Un single malt nu înseamnă doar un whisky, ci rezultatul timpului, al tradiției și al unor alegeri făcute cu răbdare. La fel se construiește și o comunitate. Single Malt Community își propune să transforme degustarea într-o experiență de cunoaștere, iar în spatele acestui demers se află Virgil Ianțu, Dragoș Mateescu, pasionat de whisky, și Allan Anderson, master distiller și whisky director în cadrul Alexandrion Group. Am stat de vorbă cu ei despre cultura whisky-ului, despre autenticitate și noua generație de consumatori.
Ce te-a convins să te alături Single Malt Community?
Virgil Ianțu: Îmi plac proiectele care nu încearcă doar să vândă ceva cu orice preț, ci îi și educă pe oameni și îi fac să înțeleagă mai mult decât oferă o simplă degustare sau o sticlă deschisă. În cazul whisky-ului, diferența dintre a bea și a descoperi este uriașă. Când afli povestea din spatele unei sticle, înțelegi de ce două single malt-uri pot fi complet diferite, deși par similare. Mi s-a părut un proiect care cultivă curiozitatea, nu doar consumul. Am trecut și eu prin acest proces; este unul foarte elegant, dar și plin de povești extrem de frumoase.
Ce greșeală fac cel mai des cei care se apropie de whisky?
Virgil Ianțu: Nu cred că le putem numi greșeli. Cei interesați de whisky învață pas cu pas și, atunci, cu ajutorul celor cu experiență, ajung să realizeze că nu există „cel mai bun” single malt sau „cel mai complex”. Aici este ca la vinuri. Cel mai bun whisky este cel care îți pică ție cel mai bine la suflet. Suntem diferiți, iar în asta constă și frumusețea acestor experiențe.
La evenimentele pe care le moderezi, observi reacțiile oamenilor. Care este momentul în care îți dai seama că o degustare și-a atins scopul?
Virgil Ianțu: Momentul în care oamenii încep să pună întrebări și uită de eticheta de pe sticlă. La început, mulți sunt preocupați de brand sau de vârsta whisky-ului. După o oră de discuții și degustare, conversația se schimbă. Atunci apare revelația. Oamenii realizează că intră într-un proces de învățare care îi face tot mai interesați, tot mai curioși. Ei vor să afle de unde vine aroma de fum, de ce un butoi influențează gustul sau de ce același whisky li se pare diferit după câteva minute în pahar. Atunci, ei știu că nu mai degustă doar un produs, ci descoperă o poveste. Pentru mine, acesta este succesul unei seri.
Ce diferențiază un pasionat de un simplu consumator de whisky?
Dragoș Mateescu: Curiozitatea. Un pasionat pune întrebări: de ce un whisky maturat în butoi de sherry are anumite arome, cum influențează clima sau distileria caracterul produsului… Ideea nu este să cumperi cele mai scumpe sticle, ci să înțelegi că fiecare are propria personalitate.
România începe să vorbească tot mai mult despre single malt. În ce etapă ne aflăm?
Dragoș Mateescu: Într-o etapă foarte sănătoasă. Oamenii sunt mai puțin interesați de etichete și mai interesați de experiență. Apar degustări, discuții și întrebări pertinente. Asta înseamnă că piața se maturizează. Cultura whisky-ului nu se dezvoltă prin reclame, ci prin educație și dialog.
Dacă ați putea schimba un singur lucru în percepția publicului despre whisky, care ar fi acela?
Dragoș Mateescu: Ideea că există un mod „corect” de a-l consuma. Poți adăuga câteva picături de apă, îl poți savura simplu sau într-un pahar diferit. Regulile sunt utile doar până în momentul în care îți descoperi propriul gust. De acolo începe experiența autentică.
După zeci de ani în industrie, ce vă impresionează încă la un whisky?
Allan Anderson: Aș zice că echilibrul. Poți avea un whisky foarte vechi sau foarte rar, dar dacă aromele nu sunt armonioase, vârsta nu înseamnă mare lucru. Un whisky bun trebuie să spună o poveste coerentă, de la miros până la gust.
Care este cea mai mare provocare atunci când creezi un single malt nou?
Allan Anderson: Cred că trebuie să ai răbdare. În lumea de astăzi vrem rezultate rapide, însă whisky-ul nu negociază cu timpul. Poți controla materia primă, fermentația sau distilarea, dar maturarea își urmează propriul ritm. Uneori trebuie să aștepți zece ani pentru a afla dacă decizia luată într-o singură zi a fost cea potrivită.
Cum vedeți viitorul whisky-ului produs în România?
Allan Anderson: Sunt optimist. România are apă foarte bună, acces la cereale de calitate și un climat care oferă o maturare interesantă. Dar, mai important, are oameni care încep să privească whisky-ul ca pe un produs de origine și de caracter, nu doar ca pe o băutură. Când consumatorii devin mai exigenți, întreaga industrie evoluează. Acesta este cel mai bun semn pentru viitor.
