Soho House a deschis oficial primul său club din Japonia. Soho House Tokyo este un proiect care marchează atât debutul brandului pe piața japoneză, cât și cea de-a 50-a locație din portofoliul său internațional. Noul spațiu este situat în cartierul Aoyama, în noul turn Omotesando Grid Tower.
Soho House Tokyo ocupă aproape 7.000 de metri pătrați, distribuiți pe patru niveluri, și a fost conceput ca un spațiu care depășește conceptul unui club privat. Proprietatea include 42 de camere, restaurante și baruri, spații dedicate socializării și coworkingului, un studio de wellness, zone pentru evenimente și o spectaculoasă piscină infinity pe acoperiș, cu priveliști asupra Tokyo Tower și, în zilele senine, până la Muntele Fuji.
La fel ca toate proprietățile Soho House, interioarele au fost realizate de echipa proprie de design a companiei, însă proiectul din Tokyo pune un accent aparte pe dialogul dintre estetica specifică brandului și tradiția meșteșugurilor japoneze. Încă de la intrare, oaspeții sunt întâmpinați de o recepție realizată din panouri de lac japonez create de atelierul Makino Urushi din Kyoto și de pereții finisați cu hârtie washi produsă de artizanul KAMISM care introduc o atmosferă caldă și sofisticată.

O scară spiralată leagă principalele spații ale clubului, în timp ce Club Lounge-ul combină tonuri burgundy inspirate de obiectele tradiționale lăcuite japoneze cu lambriuri britanice clasice și plafoane care reinterpretază motivele geometrice ale tatami-ului. Mobilierul vintage a fost selectat atât din Japonia, cât și din Europa, și completează atmosfera unei reședințe private atent curatoriate.
Restaurantul Brasserie continuă această estetică prin banchete din catifea, corpuri de iluminat din sticlă de Murano și panouri din lemn burl, în timp ce pardoselile din ceramică realizate local reinterpretază unul dintre elementele emblematice ale spațiilor Soho House. Locația găzduiește, de asemenea, și un bar central îmbrăcat în piele, o sală dedicată muzicii live și un restaurant principal în care mozaicurile japoneze, elementele din urushi și covoarele create special pentru proiect evidențiază colaborarea cu artizanii locali.

Cele 42 de camere sunt disponibile în trei tipuri de dimensiuni – Cosy, Cosy Twin, Medium, Large și Extra Large, și fiecare dintre ele dispune de balcon privat. Designul interior al camerelor integrează materiale și detalii inspirate din tradițiile japoneze, precum textile sakiori realizate din kimonouri reciclate și corpuri de iluminat din hârtie washi, dar și pardoseli inspirate de structura tatami-ului și lucrări de artă atent selecționate.
Terasa de pe acoperiș este unul dintre punctele de atracție ale proprietății. Piscina infinity, car este înconjurată de șezlonguri și zone de relaxare, oferă o perspectivă spectaculoasă asupra capitalei japoneze, in timp ce studioul de wellness completează experiența prin programe de yoga, Pilates și sesiuni dedicate echilibrului dintre corp și minte.