Fendi Forever

Scris de Luxury
Publicat la data de: 23-01-2020

în: Watches

Emblematică pentru stilul Fendi, colecția Forever Fendi Watch este reinterpretată într-o nouă ediție cu piese cu carcase de 29 de milimetri, aducând în prim-plan un aranjament sofisticat de diamante și pietre prețioase pe un fundal din sidef.

Conceput ca un ceas cu o semnificație simbolică, Forever Fendi aduce un omagiu logoului iconic FF, unul dintre cele mai râvnite simboluri ale ADN-ului Casei. Îl găsim reinterpretat pe brățara ceasului, pentru un aspect subtil și atrăgător. Loială esenței reputatei Case, colecția Forever Fendi este îmbogățită așadar de versiuni noi, cu o carcasă captivantă de 29 de milimetri, desenate în linii curate. Disponibil în mai multe variante, noul ceas Forever Fendi adaugă o estetică actuală colecției. Carcasa elegantă este ornată cu diamante la anumite modele prețioase, în timp ce alte piese prezintă o coroană împodobită cu onix alb. Feminin și asumat, Forever Fendi celebrează măiestria casei de lux italiene cu rădăcini care datează din 1925 și care și-a început incursiunea în lumea ceasurilor de lux în 1988. Modelul este rezistent la apă până la o adâncime de 30 de metri și este fabricat în Elveția, ca toate ceasurile Fendi.