artizanal.
Găsiți în perioada sărbătorilor de Paște un alt produs la fel de bun, Colomba.
În acest moment avem: Trilogy, un dulce din trei tipuri de ciocolată; Mediterania, care este făcută cu fistic, căpșuni și lime; Flori de lapte și căpșuni și multe alte variante.
Vara nu poate să lipsească un bun Gelato Italiano, care să vă încânte și să vă răcorească.
Care este produsul de cofetărie care v-a plăcut sau care v-a impresionat?
Am spus că unul dintre produsele care îmi plac foarte mult este panetonele artizanal clasic, dar unicul dulce gustat de mine care m-a impresionat la modul absolut și pe care îl am încă în minte este Memories.
Ce este Memories? Puteți să ne detaliați?
Memories este o creație a lui Massimo Pica dedicată unei zile importante din viața sa: 25 septembrie 2021, când, în Franța, în competiție și cu adversarii francezi, urcă pe treapta cea mai înaltă de pe podium, în competiția cea mai prestigioasă din lume: Coupe du Monde de la Pâtisserie/World Pastry Cup 2021.
Mignon Dessert dal mondo
Str. 22 Decembrie, nr. 10, Vișeu de Sus, jud. Maramureș
Tel.: 0724 005 478
E-mail: mignon.pastry@gmail.com
