Karl Lagerfeld Café s-a deschis în Amsterdam

Scris de Cătălina Teodorescu
Publicat la data de: 31-07-2026

în: Lifestyle

Karl Lagerfeld Café Amsterdam

Brandul Karl Lagerfeld își continua expansiunea în zona de lifestyle, inaugurând o cafenea. Aceasta este localizată în Amsterdam, alături de sediul central global al companiei.  

Karl Lagerfeld Café Amsterdam

Karl Lagerfeld Café Amsterdam

Karl Lagerfeld Café marchează un nou capitol în evoluția brandului dincolo de nișa de vestimentație și accesorii. Spațiul a fost gândit în detaliu pentru a reflecta estetica iconică a designerului Karl Lagerfeld și a brandului pe care l-a lăsat în urma sa. Cafeneaua invită cei ce îi calcă pragul să se bucure de o experiență imersivă ce îmbină gastronomia cu designul interior și referințe din artă și din cultura pop contemporană.

Karl Lagerfeld Café Amsterdam

Karl Lagerfeld Café Amsterdam

Karl Lagerfeld Café este prima cafenea din portofoliul brandului Lagerfeld și este concepută astfel încât oaspeții să poată păși în universul brandului, delectându-se nu doar cu cafea și produse de patiserie, ci cu o experiență completă de lifestyle. Cafeneaua include o secțiune concepută ca un boutique, de unde pot fi achiziționate piese vestimentare, albume de colecție, lumânări parfumate, parfumuri, figurine și diverse alte accesorii.

Karl Lagerfeld Café Amsterdam

Karl Lagerfeld Café Amsterdam

Produsele de patiserie, care includ croissante, rulouri cu scorțișoară, flanuri și cronuturi (un hibrid între croissante și gogoși), sunt produse în parteneriat cu Atelier Pantopia.  Desigur, piesa de rezistență este cafeaua de specialitate, care poate fi savurată alături de o Coca Cola Diet, așa cum obișnuia să o facă Lagerfeld. Cafeaua este servită în pahare branduite, iar produsele de patiserie pot fi ambalate pentru a fi servite la pachet în cutii bespoke, ce reproduc imaginea fațadei Maison Lagerfeld din Paris.

Karl Lagerfeld Café Amsterdam

Karl Lagerfeld Café Amsterdam

„Ne-am dorit să creăm un loc în care lumea să se poată conecta cu lumea lui Karl într-o nouă manieră, pe lângă vestimentație”, spune Paolo Righi, chief executive officer al brandului Karl Lagerfeld.


Secret Link