Christian Louboutin și Maison Margiela colaborează pentru două colecții-capsulă

Scris de Cătălina Teodorescu
Publicat la data de: 25-02-2025

în: Fashion

Louboutin Margiela

Două dintre cele mai cunoscute branduri de modă din lume colaborează în premieră pentru un set de două colecții-capsulă ce se anunță a fi un hit încă dinainte de lansarea lor. Este vorba despre Christian Louboutin, creatorul celebrilor pantofi cu talpă roșie, și Maison Margiela, casă de modă emblematică, apreciată pentru stilul avantgardist. Cele două branduri s-au parteneriat pentru a crea un set de colecții-capsulă de încățăminte, ce urmează să fie lansate pe parcursul acestei primăveri.

Louboutin Margiela

În luna ianuarie a anului trecut, John Galliano, pe atunci director de creație pentru Maison Margiela, a oferit un teaser referitor la această colaborare, prin intermediul colecției Haute Couture primăvară/vară 2024. În cadrul show-ului – pe lângă look-urile de beauty memorabile gândite de makeup artista Pat McGrath, pe care le poți recrea cu produsul lansat recent de ea, despre care am vorbit mai mult aici – modelele au purtat pantofi Christian Louboutin.

Galliano și Louboutin au creat aceaste colecții-capsulă de pantofi împreună, întărindu-și relația de prietenie deja existentă de câteva decade încoace. Cei doi s-au aventurat în lumea modei în aceeași perioadă, la începutul anilor ’90.

Louboutin Margiela

Louboutin și Galliano vor reinterpreta, pentru aceaste capsule, elementele iconice de design care i-au consacrat. Astfel, vom avea parte de nu una, ci două colecții distincte: Maison Margiela by Christian Louboutin și Christian Louboutin by Maison Margiela.

Maison Margiela by Christian Louboutin reinterpretează celebrul model Tabi, emblematic pentru Margiela. La origine, calapodul Tabi, care presupune încălțăminte cu degetul mare de la picior separat de restul degetelor, a fost inspirat de șosetele tradiționale japoneze din secolul al XV-lea, pe care Martin Margiela le-a referențiat pentru prima dată într-o colecție din 1989, când a introdus încălțările Tabi în portofoliul brandului său. Christian Louboutin transformă acum această siluetă iconică de pantof, oferindu-i un plus de glamour și de senzualitate, elemente care definesc vocabularul său stilistic. Louboutin propune pantofi Tabi din piele, plasă sau piele lăcuită, cu toc sau fără, precum și o versiune cu cristale aplicate manual. Denumirile pantofilor vin din asocieri ale numelor celor două branduri: Loubiella, Marlougiela și Bridiela Una Strass.

Galerie Foto

Colecția Christian Louboutin by Maison Margiela transformă elemente-cheie din ADN-ul Louboutin în versiuni edgy, subversive, pentru care Margiela este cunoscut și apreciat. Utilizând tehnici haute couture care sunt aplicate de regulă designurilor din linia „Artisanal” (denumirea pentru linia couture a brandului), atelierele Margiela și-au pus amprenta asupra unei serii de pantofi Louboutin. Notabilă este tehnica „decortiqué”, o metodă clasică de deconstrucție folosită de Maison Margiela, care reduce o piesă la elementele sale de bază. Bilougiela 25, o pereche de pantofi cu baretă pe gleznă, inspirată de designul pantofilor Louboutin Kate Max, îmbină senzualitatea pielii lăcuite cu tehnicile de deconstrucție specifice Margiela. Printre celelalte piese din capsulă de numără Martinloula și Martoubi 25, ambele modele de pantofi stiletto, dar și un model de cizme, Xrismarteen, toate în același stil ce pune accent pe arta deconstrucției.  

Galerie Foto

Colecțiile-capsulă Maison Margiela by Christian Louboutin și Christian Louboutin by Maison Margiela vor fi disponibile începând cu data de 12 martie într-o selecție din boutique-urile fizice ale ambelor branduri, dar și online, pe christianlouboutin.com și maisonmargiela.com.