Apartamentul de pe malul stâng al Senei care cândva a funcționat drept biroul lui Karl Lagerfeld, poate fi acum închiriat. Compania de ospitalitate Highstay oferă apartamentul spre închiriere pe termen scurt, cu „servicii premium ale unui hotel de lux”.


Apartamentul se întinde pe trei etaje și are 250 de metri pătrați. Este localizat în Saint-Germain-des-Prés, unul dintre cele mai prestigioase cartiere ale Parisului. De altfel, este un cartier în care Karl Lagerfeld adora să își petreacă timpul, plimbându-se sau savurând o cafea pe terasa Café de Flore.


Spațiul include două dormitoare care pot găzdui patru oaspeți, plus două bucătării, dintre care una este echipată corespunzător astfel încât să poată fi folosită de chefi profesionali. De asemenea, apartamentul include o saună și un hammam (o baie turcească).

Arhitecta de design interior Pauline Leprince a transformat spațiul pentru un client privat, după moartea lui Lagerfeld în 2014. Printre cele câteva detalii de design care au rămas intacte se numără scara curbată ce tronează în mijlocul apartamentului, creată de Lagerfeld în colaborare cu Marc Newson, fost designer pentru Apple și omul din spatele primei mașini electrice Ferrari. De asemenea, cada originală a lui Karl se află încă în apartament. Pauline Leprince și-a pus amprenta printr-o serie de elemente modern, cum ar fi un pat tip capsulă.


Prețul pentru a sta în apartamentul în care Karl Lagerfeld își schița colecțiile pentru casa de modă Chanel este de 2.300 de dolari pe noapte.