David Sandu este o figură marcantă a bijuteriei de autor în România. El însuși un bijutier apreciat și de succes, a decis acum aproape două decenii să își împărtășească expertiza în bijuterie pentru a modela noi generații de artiști. În 2010 a fondat Școala de Bijuterie Contemporană Assamblage, iar în 2019 a pus bazele evenimentului Romanian Jewelry Week. David Sandu continuă să fie profund implicat în promovarea internațională a bijuteriei românești de autor.
Ce v-a determinat să puneți bazele Școlii de Bijuterie Contemporană Assamblage. Ce v-a făcut să decideți acum 16 de ani că este momentul potrivit pentru inaugurarea unei școli specializate pe această nișă de design?
Nu am avut un plan de la bun început. Bineînțeles, îmi doream acest lucru, fără a îndrăzni să conturez, însă, o intenție clară sau o strategie. Felul în care am început proiectul educațional Assamblage a fost cumva similar, similar cu modul în care am început să învăț să fac bijuterie. Nu a fost un gând rațional, ci mai degrabă o acțiune imperativă. Am început să predau prin a ține un curs de două săptămâni la ideea și stăruințele surorii mele mai mari, Raluca. Și am spus da, până la urmă, într-o perioadă mai grea ca de obicei, în anul 2010, an în care ne resimțeam serios din cauza crizei economice a momentului. Am făcut o singură fotografie în timpul cursului, pe care am postat-o pe Facebook, iar în câteva zile am avut înscrieri pentru încă o grupă. Și așa am pornit, gândind la ce are nevoie piața și la ce este necesar pentru ca studenții să întâlnească în atelierul școlii un spațiu bun, de echilibru și de normalitate. Apoi s-a alăturat proiectului și Andreia Gabriela Popescu și am continuat în aceasta formulă până astăzi. Proiectul a crescut an după an și s-a menținut consecvent în toată această perioadă.
Similar, cum a venit inițiativa de a fonda Romanian Jewelry Week?
În perioada în care am decis să începem Romanian Jewelry Week, adică în 2019, organizam deja undeva la șase-opt expoziții pe an. Fie că erau în țară, fie că se întâmplau în afara României (cam 70 % au fost în afara granițelor), a fost perioada în care datorită muncii continue a colegelor mele Valentina Buzamurgă și Ioana Andrei, vestul Europei a aflat ca în România există bijuterie de autor. Elevii școlii erau deja de ceva timp activi și aveau de spus lucruri interesante. Marea reușită a fost să itinerăm expozițiile noastre în cele mai bune galerii de muzee sau galerii private, deodată cu mari evenimente legate de artă în general sau specific de bijuterie. Am acumulat astfel un background de relații și contacte în lumea bijuteriei contemporane și ne-am făcut văzuți atât ca artiști cât și ca organizatori. În acest context, Romanian Jewelry Week a apărut ca pas firesc și nu ne-am temut de o decizie prea mare sau disproporționată. A fost chiar o mișcare la care toată lumea din jurul nostru se aștepta și noua dimensiune a evenimentului anual a venit să înglobeze și să ridice la nivelul următor tot ceea ce echipa Assamblage făcuse până atunci.
Observați o deschidere mai mare a publicului român către bijuteria de autor în ultimii ani?
Cu siguranță da. Vedem asta din creșterea numărului de vizitatori pentru secțiunea de târg, primim confirmări de la participanți despre vânzări crescute și ne dăm seama în fiecare an că acțiunea noastră de promovare a acestei nișe creative dă rezultate. Și ca orice este sănătos, nu crește într-un an ca alții în zece, ci crește lent, constant și semnificativ pe termen lung. Și deodată cu partea financiară este relevant faptul că publicul se deschide să cumpere nu doar metal prețios ci și materiale alternative, idee și concept, ceea ce mi se pare fantastic. Piese extrem de neconvenționale reușesc să fie mai degrabă înfiate și nu cumpărate de colecționari sau oameni care iubesc arta și cultura.
Care este, în viziunea Dvs., însemnătatea bijuteriei contemporane de autor?
Cred în bijuterie ca în una dintre cele mai subtile și mai relevante manifestări creative ale omului. Artistul bijutier sublimează în conștiința lui creativă – de la visele colective, la temerile și traumele umanității și le reîntoarce societății în forma bijuteriei. Totodată, creatorul de bijuterie contemporană se caută și se exprimă pe sine. Bijutierul contemporan nu mai este doar un abil utilizator de scule și instrumente. Este un receptor de idei și un transmițător de mesaje, de convingeri. Bijuteria devine ambasadorul bijutierului.
Cum vedeți/anticipați viitorul bijuteriei de autor în România, bazat pe cum arată cererea și oferta actuală în cadrul acestei nișe?
Bijuteria contemporană devine cu claritate o disciplină din ce în ce mai bine definită, mai autonomă și care acumulează rapid un trecut, o istorie și își creează propria istorie și memorie. Acest tip de fenomene culturale, care ajung la anvergura de astăzi, nu pot decât să se dezvolte și să își depășească propriile așteptări. Cred că suntem la un nou apogeu al breslei și acest lucru se simte în numărul mare de creații și creatori de nivel foarte înalt care există astăzi. Piața acestui tip de bijuterie este și ea în creștere. O dată prin piețele emergente, așa cum este și România, apoi prin prisma infrastructurii academice și muzeale. Tot mai multe muzee din lume iau în serios o colecție permanentă de bijuterie contemporană. Tot mai multe galerii ridică nivelul și exigențele de selecție la nivel muzeal. Apare instituția impresarului, a agentului. Și asta este calea către o clarificare în termeni sociali de acceptare a bijuteriei între marile arte, acolo unde îi este și locul, de altfel.
Care este povestea colecției de bijuterie cu care veți participa la Romanian Jewelry Week 2026?
Anul acesta, am abordat o tema și o preocupare mai veche. Experimentez acest mariaj incredibil între formele și volumetriile futuriste și structurile simetrice ale bijuteriei clasice. Noua colecție se numește Axis Invisibils. Conținem în noi înșine capacitatea de a ordona și de a da sens.
Axis Invisibilis explorează relația dintre fragment și întreg, dintre rigoarea geometriei și caracterul instabil al percepției. Bijuteriile sunt construite din elemente discontinue, dar organizate în jurul unei simetrii evidente. Unitatea pieselor nu rezidă exclusiv în structura lor, ci se constituie în primul rând în mintea privitorului, care recompune fragmentele și restabilește liantul vizual al formelor.
Colecția propune astfel un dublu paradox: vocabularul clasic al geometriei persistă în interiorul unei expresii profund contemporane – dar și invers – iar întregul există mai curând ca experiență perceptivă decât ca realitate materială. Cercul, întrerupt și fragmentat, rămâne totuși recognoscibil. Axa sa este invizibilă, dar ordonează forma și îi conferă coerență.
