Echipa Europei păstrează Cupa Ryder după o victorie în deplasare cu 15-13

Scris de Andrei Dimulescu
Publicat la data de: 30-09-2025

în: It happened

Echipa Europei păstrează Cupa Ryder după o victorie în deplasare cu 15-13

Cea de-a 45-a ediţie a Cupei Ryder, desfăşurată pe Black Course din Parcul Public Bethpage, lângă New York, va fi amintită mult timp. Din 1927, duelul captivant pe echipe dintre cei mai buni jucători de golf din SUA şi Europa a scris nenumărate poveşti legendare. Prin victoria cu 15-13 pe pământ străin, campionii en-titre au adăugat un alt capitol spectaculos. Sâmbătă, europenii au obţinut cel mai mare avans (11,5-4,5) pe care l-a avut vreo echipă după două zile, de când Europa a început să concureze împotriva SUA, în 1979. În meciurile de simplu de duminică, americanii aproape au inversat ceea ce părea a fi un deficit insurmontabil, înainte ca Shane Lowry (Irlanda) să ofere jumătatea decisivă de punct în drumul spre a cincea victorie în deplasare pentru Team Europe din 1979. 

Echipa Europei păstrează Cupa Ryder

Căpitanul Luke Donald (Anglia) a continuat să-şi menţină recordul impecabil la Cupa Ryder. Ca jucător, fostul număr unu mondial a câştigat trofeul Cupei Ryder în toate cele patru aparţii ale sale (2004, 2006, 2010 şi 2012). Acum, în rol de căpitan, are două triumfuri în palmares. Acum doi ani, Donald a condus de asemenea echipa Europei spre victorie. La fel ca la Roma, Team Europe a impresionat în atmosfera încinsă de la Bethpage Black cu o performanţă constantă şi puternică a echipei, pornind în forţă încă de la început. Europenii au câştigat toate cele patru sesiuni foursome de vineri şi sâmbătă – o premieră remarcabilă, deoarece nici o echipă nu mai câştigase vreodată primele trei sesiuni. 

Echipa Europei păstrează Cupa Ryder  

Chiar când totul părea să indice o victorie zdrobitoare pentru vizitatori, duminică, situaţia s-a schimbat dramatic. Echipa SUA a preluat conducerea în meciurile de simplu unul după altul, iar un miracol sportiv părea brusc la îndemână. Până la sfârşitul zilei de duminică, Europa a câştigat doar un singur meci (Ludvig Åberg, Suedia, împotriva lui Patrick Cantlay), dar a reuşit totuşi să se menţină la conducere. Shane Lowry a fost cel care a asigurat în cele din urmă trofeul, câştigând cupa 18 în meciul împotriva lui Russell Henley, obţinând jumătatea de punct crucială care a adus echipa europeană la 14 puncte – suficiente pentru a păstra trofeul în calitate de campioană en-titre. 

Cupa Ryder  

Una dintre cele mai spectaculoase cupe de pe Bethpage Black este a 14-a, un par 3, unde numeroase lovituri uluitoare şi momente decisive s-au desfăşurat în ultimele trei zile. Clienţii şi oaspeţii BMW au avut privilegiul de vedea acţiunea de aproape de la BMW House, care a avut propria tribună chiar în spate tee-ului. Tee-ul de la cupa 14 a servit, de asemenea, ca scenă perfectă pentru noul BMW iX3, primul model Neue Klasse produs în serie. Noua generaţie BMW iX3 este un Sports Activity Vehicle electric care oferă clienţilor prima lor experienţă pe şosea a unei noi ere a plăcerii de a conduce. 

BMW iX3  

BMW a susţinut desfăşurarea fără probleme a celei de-a 45-a edţii a Cupei Ryder cu o flotă de peste 200 de automobile, asigurând transportul în siguranţă pentru membrii echipelor de golf şi de eveniment, precum şi pentru oaspeţii BMW către şi de la locaţie. Asemenea clienţilor BMW din multe ţări, aceştia s-au bucurat de oportunitatea exclusivă de a urmări Cupa Ryder în direct din interiorul automobilelor. 
 
Ca bază a parteneriatului special între BMW şi Cupa Ryder, eveninmetul se poate vedea gratuit pe mai multe modele ale mărcii cu transmisii video direct pe ecranul central al modelelor BMW.