Benedict Cumberbatch și Letitia Wright sunt principalii actori ai celui mai recent capitol al colecției Prada Re-Nylon, alături de o serie de filme care evidențiază inițiativa Sea Beyond a brandului italian.
Proiectul Re-Nylon de la Prada a însemnat întotdeauna mai mult decât o simplă inovație în materie de materiale iar acest ultim capitol arată acest lucru și mai clar. De data aceasta, accentul se mută pe ocean, nu ca fundal, ci ca pe un orizont cu prezență impresionantă.

Benedict Cumberbatch și Letitia Wright conduc campania, deși nu par a fi personajele tradiționale de campanie. Cei doi sunt poziționați aproape în conversație cu marea. În imagini, oceanul transpare ca un mediu activ, ceva care reflectă ceea ce investim în el.
Această idee este reflectată în două filme documentare realizate cu National Geographic CreativeWorks. Filmate în O’ahu, Peninsula Izu și Kamakura, acestea urmăresc munca din spatele Sea Beyond, inițiativa de lungă durată a Prada, axată pe educația oceanică. Ideea este simplă. Cu cât înțelegi mai bine oceanul, cu atât este mai probabil să îl protejezi.
Colecția Re-Nylon, introdusă pentru prima dată în 2019, este construită pe aceeași mentalitate. Piesele sunt fabricate din materiale regenerate, materiale plastice, fibre aruncate, chiar și deșeuri colectate din ocean, prelucrate printr-un proces care permite reutilizarea nailonului iar și iar, fără a-și pierde calitatea.

Pentru Prada, nu este vorba despre reinventarea aspectului nailonului, ci despre regândirea modului în care este fabricat. Materialul păstrează aceeași senzație curată și valență tehnică, pentru care brandul este cunoscut încă din anii ’70 ai secolului trecut. Diferența constă în ceea ce intră în compoziția sa.
O parte din venituri continuă să sprijine proiectul Sea Beyond, dezvoltat împreună cu Comisia Oceanografică Interguvernamentală a UNESCO, care se concentrează pe educarea generațiilor tinere despre oceane și rolul acestora în viețile noastre.
În cele din urmă, mesajul nu este complicat. Conștientizarea duce la responsabilitate. Și dacă este să înțelegem morala acestui demers, este cel mai indicat să ai grijă de lucrul respectiv. Prada Re-Nylon pur și simplu formulează acest concept într-un mod care pare actual și merită să fie luat în considerare, mai ales în industria luxului, jucătorii importanți făcând demersuri și eforturi susținute în această direcție.